Am auzit-o până la punctul indiferenţei, deși – cel puţin în specialitatea mea – confortul din tonul vocii pacientului mi-a dat, de fiecare dată, fiori. N-am nicio îndoială că, în fiecare ramură a medicinei interne, există substanţe a căror manipulare zevzeacă poate duce la catastrofe. Dar psihiatria are o reputaţie aparte. Noi suntem păstrătorii punguţei cu potenţial recreaţional. Noi suntem cei chemaţi să ajutăm acele persoane care abuzează și/sau sunt dependente de varii substanţe psihoactive.

Noi și puţini alţi confraţi (neurologi, specialiști ATI, oncologi) avem povara prescripţiei unor molecule de nefastă faimă în anumite cercuri, motiv pentru care suntem obișnuiţi cu controlul lor. Control care, trebuie s-o spun, n-a fost niciodată strălucit. Din care pricină lucrurile au băltit nestingherite, iar mulţi dintre noi (cu sau fără de voie) am devenit complici la o piaţă întunecată. Există pe lumea asta traficanţi de substanţe (narcotice, stupefiante). Dar există și medici, farmaciști și-un sistem putred.

Spun clar și răspicat, în următoarele, că folosirea mijloacelor farmaceutice de clasă de înalt risc e nu doar oportună, ci și obligatorie în situaţii medicale care o cer. Să negi sau să refuzi accesul unui pacient la terapie cu opioide, de exemplu, în cazuri care o cer e o abatere injustă de la jurământul hipocratic. Să stigmatizezi benzodiazepinele, indiferent de vântul care bate prin piaţa publică, este aidoma necugetat. Fiecare dintre noi am văzut cazuri, am tratat oameni, avem experienţă cu beneficiile (uneori schimbătoare de viaţă) pe care le aduc medicamentele în viaţa suferinzilor.

Acestea fiind zise, și nu-i un fenomen recent (dar care a devenit problematic), beneficiile lor nu le fac mai puţin periculoase. Omul care le ia sau aparţinătorul care le administrează celui incapacitat trebuie atent instruit și responsabilizat. Stocarea și dispensarea lor sunt chestiuni de înaltă importanţă, ca și evidenţa utilizării lor adecvate. Nu vorbesc aici de-o încălcare a discreţiei și intimităţii vieţii persoanei. Mă gândesc, totuși, la oameni care fac „turism de reţete”, care exploatează breșele sistemice și care ne folosesc pe post de curcani ca să-și adauge profit din revânzarea, la negru, a unor substanţe insuficient controlate (dar foarte important de controlat).

Direcţia în care ne îndreptăm trebuie să fie clară. Protestul recent al unei paciente de-ale mele, surprinsă că farmacistul nu i-a „mai dat” la liber o anumită substanţă, s-a întâlnit cu zâmbetul meu sincer. Era și timpul, i-am spus, aducându-i aminte că de fiecare dată am rugat-o să-și păstreze rigoarea controalelor, dar și să respecte posologia dată de mine, respectiv regimul reţetelor. N-a fost chip. Sper să devină o realitate. Iar noi, medicii, să ne raliem în spatele ideii de bună practică a prescripţiei, dar și închiderii cercului. Fără consens privind o paletă largă de psihotrope (de practică sau empiric descoperite), nu vom intercepta câtuși de puţin nici consumul recreaţional, nici pe cel problematic și, cu atât mai puţin, nici pe cel abuziv de substanţe. Anul 2024 poate fi momentul când, după lungi ezitări, să închidem acest robinet comercial imoral.