Pe
malul Mării Adriatice, nu departe de Veneţia, în adâncitura şi pe înălţimile
golfului Kvarner Bay se află principalul port al Croaţiei, Rijeka (în
traducere, „rău“ – în italiană „Fiume“). În „Istoria naturală“ a lui Plinius,
oraşul este menţionat sub numele de Tarsatica, schimbat în Flumen după
reconstrucţia din timpul domniei lui Augustus. În Evul Mediu, Rijeka a fost
ocupat pe rând de ostrogoţi, bizantini, avari, lombarzi, croaţi, unguri şi veneţieni.
Din a doua jumătate a secolului al XV-lea, timp de peste 450 de ani, s-a aflat
sub influenţa Imperiului Austro-Ungar, cu o mică excepţie, în primii 13 ani ai
secolului al XIX-lea când a fost ocupat de francezi. În timpul administraţiei
imperiale, Rijeka s-a dezvoltat continuu devenind un punct strategic şi port
important, locuit de imigranţi, în majoritate italieni, dar şi croaţi, unguri,
sârbi, greci.
Dezmembrarea
Imperiului Austro-Ungar după Primul Război Modial a reaprins discuţia şi a
redeschis negocierile despre apartenenţa oraşului Rijeka: Regatului sârbilor,
croaţilor şi slovenilor (mai târziu fosta Iugoslavie) sau Italiei? Fără să mai
aştepte rezultatul, naţionaliştii italieni, sub comanda poetului Gabriele
D’Annuntio, au proclamat în Rijeka, între 1920 şi 1924, statul liber din Fiume.
Prin tratatul de la Roma, oraşul a fost anexat Italiei, iar din 1943 Germaniei,
ca parte din zona litoralului adriatic. În acest timp, Rijeka a fost amplu
fortificat de germani, ca parte din Ingrid Line, ale cărei rămăşiţe încă se mai
păstrează. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Rijeka a fost cedat
fostei Iugoslavii unde a rămas până în 1991 când a revenit Croaţiei, în urma războiului
pentru independenţă al croaţilor. Dacă până în 1945, când oraşul a fost cedat
Iugoslaviei, majoritatea locuitorilor erau italieni, astăzi peste 80% sunt croaţi.
Aflat
într-o zonă de interes strategic pentru marile puteri, Rijeka s-a evidenţiat pe
plan economic mai mult prin activităţi comerciale şi portuare şi prin producere
de armament. Ofiţerul din marina austro-ungară, croat-italianul Giovanni Biagio
Luppis von Rammer (1813–1875), a fost inventatorul primelor prototipuri de
torpile. Fabrica de torpile constituie şi astăzi una din atracţiile oraşului şi
locul unde se mai află prima rampă pentru testarea torpilelor.
Învăţământul
universitar s-a rezumat, în Evul Mediu, la filozofie şi teologie, organizate de
iezuiţi, iar cel modern a fost iniţiat abia în anii ’70. Facultatea de Medicină
din Rijeka a fost înfiinţată în 1955, iar de anul acesta şi-a deschis porţile şi
Facultatea de „Health Care Studies“. Împreună, oferă 600 de locuri de învăţământ
în nursing, fizioterapie, diagnostic medical şi de laborator, radiologie şi
obstetrică şi câteva programe de cercetare şi educaţie medicală continuă pe
toată durata funcţionării profesionale.
Croaţia
se află printre ţările cu populaţia cea mai înaintată în vârstă de pe
continent. O statistică din 2011 arată că 17,7% din populaţie avea peste 65 de
ani. În Rijeka aproape o cincime din populaţie are vârsta de peste 65 de ani,
iar 10% peste 75 ani. Înaintarea în vârstă se asociază cu creşterea morbidităţii
şi dezintegrarea socială, ceea ce presupune eforturi şi costuri suplimentare
din partea comunităţii. Pentru a determina nevoile populaţiei vârstnice,
municipalitatea oraşului Rijeka, în colaborare cu Facultatea de Medicină, a
aderat „cu toate pânzele sus“ la proiectul UHC 2.0 (Urban Health Centres 2.0).
Astfel, pe 29 şi 30 mai a.c., s-a organizat un simpozion dedicat acestui
proiect, intitulat „Health for all?! Healthy ageing!“, la care au participat
experţi în domeniu din UE, pentru un schimb de idei, identificare de parteneri şi
crearea unei reţele de lucru.
Acest
proiect european îşi propune să integreze îngrijirea medicală cu cea socială, să
detecteze din timp fragilitatea, să prevină căderile şi să gestioneze
polifarmacia, totul pentru a stimula o îmbătrânire sănătoasă a populaţiei din
oraşele europene. UHC 2.0 va fi în primă instanţă implementat în cinci oraşe,
Manchester, Pallini, Rijeka, Rotterdam şi Valencia, iar rezultatele vor servi
la crearea unei platforme pentru politici medico-sociale coerente şi
inovatoare, instrumente şi protocoale pentru vârstnicii sănătoşi şi cei
fragili. Proiectul îşi propune să motiveze 70% din populaţia vizată să
participe la activităţi preventive care să îmbunătăţească independenţa şi
calitatea vieţii vârstnicilor, să reducă utilizarea serviciilor medicale şi
implicit costurile acestora. Una dintre modalităţile avute în vedere este
utilizarea serviciilor m-Health, ţinând
cont că cei mai mulţi vârstnici sunt în posesia unui telefon mobil şi din ce în
ce mai mulţi folosesc tableta. În UE, rata de penetrare a serviciilor de
telefonie mobile este foarte ridicată în rândul populaţiei, dar şi în rândul
profesioniştilor. În Marea Britanie de exemplu, 80% din medici folosesc mobilul
şi tableta pentru activităţi medicale. În acest context, aplicaţiile m-Health
ar putea fi utile în educaţia pentru sănătate, prevenţie, diagnostic, tratament
şi monitorizare. De asemenea, tehnologia mobilă poate îmbunătăţi comunicarea
medic–pacient şi monitorizarea pacienţilor cu boli cronice, degenerative
frecvente la vârstnici.
Se aşteaptă
ca în 2050 jumătate din populaţia Europei să aibă vârsta peste 50 de ani, iar
sistemele actuale de asigurări medico-sociale nu sunt suficient de flexibile şi
de pregătite să facă faţă problemelor complexe pe care le aduce cu sine acest
proces de îmbătrânire a populaţiei. Un motiv serios ca astfel de proiecte să
fie promovate şi cât mai multe oraşe să gândească măsurile necesare pentru a
menţine populaţia vârstnică sănătoasă.
