Aceasta
este concluzia principală a unui raport privind hepatita cu virusurile B şi C
în Europa, dat publicităţii de Centrul european pentru prevenţia şi controlul
bolilor transmisibile (ECDC) cu prilejul Zilei mondiale a hepatitei (28 iulie).
Într-un
comunicat de presă, Marc Sprenger, directorul ECDC, se referă şi la reemergenţa
hepatitei A ca problemă de sănătate publică, în contextul epidemiilor recente,
după mai mulţi ani de declin al incidenţei acestei forme de hepatită cu
transmitere fecal-orală. „Aceste epidemii ne fac să ne întrebăm dacă statele
membre ale Uniunii Europene nu ar trebui să ia în considerare o lărgire a
indicaţiilor actuale de vaccinare împotriva virusului hepatitic A (VHA), în
prezent limitată la cei care călătoresc în zone endemice“, afirmă directorul
ECDC.
Despre
raportul ECDC şi despre tendinţele de evoluţie a infecţiilor cu virusurile
hepatitice B (VHB) şi C (VHC) am discutat cu dr. Andrew Amato-Gauci (foto),
şeful programului ECDC pentru HIV, infecţii cu transmitere sexuală şi hepatită
virală. Acesta ne-a explicat că raportul anual lansat lunea aceasta este al
doilea de acest fel, la nivelul Uniunii Europene, cu date despre hepatita B şi
C. Datele utilizate nu sunt încă de cea mai bună calitate, date fiind modalităţile
naţionale de colectare şi inconsistenţele în definiţiile de caz acut/cronic, în
special pentru hepatita C.
Raportul ECDC arată că hepatita C depăşeşte
ca importanţă hepatita B: în 2012, statele membre UE au raportat 17.329 de
cazuri de infecţie cu VHB (16,1% acute, 71% cronice şi 10,8% nespecificate), faţă
de 30.607 cazuri de infecţie cu VHC (1,7% acute, 12,8% cronice, 77,5%
nespecificate). O treime din cazurile de hepatită B au fost înregistrate la
grupa de vârstă 25–34 de ani, în vreme ce peste jumătate din cazurile de
hepatită C (54%) s-au situat în intervalul 25–44 de ani.
L-am întrebat pe dr. Andrew Amato-Gauci de
ce raportul ECDC arată diferenţe importante între statele europene, în privinţa
numărului de cazuri diagnosticate. „Unele ţări investesc mai multe eforturi în
diagnosticare şi testare“, adăugând că „suntem conştienţi de aceste diferenţe
între ţări şi chiar în interiorul ţărilor; de aceea am realizat un studiu de
prevalenţă, în care am analizat atent studiile efectuate în diferite populatii
europene; am găsit că prevalenţa infecţiei cu VHB variază între 0,1% şi 5,6%,
iar cea a infecţiei cu VHC între 0,4% şi 5,2%“.
Infecţiile nu sunt răspândite în populaţie
într-o manieră liniară. „Hepatita C este mai frecventă la utilizatorii de
droguri injectabile şi la pacienţii cu afecţiuni pentru care este nevoie de
transfuzii sanguine multiple, precum hemofilia. Hepatita B este mai frecventă
la bărbaţii heterosexuali şi la cei care fac sex cu alţi bărbaţi, deoarece
transmiterea pe cale sexuală este mult mai frecventă. Există diferenţe nu doar
între ţări, ci şi între diversele grupuri populaţionale din cadrul aceleiaşi ţări.
Să luăm exemplul unui oraş în care există un număr important de consumatori de
droguri injectabile. Dacă vor testa extensiv, vor găsi un număr mare de infecţii,
ceea ce va face ca şi datele naţionale să 
fie mai mari“, ne spune medicul de la
ECDC. Similar, şi asocierea dintre infecţia cu VHB/VHC şi infecţia cu HIV este
mai frecventă în anumite subgrupuri populaţionale: bărbaţii care fac sex cu alţi
bărbaţi au mai des asocierea VHB/HIV, în vreme ce consumatorii de droguri
injectabile au mai des VHC/HIV. „Datele de care dispunem sunt destul de
recente, deci nu putem aprecia încă tendinţa evolutivă; dat fiind însă că infecţia
HIV a devenit o boală cronică, cu speranţă de viaţă destul de mare, este de aşteptat
ca asocierea infecţiilor să devină mai frecventă“, ne precizează dr. Amato.
O
evaluare a datelor existente pentru perioada 2006–2012 arată o tendinţă de scădere
lentă a diagnosticelor de hepatită B acută, cu o creştere a numărului de cazuri
cronice (prin supravieţuirea îndelungată). În ceea ce priveşte hepatita C,
ratele de infecţie au rămas stabile. Dr. Amato ne explică de ce tratamentul de
până acum al hepatitei C nu a avut un impact notabil asupra ratelor de infecţie:
„Până la 80% din cei trataţi aveau efecte adverse serioase, iar 50% nu ajungeau
să urmeze o cură completă; pe lângă costurile foarte ridicate ale
tratamentului, acesta era şi greu de urmat; în plus, pentru consumatorii de
droguri injectabile, politica a fost, în multe ţări, că ei trebuie să renunţe
la droguri înainte de a primi tratamentul pentru hepatita C“. Dar există speranţe
pentru viitor: „Noile medicamente vor avea un impact mai mare, căci vorbim de o
rată de vindecare de până la 95%, însă nu au intrat încă în uz pe o scară largă,
din cauza costului lor ridicat“.
Mesajul
responsabilului ECDC pentru medicii practicieni este clar: „Să fie conştienţi
de faptul că aceste infecţii evoluează ca epidemii tăcute. Dacă au un pacient
despre care cred că ar fi fost expus, atunci ar trebui să nu uite să facă
testele şi pentru hepatită“.
Genotipurile
VHC 1 şi 3 sunt cele mai frecvente
Revista
Asociaţiei americane pentru studiul ficatului, Hepatology, a publicat unul din cele mai largi studii de prevalenţă
globală a genotipurilor virusului hepatitic C (Messina JP et al. Global
distribution and prevalence of hepatitis C virus genotypes. Hepatology. 2014
Jul 28). După includerea a peste 1.200 de studii efectuate în 117 ţări şi
acoperind 90% din populaţia lumii, grupul de la Oxford a calculat că aproape
jumătate (83,4 milioane de cazuri, adică 46,2%) din infecţiile cu virus hepatitic
C din întreaga lume sunt cu genotipul 1. Următorul, ca frecvenţă, este
genotipul 3 (54,3 milioane de cazuri, adică 30,1%). Genotipurile 2, 4 şi 6 sunt
răspunzătoare pentru 22,8% din totalul cazurilor, în vreme ce genotipul 5 a
fost întâlnit la mai puţin de 1% din totalul persoanelor infectate.
Rezultatele
sunt importante, deoarece genotipul VHC este unul dintre factorii care condiţionează
răspunsul terapeutic, iar dezvoltarea vaccinurilor anti-VHC este avansată doar
în cazul genotipului 1. În
zona Europei Centrale, unde au fost incluse rezultatele din studiile de
prevalenţă efectuate în România, statele balcanice (fără Grecia şi Turcia),
Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia, larg prevalent a fost genotipul 1 (1,5
milioane de cazuri, 89,2% din total), urmat de genotipul 3 (164.000 de cazuri,
9,4%). Genotipurile 4 (1,3%) şi 2 (0,1%) au fost raportate în câteva mii de
cazuri, iar genotipurile 5 şi 6 nu au fost deloc raportate.
Lista
combinaţiilor terapeutice anti-VHC creşte
Lancet a publicat rezultatele obţinute
în două noi studii clinice de fază 3 privind tratamentul medicamentos în infecţia
cu virusul hepatitic C.
Studiul
COSMOS a cercetat combinaţia simeprevir plus sofosbuvir, cu sau fără ribavirină,
în tratamentul infecţiei cu VHC genotipul 1 la pacienţii care nu au răspuns la
tratamentul cu interferon pegylat si ribavirină, precum şi la pacienţii care nu
au primit un alt tratament anterior. Răspunsul viral susţinut a fost obţinut la
154 din cei 167 de pacienţi înrolaţi în studiu (92%). Efectele adverse, deşi
frecvente (31% oboseală, 20% cefalee, 16% greaţă), au fost bine tolerate, doar
patru pacienţi (2%) întrerupând tratamentul din cauza reacţiilor severe.
Studiul a fost finanţat de compania Janssen.
Studiul
HALLMARK-DUAL a cercetat tratamentul oral cu daclatasvir plus asunaprevir
pentru infecţia cu VHC genotipul 1, inclusiv la pacienţi cu ciroză hepatică.
Combinaţia terapeutică a obţinut rate ridicate de răspuns virologic susţinut la
pacienţii netrataţi anterior, dar şi la non-responderii la tratamentul clasic,
la pacienţii neeligibili sau intoleranţi la interferon/ribavirină. Efectele
adverse grave nu au depăşit 7%, în funcţie de statutul clinic şi terapeutic al
subgrupurilor cercetate.
