Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Câini antrenaţi la Sibiu pentru a detecta COVID-19

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 5 martie 2021

La Centrul Chinologic al Poliţiei Române de la Sibiu, șase câini sunt antrenaţi pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

1Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, scria pe o cunoscută reţea de socializare, la jumătatea lui februarie, că a vizitat Centrul Chinologic al Poliţiei Române din Sibiu, „o unitate de elită, cu rezultate remarcabile în formarea și perfecţionarea echipelor canine pentru întreg Sistemul Naţional de Apărare”.

Anul trecut, acolo a fost demarat un proiect care are ca scop instruirea unor câini pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, în special pentru structurile Poliţiei de Frontieră și Poliţiei Transporturi.

Leonard-Claudiu Bîlă, comisar șef de poliţie, împuternicit director al Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, ne-a povestit în ce constă pregătirea echipelor canine și ce acurateţe au câinii în detectarea COVID-19.

Desigur, nu doar ţara noastră antrenează exemplare canine în acest scop, și alte state din Uniunea Europeană și din afara UE desfășoară proiecte asemănătoare. În contextul epidemiologic actual s-au înregistrat multe succese pe plan internaţional în ceea ce privește folosirea echipelor canine pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 în aeroporturi, gări, zona punctelor de trecere frontieră, de către poliţiile/
autorităţile sanitare.

Activitate pe aeroport

Acest proiect-pilot presupune trei faze, după cum mi-a explicat comisarul Leonard-Claudiu Bîlă. Faza întâi a însemnat: amenajarea spaţiului în care sunt antrenaţi câinii – spaţiu pe care cei de la Centrul Chinologic Sibiu îl denumesc „laborator”; selectarea exemplarelor canine care urmează să desfășoare activităţi în cadrul proiectului; identificarea cadrelor și a personalului care vor lucra atât în proiect, cât și în activităţile de
documentare.

2

Faza a doua se referă la activităţile care vor avea loc pe raza Aeroportului Internaţional Sibiu, unde câinii vor mirosi persoanele care ar putea fi infectate cu SARS-CoV-2, explică interlocutorul meu:

„Undeva în primăvara acestui an ne dorim începerea activităţii în Aeroportul Sibiu, cu care am realizat, prin intermediul Consiliului Judeţean, un parteneriat în acest sens”.

Am vrut să aflu de la reprezentantul Centrului Chinologic și dacă acurateţea rezultatelor oferite de câini este verificată cu ajutorul testelor RT-PCR.

După ce se va realiza această triere a pasagerilor, acolo unde există suspiciuni și unde câinii semnalează că o persoană este posibil să fie infectată cu virusul SARS-CoV-2, se trece în faza următoare, și anume aceea a testării cu teste rapide sau prin PCR, prin intermediul
cabinetului medical al Aeroportului Internaţional Sibiu și al
cadrelor specializate ale acestuia ori ale DSP Sibiu.

Faza a treia a proiectului este reprezentată de certificarea echipelor canine antrenate în prezent, etapă care se referă atât la autorizarea, cât și la certificarea acestora în baza confirmărilor efectuate de testele PCR. 

Sprijin de la parteneri interni

Centrul Chinologic Sibiu a beneficiat de suport din partea partenerilor interni, cu care au fost întocmite protocoale de colaborare, a adăugat reprezentantul instituţiei. Este vorba despre Spitalul Clinic de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, reprezentat de dr. Virgil Musta, medic primar infecţionist, șeful secţiei de Boli Infecţioase.

Alţi parteneri implicaţi în proiect sunt colonel doctor Daniel Chelcea, șeful DSP Sibiu, și doctor Cristian Florin Lăzărescu, din cadrul Universităţii de
Știinţe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele
Mihai I al României” din Timișoara.

Multe ore de antrenament

Activitatea în cadrul laboratorului este una complexă, mai spune comisarul șef, iar câinii sunt pregătiţi temeinic. Pentru antrenarea lor se folosesc probe de transpiraţie de la persoanele diag­nosticate cu infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în baza unui test PCR, dar și mostre de transpiraţie de la persoanele sănătoase. În total, în proiect sunt incluse șase exemplare canine: cinci din rasa ciobănesc german și unul din rasa ciobănesc belgian Malinois.

3

Patru exemplare din cele șase sunt, de fapt, tineret canin – două au vârsta de 5 luni, iar două au 8 luni. Restul sunt exemplare canine adulte. 

Spitalele de la care Centrul Chinologic Sibiu primește probe de transpiraţie de la pacienţi cu COVID-19 sunt: Spitalul „Dr. Victor Babeș” de la Timișoara și spitalele de pe raza judeţului Sibiu, prin colaborarea pe care centrul o are cu Direcţia de Sănătate Publică Sibiu. 

„Față de antrenamentul obișnuit, acest tip de antrenament [pentru detectarea COVID-19] pe care colegii mei și exemplarele canine îl realizează este cel puțin de două ori sau chiar de trei ori mai solicitant. (comisar șef Leonard-Claudiu Bîlă)

Câinii sunt antrenaţi de patru instructori care desfășoară activităţi de acest gen. „Sunt cadre foarte bine pregătite, cu experienţă atât în ţară, cât și în străinătate, sunt oameni dedicaţi acestei profesii. Rezultatele, până la acest moment, sunt îmbucurătoare, chiar foarte bune”, a precizat
comisarul șef. 

Acurateţea detecţiei canine

Experienţa colegilor din alte state arată că s-a ajuns la o acurateţe de 94%, spune directorul Centrului Chinologic din Sibiu. Adică, la 94% dintre persoanele care au fost semnalate de exemplarele canine cu suspiciuni privind infectarea cu SARS-CoV-2 s-a dovedit ulterior că erau
într-adevăr infectate.

Un exemplu în acest sens este oferit de Germania, ţară în care câinii au fost antrenaţi să detecteze COVID-19, iar în 94% din cazuri au avut dreptate, scrie Deutsche Welle. Câinii au fost antrenaţi la Universitatea de Medicină Veterinară din Hanovra, iar cercetătorii spun că nasul animalelor a putut să detecteze COVID-19 chiar dacă persoanele erau asimptomatice.

Animalele au fost antrenate să adulmece „mirosul de coronavirus” care este emanat de celulele persoanelor infectate, iar experţii germani spun că acești câini ar putea să detecteze COVID-19 cu acurateţe în 94% din cazuri, în peste 1.000 de probe.

Și alte ţări antrenează câini care să adulmece mirosul de COVID-19. De exemplu, o echipă de cercetători francezi și libanezi spune că animalele pot detecta COVID-19 în aproape 100% din cazuri, după ce câinii au mirosit transpiraţia oamenilor, scria BBC în octombrie 2020. Cercetătorii antrenau la acea vreme 20 de câini ai forţelor de securitate din
Liban, pentru a mirosi călătorii care soseau pe aeroportul din Beirut.

,

Etichete: caini politisti detectare covid-19 SARS-Cov-2 centru chinologic sibiu testarea PCR DSP Sibiu dsp spitalul victor babes

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.