Newsflash
Internaționale

Recomandările EMA și ECDC privind schemele de vaccinare heterologă împotriva COVID

de Dorina Novac - dec. 14 2021
Recomandările EMA și ECDC privind schemele de vaccinare heterologă împotriva COVID

Abordarea de tipul „mix-and-match”, o combinație de seruri diferite, poate fi folosită atât pentru vaccinările inițiale, cât și pentru dozele de rapel.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) continuă să îndemne toți cetățenii UE să se vaccineze conform schemei complete de vaccinare și să adere la recomandările recente privind vaccinarea de rapel.

vaccinare rapel

„În conformitate cu măsurile deja luate de multe state membre, un număr tot mai mare de studii clinice, susținute de dovezi din lumea reală, au analizat posibilitatea utilizării a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fie pentru prima cât și pentru a doua doză a unui vaccin primar (inițial), cunoscut sub denumirea de „vaccinare primară heterologă”, fie prin utilizarea unei a treia doze dintr-un alt vaccin COVID-19, ca rapel efectuat la 3 până la 6 luni după schema de vaccinare primară (booster heterolog)”, se arată într-un comunicat al ANMDMR

Pentru a oferi baze științifice și pentru a oferi în continuare flexibilitate schemelor de vaccinare, EMA și ECDC, în colaborare cu experții UE din Grupul operativ al EMA pentru pandemia COVID-19 (EMA Pandemic Task Force – COVID-ETF), au evaluat datele disponibile și au furnizat recomandări tehnice și consiliere cu privire la vaccinarea heterologă împotriva COVID-19, fie în schema primară, fie ca rapel.

Datele provenite din studiile privind vaccinarea heterologă sugerează că combinația de vaccinuri pe bază de vector viral și vaccinuri ARNm produce niveluri bune de anticorpi împotriva virusului COVID-19 (SARS-CoV-2) și un răspuns mai mare al celulelor T decât utilizarea aceluiași tip de vaccin (vaccinare omoloagă), fie în schema primară/ ca rapel. Regimurile heterologe au fost, în general, bine tolerate.

„Utilizarea unui vaccin pe bază de vector viral ca a doua doză în schemele de vaccinare primară sau utilizarea a două vaccinuri ARNm diferite este mai puțin studiată. În timp ce cercetările sunt în desfășurare pentru a oferi mai multe dovezi privind siguranța pe termen lung, durata imunității și eficacitatea, utilizarea programelor heterologe poate oferi flexibilitate în privința opțiunilor de vaccinare, în special pentru a reduce impactul asupra derulării vaccinării, în cazul în care, din diverse motive, un vaccin nu este disponibil”, se mai arată în comunicat.

Considerațiile experților EMA și ECDC, ale căror rezultate sunt detaliate mai jos, au rolul de a sprijini factorii de decizie, în ceea ce privește campaniile naționale de vaccinare, să se asigure că cetățenii UE sunt vaccinați în număr maxim și protejați cât mai repede posibil.

De asemenea, deținătorii de autorizații de punere pe piață sunt încurajați să solicite aprobarea de variații pentru a adăuga detalii despre o astfel de utilizare în informațiile despre medicament.

Deși evaluarea nu a analizat alte vaccinuri care nu au fost încă autorizate în UE, cercetările privind combinațiile heterologe ale acestora vor fi, pe viitor, luate în considerare în viitor, dacă acestea vor fi autorizate și vor fi disponibile mai multe dovezi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe