În ultima lună a lui 2024 a fost publicată o actualizare a Listei de medicamente critice a Uniunii Europene, în ideea de a se evita în acest fel potențialele deficite de aprovizionare.
Comisia Europeană, șefii agențiilor pentru medicamente (HMA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) au publicat în 16 decembrie o actualizare a Listei de medicamente critice a Uniunii, în vederea evitării potențialelor deficite de aprovizionare la nivel EU, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul anm.ro.
Versiunea actuală reflectă rezultatul revizuirii a 2200 de grupe și combinații de substanțe active, care reprezintă 75% din medicamentele autorizate în EU, pe baza activităţii şi a răspunsurilor transmise de către autorităţile în domeniu din fiecare stat membru pe parcursul anului 2024.
De asemenea, în procesul de revizuire a Listei de medicamente critice au fost consultate peste 30 de organizaţii, reprezentând asociaţii de pacienţi, profesionişti din domeniul sănătăţii şi industrie.
Lista actuală conţine 270 de substanţe active (ATC 5), cu informaţii legate de calea de administrare şi data includerii, care corespund unor medicamente de uz uman atât inovatoare, cât și generice, inclusiv medicamente pentru boli rare, și care acoperă o gamă largă de domenii terapeutice. Faţă de lista anterioară au fost incluse noi substanţe active care aparţin grupelor terapeutice: agenţi antineoplazici, vaccinuri, imunosupresoare, antiinfecţioase de uz sistemic, radiofarmaceutice de uz terapeutic.
Lista îşi propune ca, prin Reţeaua europeană de reglementare a medicamentelor, să acorde prioritate medicamentelor critice în vederea întreprinderii unor acțiuni la nivelul Uniunii Europene, care vizează consolidarea lanțului lor de aprovizionare și minimizarea riscului de întrerupere a aprovizionării.
Lista poate fi consultată accesând următorul link: www.ema.europa.eu.
Sursa foto: captură din documentul de pe site-ul EMA https://www.ema.europa.eu/en/documents/other/methodology-identify-critical-medicines-union-list-critical-medicines_en.pdf
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe