Newsflash
Interviuri

Provocările psihiatriei

de Bianca URSU - aug. 31 2018
Provocările psihiatriei
    Dr. Anca Buzescu Purice (Brașov) este medic primar psihiatru și practică această profesie de peste trei decenii. De-a lungul carierei a activat pe secția de urgențe în psihiatrie, iar acest lucru a reprezentat una dintre cele mai mari provocări profesionale. De trei ani își desfășoară activitatea în policlinica de psihiatrie, unde „s-a retras pentru final de carieră”, cum spune dânsa.

    –Când ați decis să vă îndreptați spre acest domeniu?
    – Încă din timpul facultății m-a atras psihiatria. Datorită profesorului Petre Brânzei din Iași, am decis să aleg această specialitate. Modul cum prezenta el lucrurile m-a convins să optez pentru ceea ce fac astăzi.

    – Ce așteptări aveați atunci când ați început parcursul profesional? Câte dintre ele au prins contur?
    – Pe acea vreme, provocarea cea mai mare era să pot face față cu brio meseriei pe care o alesesem. Eram entuziasmată și motivată să depășesc orice obstacol aș fi întâmpinat. Așteptările s-au adaptat după vremuri și după împrejurări, neavând un element de comparație.

    – Cum vedeți starea sistemului de sănătate și a psihiatriei din România?
    – Din păcate, lucrurile sunt într-un declin, mai ales din punct de vedere administrativ. În ceea ce privește psihiatria, această specialitate a cunoscut de-a lungul timpului o evoluție. Mă bucur că această specialitate atrage oamenii, drept dovadă am mulți colegi tineri și motivați.

    – Care sunt cele mai des întâlnite afecțiuni din cabinetul dv.?
    – Față de anii trecuți, în prezent, cele mai frecvente sunt tulburările depresive de intensități și variații diferite. De asemenea, demențele sunt tot mai des întâlnite.

    – Predomină o categorie de vârstă pentru aceste afecțiuni?
    – În general, demențele sunt întâlnite la vârstnici. Din păcate, depresiile sunt tot mai întâlnite la persoanele tinere.

    – Care este momentul în care este necesar să apelăm la un psihiatru?
    – În momentul în care apar primele modificări de comportament, de gândire sau de atitudine față de viață sau față de alte aspecte.

    – Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum?
    – Pentru orice medic, consider că adaptarea și integrarea în sistem reprezintă una dintre cele mai mari provocări. De-a lungul carierei, am avut ocazia să trec prin multe secții de psihiatrie, dar în ultimii zece ani, activând pe secția de urgențe în psihiatrie, pot spune că fiecare caz a fost o provocare. Ne confruntăm cu o simptomatologie cu totul diferită față de acum 20–30 de ani, iar stabilirea diagnosticului corect este cu adevărat o reală provocare.

    – Ați întâlnit un caz care să vă solicite în mod deosebit?
    – Această specialitate îți oferă ocazia de a cunoaște foarte multe tipologii de oameni, cazuri foarte diferite.

    – Cum faceți față situațiilor de zi cu zi? Cum reușiți să vă păstrați echilibrul emoțional?
    – Sunt un om care știe să gestioneze acest lucru și să nu ducă acasă trăirile din profesia pe care o practică. Sunt o persoană echilibrată, cred că acest lucru m-a ajutat mult să iau lucrurile așa cum sunt. Cu siguranță sunt și situații când ești depășit, dar trebuie să controlezi lucrurile astfel încât să le gestionezi.

    – Cum colaborați cu ceilalți medici specialiști?
    – Cu neurologia colaborăm în permanență. Spre exemplu, tulburările neuro­logice sunt asociate cu tulburările psihice. Colaborarea este eficientă cu toate specialitățile, ori de câte ori este nevoie. Când un pacient are nevoie de ajutor, colaborarea este o prioritate.

    – Cum gestionați lucrurile atunci când un pacient refuză categoric să comunice?
    – În cazul schizofreniilor cu catatonie, cu mutism sau în cazul depresiilor inhibate spre exemplu, se administrează planul terapeutic, iar după o anumită perioadă putem comunica destul de bine.

    – Cu ce probleme se confruntă un medic psihiatru în România?
    – Una dintre problemele reale care există în acest moment, nu numai pentru medicii psihiatri, o reprezintă birocrația.

    – Ce i-ați spune unui student la medicină care este la început de drum?
    – Consider că pentru această specialitate trebuie să ai o înclinație. Dacă nu îți place ce ai ales, va fi un stres continuu și o povară. Va obosi și nu va avea disponibilitatea sufletească pentru pacient. L-aș sfătui să facă această meserie cu multă voință, implicare și răbdare. Am avut colegi de facultate care au ales psihiatria din orice altă conjunctură, numai din dorință nu, și nu au făcut față acestei provocări. Ca medic psihiatru trebuie să știi cum să te apropii de sufletul omului. Studenții trebuie să conștientizeze că mai mult de jumătate din disponibilitatea lor trebuie dăruită pacienților.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe