Newsflash
OPINII

Premise greșite, uneori chiar periculoase

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 30 2022
Premise greșite, uneori chiar periculoase

Gândirea de tipul „mie nu mi se poate întâmpla” este greșită și, de multe ori, chiar periculoasă. O decizie luată pornind de la această idee, un lucru făcut fără a sta pe gânduri se poate transforma în erori cu repercusiuni pentru întreaga viaţă.

Acest gând, uneori exprimat către părinţi, profesori sau colegi, este mai des întâlnit la tineri. Alteori este „o certitudine” în virtutea căreia multe activităţi nesanogene îi îngrozesc pe cei care îi cunosc și sunt preocupaţi de binele acelor tineri. Este un gând eronat și de multe ori foarte periculos. Greșelile făcute pot să devină „însoţitori definitivi” (pe tot parcursul vieţii).

Eram în anul IV. Mai mult decât atât, eram în stagiul de Ortopedie. Am călcat greșit (în grabă, cu „capul în nori” și gândul la altceva, așa cum se petrece de atât de multe ori) și am făcut o entorsă a articulaţiei gleznei stângi (entorsă tibio-astragaliană), iniţial însoţită de o durere considerabilă. După primele ore și unele „încercări de tratament” la domiciliu, durerea a mai cedat.

A urmat eroarea „definitivă”. În loc să merg (după consult și verificarea radiologică) pentru aplicarea tratamentului corespunzător, am pus o gleznieră și mi-am zis „nu am timp să stau în ghips, am prea multe de făcut” și mă mai gândeam, probabil, că problema se va calma. Acest lucru nu s-a întâmplat. Aparent evoluţia era bună, edemul și inflamaţia păreau să se retragă.

Îmi aduc aminte că aveam un stagiu important la un etaj superior, lifturile erau mereu prea ocupate, astfel că urcam și coboram multe etaje în fiecare zi. A trecut și stagiul de ortopedie, au trecut și alte stagii. A trecut și timpul în care problema putea fi abordată corespunzător. Durerea mă „însoţește” de zeci de ani, iar atunci când merg mai mult sau stau în picioare mai mult… îmi amintește de „gândurile mele eronate, din anul IV”.

Probleme permanente, soluţii temporare

Cine se gândește că ar putea avea nevoie de o unitate de sânge, vreodată? Și, ca atare, câţi dintre potenţialii donatori donează în mod regulat sau măcar de câteva ori în viaţă? Este tare greu să aibă cineva nevoie de o transfuzie și preţiosul sânge să lipsească. În acele momente există (uneori) o mobilizare a familiei care donează „la schimb” și doar atunci.

Problema lipsei de sânge este însă permanentă. Desigur că este lăudabil și încurajator să vezi că tinerii viitori medici organizează campanii pentru recoltarea de sânge. Problema însă nu poate fi rezolvată fără o reacţie amplă, civică. Așa am gândit și în Afganistan, când am organizat o campanie de donare de sânge la care au participat militarii din forţele ISAF. Am remis Băncii centrale de sânge din Kabul mai multe zeci de pungi cu sângele donat, dar problema lipsei sângelui în spitale nu a fost rezolvată.

WhatsApp Image 2022-09-27 at 10.43.39

Cine se poate gândi că sărind (de multe ori demonstrativ, pentru a epata pe privitori) în „cap” în Dunăre, sau în mare, sau în Dâmboviţa, șocul ar putea să fie atât de dur (în contactul cu elemente sau suprafeţe dure) încât coloana vertebrală și nervii să fie secţionaţi, iar restul vieţii să fie petrecut într-un scaun cu rotile sau chiar mai greu decât atât? Am văzut de curând multe cazuri și ni s-au spus istoriile pentru și mai multe; persoane de toate vârstele, dar și tineri care cred că „mie nu mi se poate întâmpla”.

Atunci când totul ni se pare normal (mergem, vedem, auzim, vorbim, muncim), ne putem gândi că sunt și persoane care suferă? Ne gândim vreodată să mulţumim pentru ceea ce avem, pentru ceea ce ni s-a dat? Ne gândim că trebuie să încercăm să le păstrăm în bune condiţii?* Fără grijă (personală) și fără protecţie… oricând ni s-ar putea întâmpla… Doamne păzește!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe