Evocarea activității celui care a fost prof. dr. Gheorghe Bilașcu trebuie să fie o lecție de istorie și o preluare a memoriei acestei personalități pentru tinerele generații de medici, în special pentru medicii stomatologi. Acaparați de comunicările și aplicațiile online, uităm în ultimul timp să ne aducem aminte cum se cuvine de înaintașii noștri și de contribuțiile lor majore la fundamentarea a ceea ce avem azi.  

Rolul pe care profesorul Bilașcu l-a avut în aducerea stomatologiei în învățământul academic a fost determinant. În toamna anului 1919, în primul amfiteatru al primei clinici de stomatologie din România s-a auzit glasul profesorului susținând primul curs de stomatologie în limba română în fața mediciniștilor. Amfiteatrul a rezistat timpului, a fost reabilitat și a redevenit funcțional păstrând băncile originale până în ziua de azi. În liniștea dimineților de toamnă, cu palmele mângâind lemnul cald încărcat de istorie, dacă privim spre peretele unde prin ușa care comunica cu clinica intra profesorul și spre portretul profesorului din tablou, putem auzi în mintea noastră glasul blând, cu accente ardelenești, al profesorului, al omului care a fost atât de iubit și respectat de studenți și colegi. 

Încă din anii de tinerețe în care a fost un medic dentist deosebit de apreciat în Budapesta, apoi asistent universitar la clinica de ortopedie și chirurgie a profesorului dr. Gyula Dollinger și, mai târziu, șef de lucrări la Facultatea de Medicină din Budapesta sub conducerea profesorului dr. Jozsef Arkovy, Gheorghe Bilașcu a fost mereu sociabil, deosebit de primitor și generos cu tinerii români ajunși la Budapesta.

Mare iubitor de natură

Dincolo de activitatea academică, științifică, publicistică și chiar politică, profesorul Bilașcu era un mare iubitor de natură și de drumeții. Cunoștea și cutreiera dealurile și pădurile din jurul Clujului, adesea împreună cu studenții. Timpul era prețios și în acele vremuri, mai ales pentru câte dorea și se străduia să facă, totuși, niște răgazuri pentru plimbări în natură reușea să găsească. 

În pădurea Făget, care se află în partea de sud-vest a orașului exista atunci un izvor cu apă rece, limpede și tocmai bună pentru a potoli setea drumeților osteniți. După ce își alinau setea cu apa rece și bună, studenții se puteau bucura de povestirile și sfaturile profesorului. Ca student sau tânăr medic, nu puteai să nu-l îndrăgești pe acest dascăl. 

Acel izvor din Făgetul Clujului era cunoscut ca izvorul Pintea și apoi fântâna Majlath, fără ca acele denumiri să aibă o fundamentare solidă. Izvorul a fost amenajat în 1876 din inițiativa a doi iubitori de turism și drumeții. După 1920, a devenit un loc căutat și iubit de profesorul Bilașcu și multe din drumețiile din zonă aveau izvorul pe traseu. La acea vreme, profesorul trecuse de vârsta de 60 de ani, dar activitățile sportive făceau parte din programul său. În una din acele drumeții, un incident banal avea să schimbe istoria. O pietricică a intrat în bocancul profesorului, dar acest mic inconvenient nu a fost luat în seamă. Foarte probabil, nu era ceva ce s-a întâmplat pentru prima dată. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pietricica a produs la picior o leziune cutanată care s-a infectat și s-a complicat rapid cu limfangită și apoi septicemie. Tragedia era declanșată. Antibioticele nu existau în acea vreme și toată strădania colegilor medici nu l-au putut salva. Profesorul Gheorghe Bilașcu a murit în 22 iulie 1926, la vârsta de 63 de ani. 

Fântâna Bilașcu, loc de pelerinaj

Acel an a fost unul cu totul nefast. Profesorul se căsătorise de doar câteva luni cu Ida Csanady, asistenta cu care lucra de mai mulți ani și care l-a însoțit la Cluj, când Bilașcu a fost chemat de la Budapesta la nou înființata Universitate a Daciei Superioare. Nu s-au putut căsători mai repede pentru că Ida Csanady era dintr-o familie nobiliară și familia ei nu era de acord cu căsătoria, pentru că el nu era din familie nobiliară, iar familia lui Bilașcu nu dorea căsătoria din cauză că Ida nu era cu pregătire universitară. Putem învăța ceva din asta?  

Cei care l-au iubit au amenajat izvorul și l-au dedicat profesorului Bilașcu. Așa este și astăzi. Pe soclul fântânii putem citi: „Fântâna Bilașcu – S-a făcut această fântână în amintirea regretatului prof. Gh. Bilașku de cei ce l-au iubit și stimat”.

Acum, a devenit un loc de pelerinaj pentru dascălii, tinerii medici și studenții facultății de Stomatologie din Cluj. Anul 2026 înseamnă 100 de ani de la moartea profesorului Bilașcu, 100 de ani de când urmași destoinici și discipoli au preluat eforturile și munca întemeietorului și au dat continuitate, performanță și prestigiu școlii de stomatologie din Cluj.  

Foto: Prof. dr. Radu Câmpian, prof. dr. Ondine Lucaciu și tineri colegi la Fântâna lui Bilașcu – iulie 2026

DACĂ PRIVIM SPRE PORTRETUL PROFESORULUI DIN TABLOU, PUTEM AUZI ÎN MINTEA NOASTRĂ GLASUL BLÂND, CU ACCENTE ARDELENEȘTI, AL PROFESORULUI, AL OMULUI CARE A FOST ATÂT DE IUBIT ȘI RESPECTAT DE STUDENȚI ȘI COLEGI.