O echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a realizat proceduri de chimioterapie intraperitoneală presurizată, o premieră pentru sistemul public de sănătate din România.
La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” au fost efectuate în premieră în sistemul public de sănătate din România proceduri de chimioterapie intraperitoneală presurizată (PIPAC – Pressurized Intraperitoneal Aerosol Chemotherapy), o metodă modernă, minim invazivă, utilizată în tratamentul pacienților cu afecțiuni oncologice avansate cu afectare peritoneală, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.
Intervențiile au fost efectuate de o echipă multidisciplinară coordonată de prof. dr. Adrian Bartoș și dr. Rareș Munteanu, medici primari chirurgie generală, împreună cu echipa de anestezie și terapie intensivă coordonată de dr. Alida Moise, medic primar ATI și director al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. De aceste proceduri inovative au beneficiat două paciente în vârstă de 50, respectiv 73 de ani, intervențiile fiind realizate cu succes.
Procedura PIPAC presupune administrarea tratamentului chimioterapic direct în cavitatea peritoneală, sub formă de aerosol și în condiții de presiune controlată, printr-un abord laparoscopic minim invaziv. Metoda permite o distribuție eficientă a substanței active la nivelul leziunilor tumorale și oferă noi perspective terapeutice pentru pacienții cu patologie oncologică peritoneală, se mai arată în comunicatul de presă.
Foto: Captură Video MAI
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe