Societatea modernă vine în bagaj cu o agendă tot mai încărcată, care nu face decât să ne pună mai mult pe fugă pentru o carieră de succes, de cele mai multe ori. Poate că singurul lucru pe care toată lumea îl primește în mod egal este timpul. Undeva există acest punct comun de la care pornim cu toții, dar problema prinde contur abia când vine vorba de gestionarea și prioritizarea acestuia.
„Nu am timp” este o replică auzită tot mai des în zilele noastre. Este o justificare acceptabilă, odată ce această ipoteză este încadrată în contextul unei profesii care răpește cea mai mare parte din timpul unei persoane. Cel mai adesea, lipsa timpului se resimte în viața de familie, în relațiile cu prietenii și chiar în relație cu propria persoană.
Într-o bună măsură, medicii au o meserie cu o dimensiune vocațională manifestă, dar care este destul de ermetică. Profesia este cu siguranță, una dintre cele mai solicitante, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Un medic lucrează, în medie, aproximativ 63 de ore pe săptămână, adică dublu decât ar fi normal. Potrivit statisticilor, peste 93% din medicii din România au muncit mai mult de 24 de ore încontinuu și peste 30% din aceștia au două locuri de muncă. Pe tot parcursul exercitării acestei meserii, medicul trebuie să dea dovadă de devotament, corectitudine, respect și, nu în ultimul rând, profesionalism. Toate acestea necesită timp.
Sentimentul de abandon al copilului
Iubirea și timpul sunt printre cele mai de preț cadouri pe care un părinte le poate oferi copilului său. Fie că este abia născut sau se află la vârsta la care se poate considera independent, copilul are nevoie de afecțiune, atenție, înțelegere, pentru că, la rândul său, va deveni adultul care să se descurce într-o lume atât de mare. Organizarea timpului poate reprezenta un aspect esențial în viața noastră. Dar, de cele mai multe ori, uităm să punem lucrurile în ordinea priorităților, ajungând la epuizare fizică și psihică.
„Timpul petrecut cu familia reprezintă partea cea mai dificilă a profesiei de medic. În general, un medic este suprasolicitat, iar în acest context, el ajunge acasă epuizat și nu mai acordă timp și atenție copilului așa cum ambii și-ar dori. Tot aici vorbim și despre fenomenul de burnout, în care părintele medic este expus unui stres continuu și unei stări de epuizare psihică și fizică”, spune Mihai Aniței, președintele Colegiului Psihologilor din România.
Cu siguranță, toate aceste lucruri se răsfrâng asupra familiei și, implicit, asupra copiilor, care pot sesiza și aprecia situația, concluzionând că nu fac parte din prioritățile părinților. Ei trebuie să conștientizeze profesia părintelui. Astfel, cei mici pot avea sentimentul că le sunt ignorate nevoile și problemele cu care se confruntă. Pentru că nu li se acordă timp, copiii pot avea și sentimentul unui abandon.
Alex are 17 ani și este fiul unui medic ORL. Își amintește că mama lui „era plecată de dimineața până seara” și că, atunci când termina programul de la grădiniță, mergea la ea în cabinet și aștepta până aceasta termina ce avea de făcut, „uneori stăteam cu asistentele”.
Deseori, oricare ar fi profesia, oricare ar fi disponibilitatea sa în raport cu timpul, părinții înlocuiesc atenția dedicată copiilor cu tehnologia și „de cele mai multe ori, copiii se refugiază în lumea virtuală, ca o urmare a însingurării și a schizofrenizării sociale”, adaugă profesorul Aniței. L-am întrebat pe Alex cum stau lucrurile din acest punct de vedere în familia sa: „Mama știa că nu îmi poate oferi timp și încerca să cumpere oarecum această fericire prin lucruri materiale”, explică acesta.
Între a fi și a nu fi medic
Dacă privim în ansamblu, pe termen lung, situația poate căpăta direcții multiple. A avea părinții medici poate reprezenta o ocazie de a urma această cale. Poate fi cea mai potrivită metodă de a conștientiza și de a intra în contact cu tot ce presupune această profesie. Sunt multe cazuri în care medicina are genealogie. De asemenea, sunt părinții medici, dar și părinți care își desfășoară activitatea în alte domenii, care impun copiilor lor să aleagă medicina: „Din păcate, în multe cazuri, în acest context ies medici care nu sunt făcuți pentru această meserie”, spune dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
Pe de altă parte, există și situația de la polul opus, care înclină balanța spre furia și spre sentimentul de abandon al copilului, acesta refuzând categoric să se îndrepte spre o carieră în domeniul medicinei: „Fiul meu cel mare nu și-a dorit să facă această meserie, el este student la o facultate cu alt profil. Consider că alegerea pe care a făcut-o a fost influențată și de faptul că a văzut dificultatea acestei profesii, care este consumatoare de timp și energie”, spune, din calitate de mamă, dr. Camelia Diaconu, medic cardiolog.
Doctorul Gabriel Diaconu spune că, dacă un părinte medic este întrebat ce și-ar dori să devină copilul său, acesta va răspunde „orice, numai medic nu”. Acest lucru spune ceva despre realitatea psihologică în care trăiește părintele medic. Același lucru a răspuns și copilul de medic, Alex, care a menționat că profesia aceasta nu se numără printre cele pe care i-ar plăcea să le practice.
Comunicarea în familie
Cum găsim echilibrul? Poate că această întrebare nu are un răspuns complet sau corect, dar cu siguranță trebuie să găsim o armonie care să ne confere încredere, motivație și, cel mai important, sentimentul că nu suntem singuri.
Psihologul Mihai Aniței spune că principala unealtă pentru asigurarea echilibrului o reprezintă comunicarea: „Întotdeauna trebuie să găsești timp pentru copilul tău, să discuți cu el. Chiar și discuțiile în care membrii familiei povestesc cele întâmplate de peste zi sunt importante. Astfel, copilul va fi motivat să participe la discuție și să povestească și el ce i se întâmplă în viața lui. Aceste discuții construiesc, în timp, o relație cu părinții și, cel mai important, ajută copilul să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în viața de adult, ce se întâmplă în lume. Timpul pe care îl acorzi propriului copil este de neprețuit”.
Alex povestește că rareori, în rutina zilnică, mama lui găsea timp să comunice mai mult cu el, majoritatea discuțiilor fiind foarte simple. Însă a fost un moment în care mama lui „lucra atât de mult, încât efectiv nu mai putea”, iar atunci părintele medic a conștientizat că trebuie să schimbe ceva. „Îmi amintesc că încerca mereu să își ia timp liber pentru a mă duce peste tot în lume.” Astfel, călătoriile l-au ajutat pe copil să se apropie mai mult de mama lui și să recupereze acele perioade pe care aceasta nu reușea să i le ofere.
Succesul profesional, implicit succesul în cariera medicală, este dependent de susținerea pe care persoana o are din partea familiei. Dr. Camelia Diaconu spune că, în rolul de mamă-medic, le-a vorbit constant copiilor săi despre importanța activității pe care o desfășoară și că de acest lucru beneficiază mulți oameni: „Le-am explicat că îmi sunt de ajutor dacă ei înțeleg faptul că profesia mea solicită timp, din păcate, din timpul pe care ar trebui să îl petrec cu ei”.
„Medicina este lacomă cu factorul uman”
L-am rugat pe Alex să ne spună care ar fi avantajele de a avea părinte medic. El consideră că cel mai important aspect îl reprezintă faptul că a avut întotdeauna siguranța că nu i se poate întâmpla nimic rău niciodată. Faptul că mama lui este medic i-a dat încrederea că nimic nu îi poate sta în cale. Băiatul precizează că un alt avantaj l-a reprezentat aspectul financiar: „Am avut mereu stabilitate din acest punct de vedere”.
Dr. Gabriel Diaconu consideră că medicina este lacomă cu factorul uman, fiind o profesie care presupune o investiție masivă și, totodată, imprevizibilă din punctul de vedere al factorului timp. Domeniul medicinei cere mult atât la nivel academic, cât și la nivelul implicării emoționale, iar acest lucru se resimte la nivelul medicului, care de cele mai multe ori este epuizat psihic mai mult decât fizic. Sentimentul de epuizare se transmite în pătura socială. Prin definiție, și natura muncii, după serviciu, medicii nu fac decât să încerce să recupereze odihna pierdută. „Astfel, interacțiunea cu copilul devine marginală, iar în antologia lui vor fi multe zone de impas”, adaugă psihiatrul. Nu numai interacțiunea cu familia este marginalizată, viața socială a medicilor este diferită: „Mama nu are mulți prieteni, iar cei pe care îi are, majoritatea sunt medici”, adaugă Alex.
În ceea ce privește dezavantajele de a fi copil de medic, tot Alex a oferit un răspuns din acest punct de vedere. Pe primul loc el a clasat timpul: „Nu apucăm să ne vedem atât de des” și „vorbim pe fugă”. Deseori se întâmplă ca medicul să fie nevoit să se ridice de la masă și să plece pentru a salva vieți, iar copilului nu îi rămâne decât să înțeleagă aceste situații și, mai ales, să conștientizeze că mama sau tatăl său pot fi eroi. „Practic, această profesie fură rolul de părinte” și reprezintă deseori ocazii de a alege între viața profesională și cea de familie. Copiii simt adesea că le este luat din timpul lor, în care ar trebui să fie cu părinții.
Pe de altă parte, de-a lungul timpului, copilul a sesizat că, de multe ori, mama sa aduce acasă din stresul acumulat la serviciu: „Simțeam că se supără pe mine degeaba și știam că este stresată din cauza jobului”. Interacțiunea frecventă cu oameni care suferă de diverse afecțiuni joacă un rol important în psihicul unui medic. Astfel, de cele mai multe ori, această profesie își pune inevitabil amprenta în viața de familie, pentru că nu este ușor să lași în spital toate trăirile și emoțiile prin care un medic trece zi de zi, acesta consumând multă empatie în câmpul muncii.