În
perioada 3–6 octombrie a.c., la Bad Hofgastein (Austria) se desfăşoară a 15-a
ediţie a Forumului European de Sănătate Gastein (EHFG), la care vor participa,
printre alţii, dl John Dalli, comisarul european pentru sănătate şi
consumatori, dna Zsuzsanna Jakab, directorul OMS Europa, dl Marc Sprenger,
directorul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. În următoarele
săptămâni, vom publica relatări şi interviuri de la acest eveniment, pe care-l
prefaţăm printr-un dialog cu prof. dr.
Günther Leiner, preşedintele fondator al Forumului.
–
Pentru a doua oară în ultimii ani, Forumul Gastein se concentrează asupra sănătăţii
în contextul crizei economice. Ce impact a avut criza financiară asupra
sistemelor sanitare din Europa şi care sunt provocările perioadei următoare?
– De mulţi ani, unul din laitmotivele
forumului a fost discuţia despre resursele bugetare din ce în ce mai puţine şi
constrângerile economice asupra sistemului medical. Evenimente recente au adus
criza economică, tăierile bugetare care au urmat şi implicaţiile acestora
asupra sănătăţii publice în prim-planul celui de-al 15-lea Congres din acest
an. Începând cu 2008, multe guverne europene au fost nevoite să reducă drastic
cheltuielile. Bugetul sănătăţii este uriaş, de aproximativ un miliard de euro
pe an în UE, şi a fost, evident, una din ţintele miniştrilor de finanţe. Acest
fapt dă naştere unei situaţii foarte ciudate şi contradictorii. Pe de o parte,
există dovezi că măsurile drastice de austeritate din unele ţări afectează
chiar substanţa sistemului sanitar. Pe de alta, avem de-a face în multe ţări
europene cu structuri şi servicii sanitare în exces, în principal cu
supraspitalizare, supradiagnosticare şi supratratament. Poate că sună ca o
erezie din partea unui practician, însă cred că tăierile sunt necesare, atâta
timp cât sunt corect făcute, prin schimbarea structurilor şi nu prin tăierea
serviciilor. Există spitale care ar trebui închise, altele planificate şi care
n-ar trebui ridicate, operaţii şi alte tratamente care n-ar trebui efectuate.
Ca în orice altă reformă, nu trebuie tăiat din serviciile esenţiale şi, mai
ales, din personalul-cheie. România, din păcate, este un exemplu de tăieri
îngrijorătoare. Salariile au fost dramatic reduse, ducând la exodul a 2.500 de
medici către ţări mai bogate, unde este mare nevoie de ei. Se vor mai întoarce
vreodată? Cine se mai îngrijeşte de pacienţi? Cât priveşte conceptul de modificări
structurale, să luăm ca exemplu densitatea spitalelor. Ţara mea, Austria, este printre campionii numărului
prea mare de spitale şi de paturi de spital: 7,7 paturi la mia de locuitori;
Germania are 8,2, iar Cehia şi Ungaria 7,1 paturi la mia de locuitori, deasupra
mediei europene şi cu mult mai mult decât ţările care iau reforma în serios:
Suedia (2,8), Norvegia (3,3) sau Olanda (4,7). Asemenea diferenţe nu se
datorează unor motive medicale logice: calitatea serviciilor medicale în ţările
care au închis, comasat şi împărţit munca între clinicile specializate nu este
nicidecum mai scăzută. Olanda, unul din pionierii reducerii numărului de
spitale, este totodată un model pentru mulţi indicatori de calitate, de pildă
în lupta împotriva germenilor rezistenţi din spitale. Problemele economice cu
care se confruntă sistemele de sănătate europene nu trebuie rezolvate prin
privarea bolnavilor de tratamentele necesare. Calea corectă o reprezintă schimbările
structurale, sustenabile, pe termen lung, care nu trebuie neapărat să însemne
închiderea de spitale, ci specializarea şi diviziunea muncii – nu orice clinică
trebuie să ofere totul. Singurul lucru bun care ar putea să rezulte din această
criză ar fi ca politicienii să dea piept în fine cu reforme care ar fi trebuit
întreprinse cu ani în urmă. Aceasta ar putea fi oportunitatea oferită de criză:
ca resursele limitate să fie în sfârşit repartizate eficient, pentru a oferi
oamenilor tratamentul optim necesar.
– De 15
ani, EHFG a abordat subiecte importante şi a adunat reprezentanţi ai marilor
instituţii şi organizaţii din Europa. Care consideraţi că sunt realizările
acestui eveniment anual?
– Forumul Gastein este cea mai importantă
conferinţă de politici de sănătate din Europa, reunind peste 600 de politicieni
şi factori de decizie, experţi în politică şi administraţie, economie şi
industrie, societatea civilă, ştiinţă şi cercetare din peste 40 de ţări. În mod
inevitabil, dezbaterile de aici ajung în instituţiile reprezentate – parlamente
şi guverne naţionale, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Se vorbeşte
adesea despre „spiritul Gastein”, unul practic şi concentrat. Sper deci că
ideea oportunităţii reprezentate de criză să influenţeze politicile în felul pe
care l-am explicat deja. Aş mai aminti însă câteva succese de la Gastein. Unul,
legat de bolile rare, în număr de 8.000 în Europa, majoritatea de origine
genetică, care adesea sunt cronice, pun viaţa în pericol şi afectează între 25 şi
30 de milioane de oameni. Am dezbătut acest subiect mai mult de un deceniu şi
cred că aceste discuţii s-au numărat printre catalizatorii unor iniţiative
precum programul e-rare al CE, care-şi
propune să integreze cercetarea, încă foarte fragmentată: avantajul cooperării
internaţionale este, în opinia mea, mai mare în bolile rare decât în orice altă
arie medicală. De asemenea, cred că EHFG a avut un rol crucial în promovarea
conceptului de drepturi ale pacienţilor, ca şi în încurajarea iniţiativelor
sanitare transfrontaliere. Vom oferi de altfel şi în acest an Premiul European
de Sănătate unuia din proiectele care sporesc cooperarea internaţională.
– Ce aşteptări
aveţi de la această ediţie?
– Această conferinţă este una foarte specială
pentru mine, întrucât, după cei 15 ani în care am condus forumul, voi preda
această poziţie profesorului Helmut Brand de la Universitatea Maastricht. Am
vorbit foarte multe despre nevoia de a reforma sistemele medicale europene fără
însă a le deteriora, iar una din marile mele aşteptări pentru congresul din
acest an este obţinerea unui consens în această privinţă. Dar forumul este şi o
bună ocazie de a întâlni unii din cei mai mari experţi în acest domeniu.
Dezbaterile continuă să mă uimească, iar conferinţa îmi dă întotdeauna senzaţia
că am învăţat lucruri noi şi îmi insuflă speranţă.