Motto: „Alimentaţia
raţională deţine cel mai bun medicament. Niciodată nu m-am ridicat sătul de la
masă… totdeauna am mai lăsat un gol“ – Hipocrate (cca. 460–370 î. H.)
„Poftă bună“
sau „poftă mare“ sunt două sintagme consacrate ale limbii române. Expresii
silimare există şi în alte limbi. Recent, s-a lansat sintagma (nepronunţată,
dar practicată) „să avem poftă interminabilă“ sau „să chefuim până nu mai putem/până
murim“. De sărbători, românii mănâncă până nu se mai pot mişca. Unii au murit
din cauza unei supraalimentări, alţii au ajuns la spital. După Paşti, au
existat conaţionali care „nu s-au mai putut ridica de la masă“. În consecinţă,
se pare că „românii chiar trăiesc bine!“, au ce mânca (şi nu vor să se abţină!?).
Mai mult chiar, unii se împrumută la bancă pentru a face cumpărături de sărbători
(ca să le ajungă sigur). Deseori dacă întrebi oamenii care este semnificaţia
unei sărbători religioase, ei spun că ceea ce ştiu sigur e „că se mănâncă porc
(ori miel, ori sarmale) şi se bea bere“ …şi atât. Deci sărbătoarea în sine este
un soi de start al îngurgitării fără limite, dusă la extrem.
Pierderea
controlului alimentar (şi nu numai) a devenit o problemă în ţara noastră.
Industria fast-food s-a lansat cu succes pe piaţa românească (înregistrează
anual o cifră de afaceri de 400 de milioane de dolari cu un ritm anual de creştere
de 5%). Promotorii produselor fast-food ştiu să facă marketing. Aceştia împart
populaţia pe segmente şi şi-au stabilit categoriile de clienţi astfel: copiii în
proporţie de 15%; tinerii – 65%; adulţii – 15%; vârstnicii – 5%. Ne aducem
aminte când în 1995 s-a lansat primul fast-food la magazinul Unirea, s-au pus
bare de acces pentru că oamenii se călcau în picioare la intrare, se stătea la
rând câte o oră-două, ca pe vremea predecembristă. Şi generaţia actuală este
dispusă să stea la coadă pentru a lua câteva kilograme de alimente (la noi se
fac cumpărături cu portbagajul). Dacă vrei să intri la hipermarket la prima oră
şi vii cu câteva minute înainte de permiterea accesului, constaţi că un grup
mare de matinali sunt pregătiţi cu cărucioarele înaintea banderolei de acces, îi
simţi mobilizaţi şi chiar nervoşi, dorind să înceapă „năvălirea“ unităţii,
reproşând agentului de pază că a întârziat o secundă. Care sunt motivele unei
asemenea „evoluţii“? Au preluat românii iarăşi modelul american? („ţara tuturor
promisiunilor“). În SUA se constată o creştere dramatică a numărului de obezi în
rândul populaţiei, ponderea lor fiind deja mai mult decât alarmantă – peste 70%
sunt supraponderali şi aproape o treime obezi. În Marea Britanie peste 60% din
populaţie sunt supraponderali şi o cincime obezi.
Ce motive au tinerii
de azi să devină maşinării de consumat alimente? Este atât de acută nevoia de a
mânca? Sunt românii victimele sindromului „shoping“ (cumpără ca să cumpere)? E
greu să dăm răspunsuri sigure la aceste întrebări, însă avem câteva repere în
acest sens. Educaţia medicală alimentară este minunată, „admirabilă, dar lipseşte
cu desăvârşire“. Dacă citim în revistele de dietă propunerile „experţilor“, rămânem
contrariaţi. De exemplu, „carnea şi laptele sunt încărcate de colesterol, deci:
mâncaţi migdale, alune, lapte vegetal etc.“. Ce nu se vinde este promovat, că
altfel expiră termenele de garanţie (dar nici asta nu e o problemă, pentru că
se pot schimba etichetele).
Educaţia culturală
iarăşi lipseşte cu desăvârşire. Românii mănâncă „specialităţi“ deosebite,
chinezeşti, arabe, mexicane, fructe de mare, sushi şi alte bazaconii. Aceste
experienţe le creează un sentiment de împlinire de sine şi enterocolite grave
cu internare.
După cum ştim,
schimbarea alimentaţiei are efecte grave la nivelul sănătăţii individuale.
Actual ne confruntăm cu schimbarea alimentaţiei la nivel de populaţie.
Produsele „comerţului global“ sunt puse pe masa oricui (au devenit obligatorii,
pentru că nu există alternative). Ele sunt achiziţionate de obicei din
hipermarketuri (zise şi „aspiratoarele de bani“, care chiar au dispozitive de
aspirat capsulele cu bani). Am ajuns să fim fericiţi când la un stand găsim
„produs românesc“ (cine şi-ar fi imaginat aşa ceva în urmă cu două decenii?).
Pe de altă parte, cum am amintit deja, industria fast-food este la modă. Ea
oferă senzaţia de viaţă mondenă (mulţi români iau „masa în oraş“), dă
posibilitatea gospodinelor să devină „mai doamne“, pentru că nu mai gătesc
(„dragă, dar cine mai găteşte în ziua de azi“), este o ocazie de socializare
(oamenii ies în oraş nu ca să vorbească, să vadă spaţiile verzi, doar pentru a
mânca ceva împreună). Mulţi supraponderali sunt mândri de volumul lor (corelaţia
obezitate-depresie nu mai este atât de frecventă).
Alimentele tip
fast-food au un gust special, bine reglat din combinaţia de E-uri, aditivi,
coloranţi. Aceste ingrediente sunt îmbunătăţite şi cu alte substanţe, încât
asistăm la modificări antropometrice ale populaţiei: fetele cresc foarte înalte,
cu caracterele sexuale secundare estompate, băieţii rămân cu retard în
dezvoltarea somatică, sunt mai „mici“ decât conaţionalele lor. Fast-foodurile
au schimbat stilul de viaţă al populaţiei, preferinţele alimentare şi chiar
sistemul valoric al oamenilor (pentru mulţi ieşirea la fast-food este o
activitate extrem de importantă). Consumatorii de fast-food reprezintă nu o
subcategorie socială de consum, ci o majoritate. În rândul acesteia există mulţi
campioni care au depăşit recordurile devenind 
obezi. Desigur, categoria
obezilor nu se rezumă doar la consum de fast-food, ei apelează la toate
oportunităţile societăţii democratice (în care ai libertatea să te îngraşi cât
vrei). La capitolul recorduri, România urcă în clasamente la sporturile
extreme, între care ingerarea-viteză şi ingerarea-cantitate sunt categorii
importante, însă pierdem locuri la olimpiade. Tinerii nu vor să mai facă sport,
să fie campioni ai educaţiei fizice (desigur că apar şi alte piedici în calea
acestui deziderat). Cine sunt campionii noştri în această perioadă instorică?
Vedetele de televiziune, multe fără studii şi supraponderale?
Am devenit o
societate de consum, de consumatori, de „automate de înfulecat“! Oriunde mergi,
se mănâncă. Este o societate în care omul este transformat într-un „îngurgitor
perpetuu de aditivi“. Unii chiar se întreabă dacă nu cumva era mai sănătos
regimul politic în care mâncarea era raţionalizată, poate că proteja oamenii de
obezitate… În orice caz, extremele nu sunt bune!
Metafora „România
3XL–5XL“ semnifică pericolul creşterii numărului de obezi în această ţară.
Consumatorii „grei“ aduc un beneficiu major ofertanţilor alimentari, ei nu pun
economia în mişcare, ci aduc prejudicii importante propriei sănătăţi şi
sistemului de sănătate. Obezitatea conduce la: modificarea stării de confort,
izolare socială, sedentarism, dificultăţi locomotorii, boli vasculare, diabet
zaharat, afecţiuni cardiace, cerebro-vasculare, apnee de somn, hipertensiune
arterială, steatoza hepatică non-alcoolică, tulburări endocrine, creşterea
riscului de infarct miocardic, cancer de colon sau de alt tip, afectarea
coloanei vertebrale, tulburări de fertilitate la femei şi de potenţă sexuală la
bărbaţi. Menţionăm că obezitatea predispune şi la scăderea capacităţii de muncă,
a capacităţii intelectuale, creative. În România, supraponderalitatea afectează
44% din femei şi 58% din bărbaţi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii amplasează
obezitatea printre primii cinci factori de risc pentru pierderea sănătăţii, creşterea
ratei mortalităţii (ceilalţi factori sunt: subalimentaţia, sexul neprotejat,
alcoolismul, igiena deficitară şi hipertensiunea).
În 2005,
OMS aprecia că la nivel mondial existau peste 400 de milioane de obezi (9,8%
din populaţia adultă) şi estima că în 2015 numărul acestora va depăşi 700 de
milioane. Obezitatea a devenit un fenomen alarmant la copii, existând creşteri
ponderale de 100–400% faţă de greutatea normală vârstei. 80% din copiii obezi
devin adulţi obezi. Obezitatea la copii atrage după sine scăderea speranţei de
viaţă (asistăm la o inversare a tendinţei în ultimii 200 de ani). În ziua de
azi copiii mănâncă popcorn, cipsuri, snacksuri, băuturi energizante/excitante
cerebral etc. La adulţi s-a constatat o creştere a tendinţei de sporire a greutăţii
corporale odată cu avansarea în vârstă. În majoritatea statelor europene,
nivelul educaţional redus se asociază în general cu această înclinaţie, însă
distribuţia legată de educaţie nu este uniformă, cu numai o tendinţă statistică
(sunt şi obezi cu nivel educaţional mediu şi ridicat).
În toate
statele membre studiate, proporţia bărbaţilor supraponderali este mult mai mare
decât a femeilor (studiu Eurostat). Există multe studii autohtone valoroase cu
privire la obezitate. Datele statistice ne comunică faptul că asistăm la un
fenomen de masă, cu efecte devastatoare asupra populaţiei şi chiar economiei
(prin costurile la nivelul sistemului de sănătate).
În spitale
a devenit o problemă tratarea pacienţilor obezi. Recent am avut un caz de
aprox. 160 kg, bărbat cu patologie cerebrală tumorală. La cântar s-a constatat că greutatea pacientului depăşea
posibilităţile de măsurare. A fost o aventură să fie transportat şi investigat
pentru că tărgile erau „neîncăpătoare“, creau impresia că se dezmembrează, că
pacientul poate cădea pe jos. Brancardierii împingeau din greu. La blocul de
imagistică au fost necesare adaptări disperate pentru a putea investiga
pacientul. Apoi, punerea lui pe masa de operaţie a produs alte emoţii
personalului medico-sanitar. Ce (ne) facem cu aceste cazuri? Nu putem accepta că
ne confruntăm cu un fenomen greu de abordat, cu o nouă problemă insurmontabilă
(deci: „greu de operat!“). Sunt necesare soluţii.
În condiţiile
acestei obezităţi au proliferat, fireşte, cabinetele de nutriţie, diabetologie,
chirurgie plastică, chirurgie bariatrică etc.
În
consecinţă, propunem Ministerului Sănătăţii să ia în calcul posibilitatea proiectării
unor facilităţi speciale pentru categoria pacienţilor obezi – la dimensiuni XXL
(utilităţile pentru transport, mesele de investigaţie/imagistică, mesele din
blocurile operatorii, zonele de acces mai largi, alimentaţie corespunzătoare
etc.).
De asemenea,
MS trebuie obligatoriu să instituie necesitatea lansării unor programe de educaţie
pentru sănătate alimentară. Prevenţia primară, secundară şi terţiară trebuie
puse la punct cât mai urgent. Medicii din toate specialităţile au datoria să
promoveze educaţia pentru sănătate alimentară în cazurile supraponderale sau cu
risc de obezitate, indiferent de motivul principal al consultaţiei. Se recomandă
antrenarea factorilor de decizie guvernamentali, familiei şi colaborarea cu
psihoterapeuţi în efortul de a găsi remedii pentru această patologie care se
extinde. Cetăţenii trebuie îndrumaţi să adopte un stil de viaţă sănătos: să iasă
în parc, să facă excursii, să mânânce ponderat, să consume fructe, să
echilibreze factorii alimentari etc.
Toate
cele de mai sus atrag atenţia asupra antrenării active a factorilor de decizie
privind managementul sănătăţii din România – Ministerului Sănătăţii, forurile
responsabile de alimentaţie publică, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului,
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, tuturor
elementelor implicate în activităţile de mass-media (astfel încât la orele de
maximă audienţă să fie prezentate aspecte concrete, reale de educaţie şi igienă
a alimentaţiei). Responsabilitatea revine în egală măsură fiecărui medic de
familie, fiecărui medic specialist curant, studenţilor în medicină,
educatorilor şi familiei. Nu în ultimul rând, responsabilitatea individuală
trebuie considerată ca atare şi promovată pe toate căile posibile. Mesajul
final: Stop obezităţii!
