Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Peştele şi elementul său paradoxal

Viața Medicală
Radu M. OLINESCU sâmbătă, 23 august 2014
   Americanilor le plac procesele publice, aşa că vor fi interesaţi de acesta: două asociaţii pentru protecţia consumatorilor, CSPI (Centrul pentru ştiinţă în interes public) şi MPP (Proiectul de protecţie contra mercurului), au dat în judecată celebra FDA (Food and Drug Administration, asemănătoare Agenţiei Naţionale a Medicamentului), pe un motiv vechi şi complicat. În 2004, sub presiunea industriei peştelui din SUA, FDA a scos mercurul de pe lista poluanţilor chimici. Cele două asociaţii menţionate au atenţionat FDA asupra acestei probleme în 2007 şi 2011. Cităm din acuzaţie: „S-a dovedit ştiinţific că sute de mii de copii din SUA se nasc în fiecare an cu niveluri crescute de mercur în sânge din cauza consumului de peşte contaminat cu metilmercur, o neurotoxină ce produce leziuni cerebrale, IQ scăzut şi modificări comportamentale. Prin consumul de peşte oceanic contaminat, mamele gravide şi copiii sunt segmentele de populaţie la mare risc“.
   Peştele a fost şi încă este un aliment larg răspândit, mult recomandat de nutriţionişti ca sursă de proteine de calitate, iod şi de acizi graşi esenţiali (Omega 3). Desigur că nu vom discuta în detaliu calităţile peştelui, un aliment relativ ieftin, menţionat şi în Biblie, hrana de bază a populaţiei din multe regiuni geografice. Dar în afara contaminării cu mercur, consumul peştilor şi a faunei oceanice exotice poate provoca toxiinfecţii puternice, chiar letale, inclusiv din cauza condiţiilor proaste de transport şi depozitare. Să nu mai consumăm deci peşte? Nu aceasta este întrebarea, ci mai degrabă „Ce fel de peşte să consumăm?“.
   Dar să revenim la mercur, un element chimic para­doxal, mai ales din punct de vedere medical. Mercurul este singurul metal lichid, cu largă utilizare în industrie şi cu o istorie medicală spectaculoasă. Încă din Antichitate, a fost mult folosit pe cale orală, chiar în doze mari (de aproximativ 100 g), în cazuri de ocluzii intestinale sau în ritualuri magice. Tot acum trebuie menţionată vechea folosire a amalgamului cu mercur în stomatologie.
   Toxicitatea mercurului este ciudată şi depinde de forma de administrare. Vaporii de mercur sunt foarte toxici, în schimb, clorura mercuroasă (HgCl), cunoscută şi sub numele de calomel, a fost mult timp utilizată pe cale orală, ca agent cathartic. În acelaşi timp, clorura mercurică (HgCl2), adică sublimatul, este o puternică otravă, mult folosită în decursul istoriei; doza letală este de 0,20 g/l. La fel de paradoxală este şi utilizarea sărurilor organice de mercur, dintre care unele au fost utilizate ca diuretice; însă combinaţiile metilate şi alchilate ale mercurului sunt foarte toxice, reprezentând principala formă de poluare a mercurului. Pe lângă utilizările medicale, controversate, mercurul este mult folosit în industria chimică, electronică, pentru realizarea instrumentelor meteorologice şi în agricultură (ca pesticid şi fungicid).
   Toxicitatea mercurului a fost îndelung studiată. Pe scurt, din amalgamele dentare se absoarbe zilnic o cantitate de aproximativ 10 µg de mercur. Vopselurile pe bază de latex combinat eliberează vapori de mercur, în funcţie de mediu – aproape 10 nmoli pe fiecare metru cub de aer din cameră. S-a mai calculat că populaţia din SUA absoarbe în medie 20 µg de mercur elementar pe zi.
   Concentraţia mercurului în sânge depinde şi de cantitatea peştelui din alimentaţie. În ţări cu un consum mic de peşte, concentraţia mercurului în sânge este în medie de 6 µg/l, dar poate ajunge la 50 µg/l în ţări cu un consum mare, ba chiar s-au măsurat niveluri de 200 µg/l. Aproximativ 95% din mercurul existent în sânge este localizat în hematii sub formă de metilmercur. Concentraţia mercurului din păr poate fi corelată cu cea din sânge, dar măsurătorile în urină sunt neconcludente.
   În anii ’40, medicii pediatri au demonstrat o relaţie directă între intoxicaţia cu mercur şi acrodinie, o reacţie alergică rară, observată mai ales la copii, în care este afectat sistemul nervos simpatic. Cauza (încă neclară) pare să fie mercurul metalic, căci în marile intoxicaţii letale din Minamata (Japonia) sau Irak nu s-au observat cazuri de acrodinie asemănătoare unei reacţii alergice.
   Pe lângă particularităţile curioase ale toxicităţii mercurului, apar mereu noi date. În primul rând, sursa poluării cu mercur a oceanelor este combustia cărbunelui în termocentrale. Indiferent de forma de combinare, mercurul din lacuri şi oceane este convertit de flora anaerobă prin reacţii enzimatice în săruri metilate, toxice. Mai mult, în organisme, inclusiv al omului, mercurul este convertit tot în săruri metilate, fie pe cale enzimatică, de flora intestinală, fie neenzimatic, în ficat.
   Mercurul este considerat un element toxic, cu acţiuni neurotoxice, teratogene, embriotoxice şi carcinogene. Prin intoxicaţie cronică, simptomele observate sunt: perturbări cerebeloase (95%), senzoriale (65%), vizuale (60%), de vorbire (72%), leziuni piramidale (38 %) şi encefalopatie (32%). În plus, sărurile metilate de mercur afectează formarea de anticorpi. Intoxicaţiile acute cu mercur se tratează cu compuşi chelatori, de tipul BAL (dimercaptopropanol) şi DL-penicilamină, ce acţionează prin grupările sulfhidril (SH) ale proteinelor.
   Revenind la peşte, considerat a fi sursă principală de contaminare cu mercur, recoman­darea FDA şi a multor studii ştiinţifice ţine de alegerea tipului de peşte. Principala specie de peşte care absoarbe mult mercur şi care, din păcate, este şi cel mai consumat, este tonul. Urmează apoi peştele sabie, rechinul, baracuda şi marlinul. În cazul nostru, cei mai puţin poluaţi sunt păstrăvul şi somonul (mai ales cel din Alaska). În concluzie, peştele rămâne un aliment cu multe calităţi nutritive, relativ ieftin, dar atenţie la tipul de peşte şi la prospeţimea lui.
   Cât despre procesul menţionat la început – ca şi în alte domenii cu miză importantă, va fi unul de lungă durată, cu decizie finală incertă. Până atunci, iubitorii de peşte să fie atenţi.
 
 

*Sursa principală a datelor tehnice despre mercur este The Body’s Battle against Pollution, Autori Radu Olinescu, Terrance L. Smith, J. Hertoghe, publicată în 1998 de Nova Science Publishers, New York. Actualizare după Bloomberg Business Week, martie, 2014

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.