Noul coronavirus a cuprins în opt luni toate continentele (poate doar Antarctica să fi fost ocolită), în prezent raportându-se peste 24 de milioane de cazuri confirmate prin testare.

În realitate, probabil ca urmare a unei testări ineficiente (motivele fiind dintre cele mai diverse), numărul persoanelor infectate poate fi un multiplu al celui raportat. Numărul deceselor se cunoaște a fi în continuă creștere.

Lumea medicală încearcă să afle tot ceea ce poate afla, creând baze de date și registre la nivel mondial, studiind retrospectiv, dar și prospectiv, cazurile diagnosticate, eventualele tratamente etiopatogenice și implicându-se într-o luptă acerbă la nivel mondial pentru dezvoltarea unor vaccinuri împotriva SARS-CoV-2 sau pentru anticorpi.

Dintre cele aproximativ 200 de vaccinuri trâmbiţate în mediul academic și nu numai, șase au luat startul mai bine, patru fiind deja în faza a treia de testare. Orice vaccin necesită trei faze de testare și timp pentru a i se putea stabili eficienţa și siguranţa, dozajul, numărul de administrări, grupele de vârstă cărora le este destinat etc.

Cei trei mari W

Umilele cunoștinţe medicale și de bun-simţ disponibile în acest moment se referă în special la mijloacele de prevenire a infectării, fiind sumarizate de specialiștii epidemiologi americani în expresia „The big three w”
(Cei trei mari w) – însemnând: „Wear a mask, watch your distance, wash your hands!” (Poartă mască, păstrează distanţa, spală-te pe mâini!). Sunt cele trei recomandări la nivel mondial care par atât de simple, însă realitatea dovedește contrariul.

„Toate ca toate, până la mască!”, se înfoaie câte unii.
În Coreea de Sud, în urmă cu doi ani, primul lucru pe care l-a făcut ghidul nostru, după ce ne-a zâmbit și ne-a urat bun venit, a fost să ne ofere fiecăruia câte o mască.

Nu era nici vorbă de pandemie, ci doar de poluarea atmosferică la cote foarte ridicate. Am rămas „mască”, așa cum ne place nouă, românilor, să zicem, și desigur că nimeni nu s-a obosit să scoată măcar din ţiplă masca primită.

Semne de bun-venit precum o ghirlandă thailandeză din flori de iasomie, o pungă de cafea etiopiană sau un trabuc cubanez și rom par mult mai atractive decât o mască în ţiplă.

Iată că populaţia Coreei de Sud, obișnuită cu masca facială, este dată constant ca exemplu pozitiv în gestionarea pandemiei de COVID-19. În România, masca a fost acceptată ca accesoriu obligatoriu la începutul pandemiei, cu speranţa sau poate chiar siguranţa nefondată că va fi în curând abandonată.

Dar iată că, așa cum descria foarte plastic William Schaffner (infecţionist la Vanderbilt University School of Medicine din SUA), „COVID-19 e un maraton, nu un sprint!”.

Sunt necesare antrenamentul, anduranţa, dorinţa de a învinge și răbdarea. Maratonul nu este pentru toată lumea. Dacă cele trei reguli de aur au fost respectate în mare măsură la începutul pandemiei, mai mult din frică decât din convingere, pe termen lung par să se bagatelizeze.

Unii încearcă să găsească orice portiţă de scăpare pentru a evita eventuale amenzi, dar fără a reflecta asupra consecinţelor.
Obligativitatea purtării măștii în spaţii închise (în anumite locuri, chiar și în spaţii deschise) a ajuns să fie asemănată cu obligativitatea orelor de educaţie fizică ale elevilor.

Așadar, dacă se poate obţine scutire de la medic pentru orele de educaţie fizică, fără a avea, desigur, vreun motiv medical serios, fără a fi supus unor examene clinice și/sau paraclinice, obţinând astfel intrarea liberă spre obezitate și alte comorbidităţi, de ce nu s-ar putea solicita și obţine o scutire pentru purtarea măștii în spaţii închise sau în public, fără niciun motiv, obţinând astfel acces gratuit pentru acea persoană și contacţii ei la COVID-19?

Scutirea de la medic e sfântă! „Dar care e problema, doctore? Ce, nu ai formular? Te doare mâna să scrii câteva rânduri care să reprezinte o scutire de a purta mască? Scrie acolo ceva, orice, că voi muri dacă o port! Că am astm, BPOC, atacuri de panică, alergie, eczemă, acnee, polipi... orice, știi dumneata mai bine!”

Desigur că medicii știu mai bine, și mai știu că nu pot da astfel de scutiri, pentru că nu ar exista niciun raport favorabil beneficiu-risc, ci doar riscuri pentru cel care nu poartă masca și, mai mult decât atât, și pentru contacţii săi, care poate că nu împărtășesc aceleași opinii.

În cazuri selecţionate, pentru cei cu insuficienţe respiratorii severe și cu necesar de suplimentare cu oxigen, ei fiind cei mai vulnerabili dintre pacienţi, nepurtarea măștii îi obligă la izolare strictă. În acest moment, purtarea corectă a măștii înseamnă SOLIDARITATE, grijă pentru sine, dar și pentru semeni.

Pentru a se evita astfel de situaţii și a se respecta cele trei reguli de aur destinate prevenţiei, este nevoie de mobilizarea tuturor forţelor pentru o educaţie medicală permanentă a populaţiei, la care ar putea contribui major și puterea exemplului.