Rădăcina înfiptă în credinţa şi moralitatea familială l-a ajutat să-şi hrănească certitudinile, chiar şi în acei ani de nedreaptă şi absurdă detenţie politică (1958–1962) în care părea că Pronia şi prietenii l-au uitat. Îşi educase dârzenia pe băncile colegiului militar „N. Filipescu“ de la Mânăstirea Dealu – Târgovişte, la acea şcoală de elită care a dat ţării o mulţime de oameni valoroşi, mulţi dintre ei deschizători de drum în domeniul în care au activat. Cei ce l-au cunoscut pe Aurel Marin, deopotrivă colegi, prieteni şi mai ales pacienţi, aveau să-i păstreze chipul nu numai pentru talentul excepţional de chirurg, ci şi pentru nedezminţita sa omenie. (...)