Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Economie sau profesionalism?

Viața Medicală
Prof. dr. Gavril CORNUŢIU vineri, 27 aprilie 2012
   Este uşor de demonstrat şi exemplificat că, fără ancorarea în realitate, orice demers este sortit eşecului. Iar aceasta înseamnă întotdeauna tensionarea unor „corzi“ multiple, cu sensuri contrarii de tracţiune, care se anihilează reciproc şi generează un punct de stabilitate. Această regulă este derivată dintr-o teorie a echilibrului structurilor, fie el static sau dinamic. În ceea ce priveşte asistenţa sanitară, cele trei „corzi“ ale contrariilor sunt: resursele societăţii, logica economică şi profesionalismul.
   Societatea nu poate folosi decât o cantitate limitată de resurse financiare şi umane pentru asigurarea sănătăţii populaţiei. Este imposibil ca o ţară cu un venit per capita mai mic de 200 de euro, cum este România, să aloce cât un stat cu un venit de peste 3.000 de euro per capita (Luxemburg). Este clar că, dacă trăieşti în România, nu poţi pretinde, ca pacient, să fii îngrijit din banii publici la fel ca în Luxemburg, Elveţia ori Norvegia, pur şi simplu pentru că nu se poate. A întinde această „coardă“ mai mult decât rezistă însemnă a o rupe şi a prăbuşi sistemul. De aici în sus, creşterea pretenţiilor este paralelă cu dimensiunea pungii, care trebuie să se deschidă corespunzător. Societatea poate deci să asigure un nivel bazal de sănătate, specific posibilităţilor sale de moment. Peste acest nivel trebuie să intervină cheltuiala privată.
   Trecând la a doua „coardă“, cea a raportului optim preţ/eficienţă, constatăm că acesta nu poate fi obţinut decât de personalul cel mai calificat. Dar, calificarea personalului în sine nu este suficientă, dacă mijloacele de investigare şi tratament nu sunt şi ele performante. Aceste mijloace de investigare scurtează timpul până la obţinerea diagnosticului de certitudine şi scad şansa de eroare diagnostică, care, la rândul lor, scad preţul pe caz tratat şi oferă şanse maximei eficienţe. Însă calificarea personalului şi achiziţia de tehnică modernă presupun cheltuieli din aceeaşi pungă socială limitată. Şi din acest punct de vedere este necesar un raport optim, pe care nici măcar nu îl cunoaştem, dar ar putea fi evaluat.
   Astfel, din totalul cheltuielilor pe care o societate le susţine pentru sănătate, cele directe, la patul bolnavului, constituie doar o parte. Ajungem şi la cea mai importantă „coardă“ a asistenţei sanitare, derivată din raţiunea sa de a fi, la maximumul profesional. Evident, ea depinde de primele două „corzi“, dar, pentru corecta ancorare, trebuie să le întindă la maximum fără să le rupă. Dar ce înseamnă maximum de profesionalism? Nu doar a cunoaşte boala, ci şi bolnavul, având tot ce îţi trebuie pentru a-l trata. Adică individualizarea tratamentului pentru fiecare caz. Este ceea ce literatura medicală mondială actuală promovează sub eticheta de medicină centrată pe persoană, stadiul actual în medicina internaţională. A nu ţine cont de el înseamnă a te plasa în trecut.
   De ce toată această lungă introducere? Recent, Ministerul Sănătăţii, comparând durata medie de spitalizare de la noi cu cea din ţările occidentale, a observat diferenţa şi a preconizat scăderea acestei durate şi la noi. O observaţie logică şi o bună intenţie. Dar să analizăm puţin lucrurile. Voi da ca exemplu bolile psihice. Între momentul începerii administrării tratamentului şi apariţia primelor efecte terapeutice este necesar un timp (de latenţă terapeutică), variabil în funcţie de medicaţia psihotropă şi de afecţiuni: cinci-şapte zile în tulburările anxioase, 14–21 de zile în tulburările afective, patru-şase săptămâni în schizofrenie, iar pentru unele medicamente antipsihotice – chiar trei-cinci luni. Există o raţiune medicală clară în durata de spitalizare a bolilor. Nu este posibilă medical decât standardizarea la nivelul afecţiunilor, într-o plajă care să permită individualizarea tratamentului. Asta dacă vrem să facem medicină în sens profesionist. Dacă punem în faţă contabilitatea, atunci argumentele medicale nu mai contează. În plus, fiecare ţară are un alt nivel de siguranţă socială, inclusiv financiar-economică, pentru cei asiguraţi medical şi externaţi.
   Durata de spitalizare trebuie optimizată, dar nu prin măsuri administrative şi nu de către contabili, ci prin ghiduri terapeutice, care şi ele devin, odată adoptate, acte oficiale ale MS. Ministerul trebuie să pretindă fiecărei comisii de specialitate din subordine să prevadă în ghidurile terapeutice timpii optimi de spitalizare, pe boli. Abuzurile de servicii medicale se fac în România nu atât prin lungimea spitalizării (în raport cu condiţiile din ambulatoriu), cât prin internări repetate de tipul: „să mai facem o cură“, uneori chiar de „depozitare“ pe perioada concediilor… Aceste mărunţişuri, într-un fel şi „slăbiciuni omeneşti“ (omenie pe care se pare că nu ne-o mai putem permite), se acumulează însă.
   Reglementările despre care vorbim nu sunt posibile decât în cadrul unei legi sanitare performante (tot mai necesară). Legea trebuie să reflecte formula finală a organizării sociale: stat minimalist sau cu valenţe socialiste. Este pregătită sau nu populaţia pentru un stat minimalist? Are ea condiţiile socio-economice care să o facă să reziste într-un astfel de stat? Lucrurile nu sunt deloc simple. Organizarea socială nu este o glumă. Dar toate acestea pot fi analizate şi calculate. Cu o condiţie: să renunţăm la gândirea elementară generalizantă şi intolerantă, să formăm colective de consultare pe domenii (dar nu pe criterii politice!). Iar factorii de decizie trebuie să fie profesionişti.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.