Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Binele public față cu privatul

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE vineri, 16 septembrie 2016
    Sectorul privat a fost pentru mult timp, în sănătatea publică în particular și pentru furnizarea serviciilor de sănătate în general, acel „Ptiu, drace! Scuipă-n sân“ de care nu te apără nicio tămâie. Dacă te-ai format ca medic într-un sistem de sănătate dominat de un sector public generos și moderat performant, precum NHS-ul britanic, atunci nu ai nicio șansă. Dimpotrivă, dacă ai crescut într-o țară cu corupție endemică și degradare continuă a calității serviciilor în unități publice, clinicile sau spitalele private sunt izbăvirea ori chiar salvarea de la moarte. Altfel, scrie în mai toate cărțile că privații sunt hrăpăreți și acaparatori, au în cap numai profit și nu se catadicsesc de suflet, caritate, echitate ori calitate decât cu bonusuri asociate. Discursul începe să se schimbe și seria de patru articole din Lancet reunite sub titlul „Acoperire universală cu servicii de sănătate: piețe, profit și binele public“ (iunie 2016) marchează această schimbare. În primul rând, pune întrebări simple precum: „Cine sunt, de fapt, reprezentanții sectorului privat în sănătate?“. Ei se întind de la practicanți ai medicinii tradiționale, care tratează cu descântece și incantații, medici în cabinete individuale, până la spitale private, cu ultimele tehnologii – mixul lor variază de la o țară la alta. Toți sunt privați și toți au în minte o piață de nișă. Cum faci politici pentru toți? În al doilea rând, seria sumarizează evidențele disponibile și le contrastează cu ceea ce credem că știm despre sectorul privat: cât sunt dovezi și cât sunt preconcepție?
   Mesajul-cheie este că furnizorii publici și cei privați sunt mai legați decât par. Idee puternică, implicații pe măsură. Cum, nu e ok să ne propunem să scăpăm de unii ca să îi înlocuim cu ceilalți? Ia uite ce mizerie e în spitalele publice, dacă ar fi spitale private ce bine ar fi – am merge pe culoar în șosete și bacteriile s-ar opri direct la bariera de la poartă, nici nu ar mai intra în curte. Ei bine, nu e așa, pentru că un sector public slab e o pradă ușoară înlocuirii, treptate sau nu, de către privat, cu consecințe importante pentru obiectivele de sistem la nivelul întregii populații. Pe de o parte, o administrație care nu poate asigura standarde de calitate în unitățile din răspunderea proprie nu va putea controla sectorul privat pentru a se asigura că aceleași standarde sunt respectate. Același lucru este valabil pentru supravegherea financiară: lăsând la o parte capacitatea de a ține în frâu cu bună-credință marjele de profit indecente și practicile anticoncurențiale, buna-credință în sine e dubitabilă atâta timp cât coruptibilitatea unui stabiliment guvernamental șubred e direct proporțională cu șubrezimea. Pe de altă parte, cea a cererii de servicii, publicul va alege mereu alternativa care îi inspiră mai multă încredere atâta timp cât își permite. Competiția între furnizori nu e, în sine, un lucru rău și poate stimula creșterea calității serviciilor, deși nu e o regulă. Problemele apar când competiția este transversală și nu orizontală, respectiv când spitalul (privat) concurează cu cabinetul medicului de familie sau cu centrul de sănătate. Rețeta e aproape sigură acolo unde oferta de servicii este slabă și populația deservită are puține opțiuni, așa că preferă direct un anumit tip de furnizor – de exemplu tradiționalul, pentru că nu are bani pentru sau încredere în medici, caz în care reforma e imposibilă; sau spitalul hi-tech, pentru că la public e jale, caz în care angajarea în spirala ascendentă a costurilor este garantată.
    Morala simplificată e, la rândul ei, simplă: un sector privat puternic în sănătate se poate dezvolta lângă un sector public puternic. Măsura în care cele două tipuri de actori răspund nevoii de servicii a populației poate fi discutată, negociată, planificată și reprezintă un obiectiv de politică publică în sine. Vestea proastă este că nu există o rețetă pentru stabilirea a priori a raportului optim între volumul de servicii oferit de cele două tipuri de actori. Vestea bună este că există concepte mai înalte decât dihotomia public–privat; în interiorul acestor concepte, publicul și privatul pot coexista funcțional fără vampirizare de jure. Universal health coverage (acoperirea universală cu servicii de sănătate) este unul dintre ele, care pune în centru nevoile de sănătate, calitatea serviciilor și protecția financiară în fața cheltuielilor medicale catastrofice pentru întreaga populație. „Sistem de sănătate“ este un alt asemenea concept, definit de Organizația Mondială a Sănătății pentru World Health Report 2000 drept „toate activitățile al căror obiectiv principal este promovarea, restabilirea sau menținerea stării de sănătate“. Nu este singura definiție pentru un sistem de sănătate și nici cea mai clară, dar utilă pentru speța de față întrucât ilustrează că sistemul de sănătate nu este definit neapărat în funcție de „unii“ sau de „alții“, ci de activitățile care permit atingerea unor obiective la nivelul populației. În acest vocabular, forma de administrare a furnizorilor de servicii devine relevantă numai în măsura în care sistemul de sănătate în ansamblul său își atinge obiectivele, de exemplu acoperirea universală cu servicii medicale. Pe măsură ce sistemul în ansamblu avansează către obiective, privatul tinde să gestioneze fonduri publice pentru intervențiile din pachetul de bază sau se concentrează pe serviciile ultraspecializate din afara lui. Exemplul pozitiv din Sri Lanka e de notat, acolo unde reformele către creșterea accesibilității la servicii medicale și reglementarea competiției au condus la reglarea mixului public–privat și încrederea crescută a populației în întregul sistem. E loc, așadar, de toată lumea sub soare atât timp cât soarele răsare și apune în direcția corectă.
 


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.