Newsflash
OPINII

Boala de focar de cauză dentară

Boala de focar de cauză dentară

Unii pacienţi au nevoie de tratament stomatologic în cadrul pregătirii pentru intervenţii chirurgicale majore și de mare risc ori pentru tratamente iradiante sau chimioterapice.

Dinţii sunt organe cu structură și patologie distincte sub aspectul bolii de focar, prin faptul că sunt organe cavitare cu o deschidere și comunicare unică cu mediul intern – prin orificiile apicale situate pe fiecare rădăcină a dinţilor, în cazul celor sănătoși, integri. Caria dentară complicată prin caracterul ei distructiv, progresiv și ireversibil poate deschide canale de continuitate între mediul bucal extrem de septic și mediul intern.

Fixarea naturală a dinţilor în oasele maxilare se realizează prin articulaţii cu structură unică, numite gomfoze. Spre deosebire de toate celelalte articulaţii din corpul uman, modul de fixare a fiecărui dinte în alveola sa osoasă poate dezvolta patologii distincte, cunoscute ca boli parodontale, parodontopatii sau alte sintagme sinonime sau apropiate ca semnificaţie. În aceste zone, în condiţii patologice se pot crea canale de comunicare cu mediul intern, asemănătoare ca semnificaţie și risc de complicaţii cu cele din dinţii cariaţi.

Ambele canale de comunicare directă dintre mediul bucal septic și mediul intern, deschise la nivelul structurilor dentare și parodontale, au un potenţial de contaminare imens, având în vedere dimensiunile de nivel macroscopic ale acestor comunicări. Ele sunt asemenea unor autostrăzi deschise pentru circulaţia microbilor.

Boala de focar de cauză dentară a fost descrisă în România în urmă cu aproape un secol. Avem astfel de descrieri făcute de profesorii Dan Theodorescu și Iuliu Haţieganu. În 1944, la Editura Dacia Traiana a fost publicată cartea „Infecţia de focar”, scrisă de I. Goia. Literatura de specialitate cuprinde numeroase publicaţii pe această temă. Majoritatea autorilor consideră că focarele dentare sunt cel mai frecvent implicate în boala de focar, urmate de cele amigdaliene. Experienţa mea personală susţine prioritatea indubitabilă a dinţilor în bolile de focar cu manifestări clinice. 

Necroza maxilarului superior stâng cu extindere spre baza craniului la un pacient cu transplant de organ sub tratament imunosupresor. (fotografie din colecţia autorului)

Focarul dentar este asimptomatic

Sistemele din organism cel mai frecvent afectate din cauza unor focare dentare sunt aparatul renal, aparatul cardiovascular și sistemul osteoarticular. Din nefericire, nu toate cazurile clinice sunt diagnosticate corect atunci când există manifestări clinice generate de un focar dentar. Focarul dentar cauzal este asimptomatic și poate fi identificat doar prin examinări minuţioase complementare imagistice și de laborator. Testul de masticaţie și freamătul apical sunt manopere efectuate cu scop diagnostic și pot aduce elemente relevante în identificarea dinţilor care pot fi consideraţi focare dentare. Diagnosticul este uneori foarte laborios, este mare consumator de timp și necesită experienţă și diligenţă din partea medicului stomatolog. Riscurile de boală cu evidenţe clinice cresc enorm în cazul pacienţilor cu imunitate scăzută, la cei care suportă intervenţii chirurgicale și la persoanele care au susceptibilitate crescută la alergeni. Certitudinea că dintele eliminat a fost cel vinovat este dată de amendarea simptomelor și semnelor clinice ale bolii de focar.

Evaluarea stomatologică preoperatorie

Problema care consider că trebuie abordată este importanţa redusă acordată riscurilor privind boala de focar cu cauze dentare sau chiar neglijarea acestora. În practica clinică curentă trebuie ca examinarea medicală de specialitate stomatologică să fie obligatorie înaintea intervenţiilor chirurgicale majore, a celor din zona cervicală și facială și neapărat înaintea transplanturilor de organe. În această din urmă situaţie, procedura ar trebui executată cu cel puţin 30 de zile înainte de posibila intervenţie chirurgicală. Asta pentru că identificarea focarelor dentare de risc este laborioasă, iar intervenţiile medicale stomatologice de asanare au și ele nevoie de un timp necesar pregătirii pacientului.

Reglementare necorespunzătoare, în defavoarea pacientului la risc

Procedura efectivă de consult interclinic și de decontare a tratamentelor stomatologice prin sistemul de asigurări sociale de sănătate este necorespunzătoare ca reglementare. Astfel, nu se iau în considerare în vederea compensării integrale tratamentele stomatologice care trebuie acordate unor pacienţi asiguraţi și care trebuie pregătiţi pentru intervenţii chirurgicale majore și de mare risc ori pentru tratamente iradiante sau chimioterapice. Asemenea greșeli sunt susceptibile de a produce consecinţe grave, ce pot merge până la eșecul fatal al tratamentului.

Cabinetele stomatologice sunt practic excluse dintr-un astfel de circuit al pacienţilor suspectaţi de boală de focar și al pacienţilor ce necesită intervenţii stomatologice prealabile altor intervenţii medicale, care pot declanșa o boală de focar cu complicaţii și cu prognostic rezervat. Boala de focar trebuie înţeleasă corect în toată complexitatea ei. Este greșit și contrar intereselor pacienţilor ca un focar dentar să fie rupt din contextul unei abordări complexe integraliste. Cadrul legislativ, implicit contractul-cadru și normele acestuia prevăzute pentru acordarea serviciilor medicale prin sistemul public de asigurări de sănătate trebuie să ia în considerare situaţiile clinice descrise.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe