Plecarea medicilor este un fenomen social grav și cu urmări
directe asupra supraviețuirii noastre ca popor. Nu este subiect de joacă
politică sau răsfăț guvernamental. Dacă nu facem nimic, sistemul de sănătate
românesc nu doar va suferi cronic de lipsă de medici și cadre medicale, ci va
sucomba.
Ca medic și manager de unitate medicală, cu experiență nu doar
în România, încerc să contribui cu un set de propuneri simple și concrete, care
ar trebui aplicate numaidecât și care ar trebui să se regăsească într-un
proiect menit să reașeze sistemul nostru de sănătate.
1. Medicul nu este funcționar public!
2. Deschiderea comunităților către medici. Ținând cont de
procesul de descentralizare a instituțiilor românești, autoritățile publice
locale ar trebui să deschidă comunitatea către serviciile medicale și să
sprijine medicii. Orice comună sau oraș poate pune la dispoziția unui medic un
spațiu de locuit. Poate interveni în salarizarea acestuia. Poate contribui la
dotarea unui cabinet medical. Poate (trebuie!) să susțină integrarea medicului
în comunitate. Iar dacă sunt probleme legislative, nimeni nu împiedică
autoritățile locale să emită hotărâri sau, dacă miza e prea mare, să ceară
parlamentarilor să contribuie, la rândul lor, la rezolvarea acestui tip de
situație în Parlament.
3. Plata diferențiată a medicilor, în așa fel încât să fie
stimulată performanța. Salariul trebuie să țină cont de cursurile de
specializare absolvite, de calificare, de competențe, de activitatea științifică,
de cercetare etc.
4. Rezidențiatul – un loc de muncă sigur, pe o durată mai mare
(să spunem – cinci ani).
5. Plata corectă a rezidenților. Să ieșim din paradigma eternei
umilințe.
6. Obligativitatea de a urma cursuri de specializare.
7. Plata corectă a orelor de noapte și a gărzilor.
8. Supravegherea și îndrumarea medicului tânăr. Nu poți
încredința răspunderea pentru soarta unui pacient unui medic tânăr, la început
de drum. Stresul, situațiile cu potențial conflictual (am văzut destule cazuri
în care pacienți sau rude ale acestora pun presiune nepermisă pe doctori) și
lipsa de experiență pot afecta actul medical.
9. Revigorarea regulii internatului. Oare de ce nu putem
revigora regula internatului, care a stat la baza medicinii de performanță din
România?
10. Etica, mai presus de orice. Corectitudine în promovarea
examenelor, eliminarea nepotismului, dispariția șpăgii la promovarea în
facultate, dispariția șpăgii pentru actul medical.
Atunci când alegi să te faci medic, nu o faci pentru bani sau pentru
bunăstare și nici pentru glorie, ci pentru că vrei să vindeci alți oameni.
Pentru că simți că punerea ta în slujba semenilor te împlinește ca ființă
umană. O faci știind că te vei întâlni zilnic cu suferința, că vei pipăi sau
opera trupuri bolnave, adesea urât mirositoare sau murdare, că vei sutura
plăgi, că te vei murdări de sânge și puroi. O faci știind că, în fiecare zi,
vei avea în mână soarta bolnavilor, că trebuie să te dedici lor, fără pauze, zi
și noapte, șapte zile din șapte. O faci pentru că ai ales să te bați cu
moartea, să o îndepărtezi de cei pe care îi ai în grijă și pe care nu îi
cunoști. Asta înseamnă profesia de medic și această stare dă profesioniștilor
noblețe.
Sistemul, așa cum funcționează în prezent, trebuie schimbat.
Profesia de medic trebuie să-și recapete demnitatea. Dar primii chemați să pună
umărul la schimbare suntem chiar noi, profesioniștii medicinii. De 25 de ani ne
chinuim să gândim și să punem pe roate un sistem medical performant. Nu reușim.
Și nu pentru că nu suntem în stare, ci pentru că sistemul e politizat. Sunt în
joc interese mari și bani mulți, iar lăcomia și nepriceperea (tocmai ale celor
care au condus sistemul) au făcut imposibile construcțiile durabile.
Și totuși, ce ne împiedică să mergem mai departe, în pofida
acestor piedici? Nimic, în opinia mea. Sunt mulți medici de calitate în această
țară, oameni care nu vor să plece și care sunt gata să participe, într-un fel
sau altul, la crearea unui cadru normal de exercitare a profesiei. Cu acești
oameni se poate face treabă.
