Newsflash
Internaționale

OMS felicită China pentru că a eliminat malaria

de Florentina Ionescu - iun. 30 2021
OMS felicită China pentru că a eliminat malaria

De la 30 de milioane de cazuri de malarie China a ajuns la zero cazuri, iar Organizația Mondială a Sănătății i-a acordat acestei țări un certificat care atestă combaterea bolii.

Ca urmare a unui efort de 70 de ani, China a primit certificatul care atestă că nu mai are niciun caz de malarie din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o realizare notabilă pentru o țară care a raportat 30 de milioane de cazuri de malarie anual, în anii ’40, se arată într-un comunicat de presă al OMS. 

tantar malarie china
Malaria este o boală transmisă de țânțarul Anopheles.

 

„Astăzi îi felicităm pe oamenii din China pentru că au scăpat această țară de malarie. Succesul lor a fost unul greu de dobândit și a venit doar după decenii bune de acțiune susținută și țintită. Cu acest anunț, China se alătură numărului tot mai mare de țări care arată lumii că viitorul fără malarie este un scop viabil”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

China este prima țară din Regiunea Pacificului de Vest a OMS căreia i s-a acordat certificatul „malaria-free certification” în mai bine de trei decenii. Și alte țări din regiune au obșinut acest statut, printre care se află și Australia (1981), Singapore (1982).

„Felicitări Chinei pentru că a eliminat malaria. Efortul susținut al Chinei de a obține această piatră de hotar importantă demonstrează modul în care un angajament politic puternic și sistemele naționale de sănătate consolidate pot să ducă la eliminarea unei boli care a fost cândva o problemă majoră de sănătate publică”, a declarat dr. Dr Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Biroul Regional din Pacificul de Vest al Organizației Mondiale a Sănătății.

La nivel global, 40 de țări și teritorii au primit certificarea de zonă fără malarie („malaria-free certification”) din partea OMS, printre care – cel mai recent – El Salvador (2021), Algeria (2019), Argentina (2019), Paraguay (2018) și Uzbekistan (2018).


Notă autor:

Sursa foto: 41330 de la Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe