Acum
treizeci și cinci de ani, participând la un simpozion al Societății Române de
Chirurgie, am fost la început surprinsă, apoi fascinată de o apariție insolită.
Un domn distins, alert, prezenta probleme de terapie intensivă chirurgicală cu
o putere (și o logică) imbatabilă de pătrundere a detaliului, de mărunțire a
structurilor și reconstituire a întregului. Fiziologie, biofizică, biochimie,
matematică, toate concurau spre explicarea naturii umane traumatizate,
disfuncționale, și ofereau soluții de reconstituire. Reușea de fiecare dată să
facă „ocolul infinitului mic, pornind de la nimic“ și să descurce situații fără
ieșire aparentă. Mi s-a părut genial. Tot ce s-a întâmplat după aceea nu a
făcut decât să confirme acele prime impresii despre profesorul Litarczek.
Timpul
a trecut, mai mult pentru alții decât pentru domnia sa. Am mai avut nenumărate
ocazii să îl ascult, să interacționăm, să dezbatem. Am avut onoarea să accepte
să fie unul din referenții mei pentru lucrarea de doctorat și, spre încântarea
mea, m-a încurajat, m-a luat în serios, m-a onorat cu prezența și cu analizele
domniei sale. De câțiva ani este oaspetele nostru cu caracter de invitat
permanent la Cursurile europene de educație în anestezie (CEEA) de la Târgu
Mureș. Ne bucurăm întotdeauna că ni se alătură, el și distinsa sa soție, dr.
Dacia Litarczek. Îi urez „La mulți ani!“
și îmi doresc să îi avem încă multă vreme printre noi.