În perioada 24-28 octombrie, la București, a avut loc Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2025 (CiNPT), un eveniment de prestigiu organizat sub egida Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, organizația profesionala de excelență care inspira și formează profesioniștii din psihologia românească.

În deschiderea conferinței, prof. Ståle Einarsen de la Universitatea din Bergen a tras un puternic semnal de alarmă asupra fenomenului de bullying la locul de muncă, conceptualizat nu doar ca un conflict interpersonal, ci ca o expresie a traumei relaționale cu impact existențial. Acesta perturbă fundamentul siguranței psihice, afectând calitatea vieții pe toate palierele.

Conturarea fenomenului în spațiul românesc a fost evidențiată de psih. Flori-Ana Buzilă, care a analizat starea sănătății mintale organizaționale. Pornind de la întrebarea dacă relațiile sănătoase la locul de muncă reprezintă doar un ideal aspirațional, aceasta a arătat că ele reprezintă fundația pe care se clădește orice cultură sigură și performantă.

„Relațiile sănătoase la locul de muncă nu sunt un vis frumos. Când un om se simte văzut și respectat, psihicul lui se deschide, devine receptiv: învață, creează, crește. În acel moment, organizația devine un spațiu viu, care evoluează împreună cu oamenii săi. Acolo unde relațiile rănesc, totul se blochează: potențialul, energia, curajul de a inova, in extremis capacitatea de a ființa. Prevenirea suferinței relaționale este, de fapt, o formă de leadership evolutiv”, a punctat psih. Flori-Ana Buzilă.

Fiecare prezentare a adus o informație în plus și a construit un puzzle conținător. A fost realizată astfel o punte de migrare de la psihologia organizațională către psihologia clinică, fiind evidențiat modul în care stresul acumulat la locul de muncă poate fi reproiectat și înțeles într-o cheie psihodinamică mai profundă.

În prima zi a conferinței a fost semnalată, cu putere, necesitatea unei implicări autentice în mediul profesional. A fost subliniat cu fermitate că potrivirea dintre structura de personalitate, mediul organizațional și dinamica echipei reprezintă un pilon esențial pentru starea de bine și satisfacția în viață. Un îndemn către o reevaluare a contractului psihologic dintre individ și organizație.

Explorări psihodinamice ale mecanismelor de adaptare

Agresorul internalizat, un concept de o profundă relevanță psihodinamică, a fost abordat de prof. Maria Magdalena Macarenco. Ea a arătat cum, atunci când această parte domină, accesul la partea sănătoasă a psihicului este blocat. Mai mult, în căutarea iluzoriei de control prin iertare, reprimăm furia sănătoasă – cea care ar trebui să ne protejeze de agresor. Astfel, iertarea prematură poate deveni, paradoxal, un mecanism de justificare și internalizare a agresorului.

Autoagresiunea a fost reinterpretată ca un limbaj al corpului, o expresie a unor dureri nerostite. Nu este ură de sine, ci o strategie disperată de supraviețuire psihică. Când durerea depășește capacitatea de conținere, psihicul se scindează: o parte continuă să funcționeze, iar cealaltă poartă întreaga povară a durerii.

La adolescenți, autoagresiunea devine un mod de a recăpăta un simțământ de control într-o lume copleșitoare. În acest sens, identitatea și autoagresiunea împărtășesc aceeași rădăcină arhaică: nevoia de autosupraviețuire.

În discuție a fost adusă și o perspectivă lăuntrică asupra relațiilor: funcționarea sustenabilă într-o relație este reversul disocierii. Partenerii pot rămâne în contact autentic atât în timpul conflictului, cât și după încheierea acestuia, fără ca părțile lor să fie izolate sau părăsite.

De asemenea, profesorul Dragoș Iliescu a reîmprospătat perspectiva asupra etapei de bătrânețe, evidențiind cum persoanele în vârstă posedă uneori un sistem de reziliență mai puternic, beneficiind de resurse interioare bogate.

De la teorie la exercițiu practic

În cea de-a doua zi a CiNPT sesiunile au acoperit o arie vastă de subiecte esențiale. Printre temele abordate s-au numărat: personalitatea dizarmonică la adolescenți, cu o incidență de 1-3% pentru tulburarea borderline în rândul acestora; subtilitățile traumei: trauma morală, trauma vicariantă, vătămarea morală și conceptul de „rană de caracter”.

Au fost aduse în discuție și tehnici practice, precum exercițiile de grounding pentru stabilizare emoțională; „constelația intenției” – un instrument de autodescoperire –; și desenul părților, o metodă terapeutică care accesează partea primară a psihicului.

O prezentare aparte a fost cea despre relația dintre corp, mișcare, doliu și disociere. O concluzie deosebit de emoționantă la care am ajuns a fost: „o relație dificilă în viață aduce o relație dificilă în moarte, generând un doliu complicat”.

Două idei au rămas deosebit de rezonante: reziliența ca proces activ: „persoanele reziliente își păstrează o imagine de sine pozitivă” – un mesaj încurajator a fost că reziliența nu este o trăsătură înnăscută, ci o dimensiune psihologică pe care o putem exersa – și  sănătatea transgenerațională: „sistemul psihic imunitar al mamei influențează sistemul imunitar al fătului”, subliniind importanța suportului psiho-emoțional în perioada prenatală.

Unul dintre cele mai frumoase mesaje ale zilei a fost cel desprins din prezentarea Gabrielei Popenco, psiholog din Republica Moldova a fost: „Vă doresc să fiți fericiți, nu doar puternici!”.

Violența transgenerațională și „măștile de plumb”

Ziua a treia a adus în prim-plan două teme cruciale, prezentate de experți români și internaționali. Prima dintre acestea a fost violența transgenerațională tăcută, un subiect abordat de Bogdan Pavlovici, MD, PhD (psihiatru copii) și Véronique Cohier-Rahban (psihoterapeut).

Ei au evidențiat cum „violența surdă” – cea despre care nimeni nu vorbește – nu poate fi reparată în interacțiunile de suprafață. Adesea, familia ajunge la terapie din cauza unui copil cu comportament perturbator, care devine, fără să vrea, un coterapeut sau întruchipează roluri și traume ale părinților.

Copilul este eliberat de „masca de plumb” atunci când fantomele transgeneraționale sunt recunoscute. Disocierea familiei face ca problema să fie atribuită exclusiv copilului, în timp ce „memoriile traumatice sunt înscrise în corp”, au arătat cei doi specialiști. Un concept puternic a fost cel al traumei complete, unde părintele, el însuși abuzat fără să înțeleagă, repetă ciclul.

O altă prezentare cutremurătoare, condusă de psihoterapeutele Cătălina David și Iulia Popa, a tras un semnal de alarmă privind violența domestică în România. Statisticile sunt neliniștitoare: în anul 2025, octombrie , s-au înregistrat 46 de cazuri de femicid. Aceste cifre evidențiază lipsa critică de educație și a unui sistem de sănătate mintală.

Spațiu de învățare, conștientizare și dezvoltare profesională

Cele trei zile de conferință au constituit un prilej valoros pentru întâlnirea și conectarea profesioniștilor din domeniul sănătății mintale și al psihotraumatologiei. A fost un spațiu de învățare, conștientizare și dezvoltare profesională, reamintindu-ne că vindecarea traumei este un drum complex, care necesită cunoaștere, compasiune și intervenții specializate.

O contribuție deosebit de valoroasă a venit din partea cercetătorilor dr. Florin Dolcos, profesor de psihologie și neuroștiințe, și dr. Sanda Dolcos, profesor cercetător în departamentul de psihologie, ambii de la Universitatea din Illinois.

În prezentarea lor, prof. dr. Florin Dolcos a evidențiat cum capacitatea de reziliență poate restructura modul în care reacționăm la adversități. Unul dintre pilonii acestei capacități este reflecția. Cu cât procesăm mai profund și mai conștient situațiile pe care le trăim, cu atât devenim mai capabili să ne controlăm impulsurile și să alegem răspunsuri mai adaptative.

Un mesaj cheie, care a rezumat esența acestei abordări, a fost acela că reziliența nu este o trăsătură cu care ne naștem, ci o dimensiune psihologică pe care o putem cultiva și exersa în mod activ.

Un citat motivațional care a răsunat în prima zi a conferinței spunea așa: „Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea” (Andrew Solomon). Această vitalitate este tocmai ceea ce această conferință caută să cultive și să redea, atât în practica noastră clinică, cât și în viața personală.