Situaţia concediilor medicale a fost creionată din nou prin OUG nr. 74/30.06.2021.
Istoric vorbind, reglementările privind zilele libere pentru persoanele care suferă de anumite probleme de sănătate sunt cunoscute încă de pe vremea marilor faraoni egipteni, muncitorii implicaţi în construirea celebrelor morminte beneficiind de concediu medical plătit.
Ce obligaţie li se aduce medicilor prin noua proclamaţie? Practic, „au obligaţia întocmirii unui plan de urmărire a evoluţiei bolii, care va cuprinde cel puţin indicaţiile terapeutice și igieno-dietetice, pe care persoana asigurată are obligaţia să îl respecte”. Mai exact, va trebui completat un formular cunoscut sub numele de „Plan de urmărire a evoluţiei bolii”, evaluarea fiind făcută în două etape.
Care este sancţiunea dacă nu se respectă aceste dispoziţii? Potrivit actului normativ amintit, sancţiunea este răspunderea contravenţională, cuantumul amenzii fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei. De asemenea, medicii care încalcă legea privitoare la acordarea concediilor medicale, se știe, pot fi sancţionaţi contravenţional cu un cuantum maxim de 10.000 de lei. Tot prin această ordonanţă, amenda va crește până la 11.000 de lei.
Deci, practic, medicii vor fi nevoiţi să acorde consultaţii la cabinet cu privire la evoluţia bolii unei persoane. Dar este neapărat nevoie ca pacientul să se prezinte fizic la medic? Nu, nu este obligatoriu: în caz de invaliditate permanentă ori temporară, boală cronică ori episod acut de boală, consultaţia poate fi acordată și prin mijloace de comunicare la distanţă. Acest lucru trebuie însă consemnat, astfel încât să nu existe suspiciuni cu privire la activitatea desfășurată.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe