Peste 86% din medicii rezidenți consideră necesară limitarea numărului de ore de gardă pe lună, arată rezultatele unui sondaj prezentat de Colegiul Medicilor din România.
Rezultatele unui sondaj efectuat de Colegiul Medicilor din România (CMR) au arătat că peste 21% dintre medicii rezidenți, efectuează mai mult de cinci gărzi pe lună, în timp ce peste 62% au între una și patru gărzi pe lună.
Totodată, 86,3% dintre rezidenți consideră necesară limitarea numărului de ore de gardă pe lună, în timp ce aproape 46% reclamă lipsa acordării zilei libere după gardă. Toate aceste date evidențiază o cerere clară pentru intervenție și reglementare suplimentară în domeniu.
„Am adus în atenția publică în repetate rânduri anumite probleme legate de asistența medicală și în special legate de programul de gărzi. Această problematică trebuie discutată și atunci când vine vorba de medicii rezidenți, pentru că unul din aspectele importante în activitatea lor îl reprezintă gărzile”, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, președinta CMR, într-o conferință de presă în care au fost prezentate și rezultatele sondajului efectuat în rândul rezidenților.
Președinta CMR a adăugat că procesul gărzilor va fi „profund alterat” dacă nu vor fi respectate cerințele corpului medical de modificare a Legii salarizării, proiect „care amputează grav activitatea legată de gărzi a personalului medical”.
Pe de altă parte, 79% dintre respondenți au raportat că fac muncă suplimentară, dintre care aproape 43% o fac frecvent. Totodată, 52,4% dintre respondenți se implică în activități conexe actului medical, peste 70% lucrează ore suplimentare care depășesc programul normal, fără plată, iar aproape 64% efectuează gărzi fără a fi remunerate.
În plus, doi din cinci rezidenți (40,9%) lucrează suplimentar având un al doilea loc de muncă pentru a-și acoperi nevoile. Această situație ridică semne de întrebare în ceea ce privește adecvarea remunerației de bază în raport cu costul vieții și timpul disponibil pentru odihnă, studiu și dezvoltare profesională, se mai arată în sondajul CMR.
Aceasta cu atât mai mult cu cât șapte din zece rezidenți spun că se confruntă cu un deficit cronic de somn, dormind sub șapte ore pe zi, iar peste 43% raportează un timp liber personal critic, descriindu-l ca fiind foarte puțin sau inexistent
„Dacă vrem ca tinerii să rămână în România, trebuie (...) să le asigurăm condițiile clare de formare profesională și cadrul în care să-și desfășoare activitatea. (...) Medicul rezident trebuie să aibă un statul clar și să își poată desăvârși pregătirea profesională în timpul anilor de rezidențiat în condiții umane, decente și de respect profesional”, a punctat președinta CMR.
În acest context, ea a adus din nou în discuție necesitatea unei legi a profesiei medicale?: „Încă de la începutul acestui mandat. (...) Spuneam că în Colegiul Medicilor trebuie făcute o serie întreagă de modernizări și că aceste lucruri se vor putea face cu precădere în momentul în care vom vorbi despre o nouă lege a profesiei medicale. Ceea ce trebuie să facem - trebuie să cuantificăm și să clarificăm mai bine rolul, atribuțiile și instrumentele pe care Colegiul Medicilor din România le are la îndemână pentru a face lucruri concrete”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe