Newsflash
Știri

Mureş: măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD

de L. Budin - mai 4 2022
Mureş: măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD

În urma sesizării unor pacienți, prefectul de Mureş a inițiat discuții cu reprezentanții unităţilor sanitare din judeţ, pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD.

În ultima perioadă, au fost primite sesizări din partea unor pacienţi, pentru că la secţia UPU-SMURD a Spitalului Clinic Judeţean din Târgu Mureş timpii de aşteptare, de la triaj până la consultaţia medicală, depăşesc și 7-8 ore, informează Agerpres.

upu-smurd-mures
Sursă foto: Facebook Mara Togănel

 

UPU-SMURD reprezintă un etalon al profesionalismului medical (...). Aici ajung, în fiecare lună, peste 6.000 de pacienţi. De multe ori, timpul de aşteptare este lung, iar această situaţie poate fi îmbunătăţită dacă toţi cei din sistemul de sănătate mureşean ar prelua o parte din pacienţii care pot fi trataţi, fără a mai trece prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Într-o primă şedinţă de lucru cu o parte a reprezentanţilor instituţiilor sanitare, am stabilit împreună, ca o echipă, că obiectivul de a reduce timpii de aşteptare poate fi atins dacă implicăm toţi actorii din sănătatea mureşeană: spitalele din judeţul Mureş, medicii de familie şi Direcţia de Sănătate Publică Mureş”, a declarat prefectul Mara Togănel, într-un mesaj postat pe Facebook și preluat de Agerpres.

Prefectul intenționează să discute despre factorii care poate provoca blocaje sau întârzieri în activitatea medicală şi să organizeze întâlniri cu cei care sunt răspunzători de modul în care sunt tratați pacienţii.

În pandemie am avut o colaborare eficientă cu reprezentanţii sistemului medical din judeţul Mureş. Este din nou momentul să acţionăm unitar, de data aceasta nu pentru a răspunde unei crize, ci pentru a îmbunătăţi un serviciu vital”, a mai spus prefectul Mara Togănel.

Strategie UE anti-pandemie: accelerarea vaccinării copiilor și noi antivirale

Secţie pentru mari arşi, inaugurată la SCJU Craiova

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe