Intervențiile microinvazive din domeniul chirurgiei toracice oferă o soluție mai puțin traumatizantă pentru pacient. Peste 80% dintre intervențiile MONZA-ARES sunt microinvazive.
Intervențiile microinvazive din domeniul chirurgiei toracice reprezintă alternativa modernă la chirurgia clasică, oferind o soluție mai puțin traumatizantă pentru pacient: durerea postoperatorie este mult diminuată, recuperarea și revenirea la viața obișnuită este mult mai rapidă, iar riscul de complicații este scăzut comparativ cu metodele tradiționale.
În locul inciziilor mari, se poate recurge la tehnici microinvazive cum ar fi toracoscopia (denumită și VATS – Video-Assisted Thoracoscopic Surgery), care le permite medicilor să vizualizeze direct interiorul cavității toracice (pleura, plămânii, peretele toracic, diafragma, mediastinul) cu ajutorul unui instrument numit toracoscop – un tip de endoscop subțire, prevăzut cu sursă de lumină și cameră video, printr-o incizie unică de 4 cm.
În cadrul Spitalului Monza din București, întreaga gamă de rezecții pulmonare – inclusiv cele mai complexe – poate fi efectuată pe cale toracoscopică, datorită experienței echipei medicale.
Departamentul de Chirurgie Toracică MONZA ARES se remarcă printr-o abordare multidisciplinară și o expertiză avansată în tratamentul afecțiunilor toracice, combinând tehnici microinvazive cu intervenții chirurgicale complexe.
Departamentul este condus de medici cu o vastă experiență și competențe recunoscute la nivel european, asigurând astfel un standard înalt de îngrijire și rezultate optime.
Dr. Bogdan Tănase, medic primar în chirurgie toracică și chirurgie generală, și dr. Alin Burlacu, medic primar specializat în chirurgie toracică, au obținut anul acesta prestigiosul titlu internațional Fellow of the Unified European Board of Thoracic Surgery (FUEBTS). Certificarea este acordată de către European Board of Thoracic Surgery (EBCTS), sub egida European Union of Medical Specialists – Section of Thoracic Surgery (UEMS-STS) și atestă competența avansată, experiența clinică și pregătirea științifică în domeniul chirurgiei toracice.
Echipa Tănase-Burlacu are o experiență de peste 1.000 de intervenții toracice microinvazive, majoritatea fiind complexe.
Toracoscopia este o abordare care reduce trauma operatorie și scade semnificativ riscurile postoperatorii. (Dr. Alin Burlacu, medic primar chirurgie toracică)
Faptul că putem evita toracotomia și că le și oferim pacienților o recuperare mai rapidă, cu mai puțină durere, reprezintă un progres real. (Dr. Bogdan Tănase, medic primar chirurgie toracică și chirurgie generală)
Toracoscopia este utilizată atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament. Toracoscopia de diagnostic este o procedură microinvazivă, utilizată în cadrul secției de chirurgie toracică pentru a identifica cauza unor afecțiuni pulmonare sau pleurale atunci când alte investigații nu oferă un răspuns clar. Datorită preciziei sale, oferă medicului informațiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru alegerea celui mai potrivit tratament. Prin incizii mici, medicul introduce instrumente speciale pentru a observa structurile toracice și a preleva biopsii.
Toracoscopia este indicată atunci când există:
Beneficiile toracoscopiei:
Procedura se face sub anestezie generală, iar durerea postoperatorie este de intensitate ușoară și controlată eficient cu medicație. Intervenția cu scop de diagnostic durează între 30 și 60 de minute, în funcție de caz. Spitalizarea este, în general, între 2 și 3 zile.
Toracoscopia de tratament permite în momentul actual abordul oricărei patologii toracice prin metode microinvazive, de la cele mai simple manevre (pleurodeza, liza aderențelor, decorticare) până la intervenții cum ar fi lobectomii sau segmentectomii (intervențiile standard pentru cancerul pulmonar), timectomii sau esofagectomii; aceste tipuri de intervenții sunt considerate ca fiind cu un grad de complexitate extrem de ridicat și sunt abordabile în totalitate de către echipa noastră.
Proceduri diagnostice și terapeutice pe mediastin:
Proceduri diagnostice și terapeutice la nivelul plămânilor:
Proceduri diagnostice și terapeutice la nivelul arborelui traheobronșic:
Proceduri diagnostice și terapeutice la nivelul peretelui toracic:
Proceduri diagnostice și terapeutice la nivelul esofagului:
Grupul MONZA ARES este cea mai mare rețea națională privată specializată în cardiologie, oferind soluții terapeutice de cardiologie microinvazivă prin chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervențională.
Am construit în jurul inimii un ecosistem medical unic și complet: de la prevenție și diagnostic la tratament intervențional și chirurgie, susținut de tehnologie de vârf și echipe multidisciplinare supraspecializate, care lucrează împreună pentru un diagnostic precis și tratamente revoluționare cu recuperare rapidă. Astfel, asigurăm continuitate, coerență și calitate superioară în îngrijirea cardiacă.
Misiunea MONZA ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare din sfera cardiologiei.
Pionieri în intervenții microinvazive
Suntem lideri în premiere medicale microinvazive. De-a lungul celor peste 15 ani de activitate, am realizat 25 de premiere medicale naționale, demonstrând angajamentul nostru pentru excelență și inovație.
Spre exemplu, am fost primii din privat care am realizat intervenții revoluționare în domeniul cardiologiei structurale, printre care prima operație CCV minim invazivă, prima procedură TAVI sau prima intervenție MitraClip.
Aceste premiere definesc angajamentul nostru față de inovație și excelență medicală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe