Newsflash
Advertorial

DOAR LA MONZA ARES: TCRAT, o tehnică nouă în chirurgia coronariană, aplicată în premieră în România de dr. Stanislav Rurac

de - apr. 16 2026
DOAR LA MONZA ARES: TCRAT, o tehnică nouă în chirurgia coronariană, aplicată în premieră în România de dr. Stanislav Rurac

Procedura presupune efectuarea bypass-ului aorto-coronarian printr-un abord intercostal, cu utilizarea circulației extracorporeale, dar fără deschiderea sternului, rezultând o scădere a sângerării și o recuperare mai rapidă.

Chirurgia cardiovasculară evoluează constant spre soluții care reduc trauma operatorie, fără a compromite eficiența revascularizației. La MONZA ARES a fost realizată în premieră în România revascularizația coronariană totală prin toracotomie anterioară stângă (TCRAT), o tehnică modernă aplicată de dr. Stanislav Rurac, medic primar chirurgie cardiovasculară MONZA ARES și șef al Secției de Chirurgie Cardiovasculară Monza II.

Introducerea acestei metode a fost posibilă prin colaborarea directă cu prof. Oleksandr Babliak (Kiev), chirurgul care a dezvoltat și perfecționat tehnica, prezent la MONZA ARES pentru asistarea primelor intervenții și transferul de expertiză.

„Vorbind strict din punct de vedere chirurgical, diferența esențială este că putem obține o revascularizație coronariană completă printr-un abord microinvaziv, fără a modifica indicațiile sau principiile intervenției clasice. Practic, tratăm aceeași patologie, cu același obiectiv de revascularizație totală, dar evitând sternotomia”, explică dr. Stanislav Rurac.

Procedura, cunoscută sub denumirea de Total Coronary Revascularization via Left Anterior Thoracotomy (TCRAT), presupune efectuarea bypass-ului aorto-coronarian printr-un abord intercostal, cu utilizarea circulației extracorporeale, dar fără deschiderea sternului. Spre deosebire de tehnicile minim invazive limitate, care permit de regulă revascularizarea unui număr redus de vase, această metodă este concepută pentru pacienții cu boală coronariană multivasculară, inclusiv pentru cei cu indicație de bypass triplu sau cvadruplu.

Selecția pacienților nu este mai restrictivă decât în cazul chirurgiei clasice. Pacienții care au indicație de revascularizație chirurgicală completă pot beneficia de această abordare, în condițiile unei echipe cu experiență mare în chirurgia microinvazivă.

Primele cazuri operate au inclus trei pacienți cu boală tricoronariană severă și indicație de revascularizație completă, cu vârste de 40, 62 și 83 de ani. Profilul clinic a fost unul heterogen, dar deloc simplu. Unul dintre pacienți, în vârstă de 40 de ani, trecuse recent printr-un infarct miocardic și prezenta un risc cardiovascular important, asociat și cu obezitate. Al doilea pacient, o femeie de 62 de ani, a fost operată după un eveniment coronarian recent, la intervalul optim post-infarct. Cel de-al treilea pacient, în vârstă de 83 de ani, asocia boală pulmonară obstructivă cronică, ceea ce a influențat evoluția respiratorie postoperatorie, fără complicații cardiace semnificative.

Toți cei trei pacienți au avut același diagnostic de fond - boală coronariană severă tricoronariană - și au necesitat triplu bypass aorto-coronarian. Intervențiile au fost realizate în condiții de siguranță, cu evoluție favorabilă. Doi dintre pacienți au necesitat doar 24 de ore de terapie intensivă și au fost externați la 5–6 zile postoperator, iar în cazul celui de-al treilea pacient, durata spitalizării a fost influențată de patologia pulmonară asociată.

„Beneficiile acestei abordări nu țin doar de dimensiunea inciziei, ci de reducerea unor riscuri bine cunoscute în chirurgia clasică. Eliminarea sternotomiei înseamnă practic eliminarea riscului de mediastinită, iar în același timp observăm o scădere a sângerării și o recuperare postoperatorie mai rapidă. Pacienții se mobilizează precoce și își reiau activitatea într-un interval semnificativ mai scurt”, subliniază dr. Stanislav Rurac.

Adoptarea tehnicii TCRAT a fost susținută de experiența extinsă a echipei MONZA ARES în chirurgia cardiacă microinvazivă, care reprezintă deja o componentă importantă a intervențiilor realizate în cadrul centrului. Mai precis, peste 90% dintre proceduri se realizează microinvaziv. Această experiență permite extinderea indicațiilor către cazuri mai complexe, inclusiv cele care necesită revascularizație completă.

Majoritatea intervențiilor de bypass aorto-coronarian sunt realizate în continuare prin sternotomie, atât în România, cât și la nivel internațional. Utilizarea acestei tehnici oferă o alternativă viabilă pentru pacienții cu afectare multivasculară și poate contribui, în timp, la reducerea numărului intervențiilor realizate prin abord clasic.

Evoluția chirurgiei cardiovasculare indică o direcție clară către proceduri din ce în ce mai puțin invazive, susținute de experiența echipelor și de accesul la tehnologii moderne.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe