Newsflash
CAMPANII

Mituri despre vaccinarea antigripală

de Florentina Ionescu - oct. 15 2021
Mituri despre vaccinarea antigripală

Medicii români atrag atenţia că gripa nu este percepută la adevărata sa gravitate, iar oamenii o tratează drept o răceală mai puternică.

simptome gripa

Din păcate, această boală poate produce complicaţii foarte severe. Cea mai bună modalitate de a ne proteja este vaccinarea antigripală.

Gripa de sezon este o boală care afectează anual între 10 și 30% din populaţia Europei și care determină sute de mii de spitalizări, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Vestea bună este că gripa e prevenibilă cu ajutorul vaccinului. Oamenii, însă, ezită să se vaccineze antigripal, mulţi dintre ei argumentându-și temerile prin evidenţierea numeroaselor mituri și preconcepţii în care cred, fără a avea încredere în ceea ce le spune medicul curant. Dr. Gindrovel Dumitra, medic primar Medicină de Familie, coordonator al Grupului de lucru Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), a enumerat câteva dintre miturile frecvente pe care le-a auzit la pacienţii care i-au trecut pragul cabinetului.

        Cea mai mare problemă pe care specialistul o vede în rândul pacienţilor săi este faptul că aceștia nu își dau seama cât de severe pot fi complicaţiile gripei. „Persoanele tinere sunt cele care, de obicei, ignoră posibilitatea evoluţiei către o formă severă de gripă. Acea senzaţie de «stăpân al lumii» este cea care generează, la un moment dat, și un comportament destul de reticent la activitatea de vaccinare”, a declarat dr. Gindrovel Dumitra pentru Viaţa Medicală.

        El a ţinut să precizeze un aspect deosebit de important, și anume că gripa afectează predominant persoanele cu o imunitate puternică, spre deosebire de virusul SARS-CoV-2, care afectează mai ales pacienţii care au probleme de apărare: „De fiecare dată le spun pacienţilor mei să nu uite că, atât în cazul COVID-19, cât și în cazul gripei, în momentul în care se îmbolnăvesc, poate că vor dezvolta o formă pe care o pot duce pe picioare, dar ei pot proveni dintr-un «lanţ» care duce la o persoană care își pierde viaţa”.

        Există și alte mituri, spune medicul de familie, cum ar fi: „Vaccinul antigripal face rău” sau „Vaccinul antigripal conţine diverse substanţe nocive”. Iar contextul epidemiologic actual este un moment foarte important în care „contează foarte mult cum abordezi problema infecţiilor respiratorii nu doar la nivel individual, cât mai ales la nivel de comunitate”. Din păcate, unii pacienţi nu realizează că „noi nu încercăm să facem mai mult rău decât bine; noi încercăm să facem bine prin aceste sfaturi pe care le dăm”.

„Vaccinarea, un pericol pentru făt”

        Un alt mit pe care l-a amintit coordonatorul grupului de Vaccinologie este des întâlnit în rândul femeilor însărcinate din ţara noastră, care refuză vaccinarea atât pentru COVID-19, cât și pentru gripă, fiindcă ele consideră că vaccinarea ar putea să fie un pericol pentru făt: „Acum avem date știinţifice care ne spun foarte clar că acest lucru nu e adevărat și că aceste situaţii sunt cât se poate de nejustificate”.

        De asemenea, există și alte temeri în ceea ce privește vaccinarea antigripală, pe care medicul le numește percepţii eronate. Există, spune el, o tehnică de manipu­lare pe care o folosesc foarte mulţi antivacciniști, care spune: „Vezi? Chiar dacă te-ai vaccinat, oricum te-ai îmbolnăvit. De ce îţi mai faci vaccinul?”. „Niciun vaccin și niciun medicament nu este 100% sigur, [nu putem ști] că, atunci când îl folosim, nu va avea niciun fel de efect advers sau consecinţe. Întotdeauna există 1% sau 2%, sau mai mult în cazul vaccinului gripal; [există] o proporţie de persoane care nu răspund sau care răspund insuficient la administrarea vaccinului. Dar chiar dacă te poţi îmbolnăvi de gripă, nu dezvolţi forme severe și nu ajungi în spital și nu îţi pierzi viaţa”, a subliniat medicul.

        Au existat, de-a lungul timpului, foarte multe mituri legate de faptul că vaccinurile ar duce la sterilitate, în special la fetiţe. Aceste afirmaţii sunt complet false, a atras atenţia coordonatorul Grupului de Vaccinologie.

„Sunt răcit, nu mă vaccinez”

        Un mit destul de frecvent printre pacienţi este acela că dacă sunt răciţi sau le curge nasul, nu se pot vaccina. „În momentul în care există o viroză banală, sezonieră, ea nu reprezintă o contraindicaţie de a te vaccina nici pentru COVID-19, și nici pentru gripă. Doar o boală, poate chiar respiratorie, care este însoţită de febră. Atunci da, nu folosim vaccinul”, a explicat medicul.

        De asemenea, există destul de multe situaţii în care pacienţii sunt, într-un fel sau altul, convinși să nu se vaccineze antigripal sau își doresc să mai aștepte. Argumentul folosit este unul de genul: „Nu mă vaccinez astăzi pentru că am senzaţia că mă doare în gât!”. „În vaccinare există un principiu: cel mai important lucru este să faci vaccinarea o alegere ușoară și să nu ratezi nicio oportunitate pentru că în mintea ta s-ar putea să existe alte motive pentru care să nu faci vaccinul [gripal]”, a conchis specialistul.

Persoanele care au prioritate la vaccinarea antigripală

      Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că săptămâna aceasta demarează campania anuală de vaccinare antigripală gratuită. Astfel, pentru sezonul 2021-2022, MS vrea să imunizeze un număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, prin utilizarea a două milioane de doze de vaccin gripal.

      MS a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate ţării noastre primele 300.000 de doze de vaccin gripal. În perioada următoare vor fi livrate alte un milion de doze, pentru continuarea imunizării populaţiei. „Avem posibilitatea creșterii cantităţii de vaccin cu alte 700.000 de doze, până la cantitatea de două milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică și cerere”, a declarat recent ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

      În cadrul campaniei vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special cu boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, precum și copiii și bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical și gravidele.

Momentul cel mai prielnic pentru administrarea vaccinului gripal

Sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie sau poate chiar luna decembrie sunt momente prielnice pentru vaccinarea antigripală, spune coordonatorul Grupului de Vaccinologie din SNMF. Dacă vaccinul nu este disponibil la cabintele de medicina familiei, el poate fi achiziţionat din farmacii și administrat ulterior la medicul de familie. „Administrarea vaccinului gripal nu reprezintă o măsură pe care să o trecem la «și altele». Ea trebuie să fie o măsură pe care fiecare persoană trebuie să o prioritizeze”, subliniază specialistul.

Cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi este să avem grijă de cei dragi, iar, în acest sezon de gripă, îndemnul dr. Gindrovel Dumitra este următorul: „Nu uitaţi să vă vaccinaţi copiii, pentru că ei se duc în colectivitate și pot aduce [virusurile]; [să vă vaccinaţi] părinţii, bunicii. În același timp, să ne vaccinăm toţi membrii familiei, în măsura în care este posibil, pentru că este cel mai bun lucru pe care îl putem face”.

O persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc poate primi și vaccinul gripal.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe