Newsflash
Știri

Medicii rezidenți din Timișoara participă la un curs organizat de ENSP

de Dorina Novac - dec. 7 2022
Medicii rezidenți din Timișoara participă la un curs organizat de ENSP

Aproape 30 de medici rezidenți de pneumologie, dar și de cardiologie, cei mai mulți de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, participă în aceste zile la un curs complex la care învață cum să acorde asistență celor care vor să renunțe la fumat.

Este vorba despre consiliere psihologică și terapie medicamentoasă, au precizat reprezentanții Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

renuntare fumat

Cursul este organizat de ENSP (European Network for Smoking and Tabacco Prevention), una dintre cele mai cunoscute și respectate organizații nonguvernamentale europene, care se implică în politicile de control al tutunului și reducere a numărului de fumători actuali până la sub 5 la sută până în 2040, în Europa.

Citește și: DNA: dr. Virgil Musta, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

„Din păcate, nu observăm încă în România un trend accentuat descrescător în ceea ce privește fumatul, deși, la nivel european, numărul celor care fumează a început ușor să scadă. Statisticile sunt în continuare îngrijorătoare în țara noastră. Mai bine de 30 la sută, adică peste 5,5 milioane de români, cu vârsta de peste 15 ani, consumă zilnic tutun, sub orice formă. Mai mult, vârsta medie de inițiere a consumului de tutun este de 17 ani. Patru din zece români în vârstă de peste 15 ani fumează mai multe țigări pe zi. Iar lista poate continua. Puțini sunt, din păcate, cei care știu că fumatul este principala cauză a dezvoltării unui cancer pulmonar, dar ocupă un loc fruntaș și între cauzele declanșării unui cancer de colon, de sân sau de stomac”, a precizat dr. Monica Marc, președinte al Secțiunii de Tabacologie din cadrul Societății Române de Pneumologie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe