Newsflash

LIFESTYLE


D.E.: diagnostic, informare, tratament

de Dr. Mihail MIHAILIDE - oct. 2, 2009

Dacă mi s-ar cere exemplificarea unui domeniu al interdisciplinarităţii medicale, aş enunţa fără ezitare Sexologia. Într-adevăr, pe arealul acesteia se întâlnesc, desigur, în proporţii variabile, cunoştinţe şi informaţii din Ginecologie, Urologie, Endocrinologie, Dermatovenerologie, Boli infecţioase, Psihologie – Psihiatrie, Boli metabolice, Boli vasculare şi hematologice, patologia cronică a aparatului respirator şi/sau a coloanei vertebrale, ba chiar şi suferinţe de lungă durată din capitolul de Rinologie al ORL. (...)

NOUTĂŢI PRIVIND AMELIORAREA ASISTENŢEI MEDICALE

de Dr. Valeriu MIHĂIERU - oct. 2, 2009

Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.

FINAL DE FESTIVAL

de Anca FLOREA - oct. 2, 2009

Ultima săptămână din Festivalul „Enescu“ a fost la fel de ofertantă, cel puţin în privinţa repertoriului şi a numelor mari care au evoluat pe scenele noastre. Astfel, Orchestra de cameră Radio a colaborat excelent cu fascinantul violoncelist Misha Maisky în Concertul nr. 1 de Saint-Saëns şi în Elegie de Fauré, rezolvând frumos şi opusurile de Snittke sau Mendelssohn (dirijor Leonid Grin). (...)

„Viaţa mea pentru a ta“

de Ilinca BELCIU - oct. 2, 2009

Cei mai mulţi copii se nasc din întâmplare. Nu este şi cazul meu. Eu am fost concepută pentru a salva viaţa surorii mele. (Andromeda „Anna“ Fitzgerald) (...)

Jocul de-a masacrul

de Geo VASILE - oct. 2, 2009

Niccolň Ammaniti (n. 1966, Roma) a abandonat studiile de biologie pentru a se dedica definitiv literaturii. Se face cunoscut în anii nouzeci ai veacului trecut, nu doar ca lider al curentului literar „gioventů cannibale“, ci şi ca autor al romanului „Ti prendo e ti porto via“ (1999), o probă de maturizare şi rafinare a fluxului narativ. (...)

După lege

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - oct. 2, 2009

Un serial poliţist făcut parcă anume ca să-i educe pe necunoscători. În ale justiţiei şi în ale criminalilor. Poliţiştii, avocaţii, procurorii, judecătorii sunt şi ei oameni. Care învaţă din greşeli. Greşeli omeneşti care pot fi mortale. (...)

Omul, producătorul şi produsul mediului său înconjurător

de Elena SOLUNCA - sept. 25, 2009

De pe la jumătatea secolului XX asistăm la o impresionantă creştere şi diversificare a orientărilor în Psihoterapie, fiecare tehnică urmărind să uşureze suferinţa psihică într-un timp în care avalanşa schimbărilor tinde să depăşească posibilităţile de adaptare ale omului. (...)

NOUTĂŢI PROFILACTICE ŞI TERAPEUTICE

de Dr. Valeriu MIHĂILĂ - sept. 25, 2009

În prima apariţie din acest an, revista Societăţii Academice de Medicină a Familiei, PRACTICA MEDICALĂ, se remarcă în mod deosebit, mai întâi, „Editorialul“ prof. asoc. dr. Adrian Restian, Rezerva de creier, având drept obiect modificările structurale cerebrale din demenţe şi îndeosebi din boala Alzheimer (BA) (...)

SCHIMBARE DE PARADIGMĂ ÎN BOLILE REUMATISMALE

de Dr. Valeriu MIHĂIERU - sept. 25, 2009

Trei dintre cele mai interesante articole din nr. 1/2009 al REVISTEI ROMĂNE DE REUMATOLOGIE apar sub semnătura prof. dr. Horaţiu D. Boloşiu: Editorialul O schimbare de paradigmă în boala artrozică, referatul general Dactilita: o manifestare insolită de interes reumatologic şi sinteza, inserată la rubrica „La graniţele reumatologiei“, Bolile lui John Fitzgerald Kennedy. (...)

Alcătuitori de volume

de Dr. Mihail MIHAILIDE - sept. 25, 2009

Domnul doctor Ioan Neagu (n. în 1928), care îşi mai adăugă şi pen-name-ul „Asclepios“ (zeu grec, venerat la Epidaur, „altcineva“ faţă de medicul Asclepiade – oponent al doctrinelor hipocratice), (...)

Avalanşa evenimentelor

de Anca FLOREA - sept. 25, 2009

Cea de-a treia săptămană a Festivalului „Enescu“ a debutat, la Ateneu, printr-un program susţinut de Orchestra engleză de cameră, condusă de Roy Goodman, propunand ascultătorului Concertul pentru clarinet de Copland – solist mereu tanărul Aurelian Octav Popa –, Concertul nr. 12 de Mozart (...)

„Dacă ştii, n-are ce să-ţi facă…!“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - sept. 25, 2009

Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.

Acorduri în marea orchestră a muzicii tăcute Bucureşti – 550

de Paula ROMANESCU - sept. 25, 2009

Ei, da, îmbătrâneşte şi tânărul nostru burg! De când cu datarea hrisovului acela domnesc din 20 septembrie 1459, peste Cetatea lui Bucur au trecut ani 550. (...)

GEORGE EMIL PALADE despre structura celulei

de Vintilă HORIA - sept. 25, 2009

La paginile intitulate Exegi Monumentum, vă oferim un amplu interviu, nepublicat până acum în limba română, cu George Emil Palade, singurul român laureat al unui Premiu Nobel pentru Medicină/Fiziologie (1974), la împlinirea unui an de la trecerea sa în eternitate. Iniţiatorul şi autorul interviului, celebrul scriitor şi jurnalist Vintilă Horia. Traducerea din limba spaniolă a textului aparţine doamnei Sanda Popescu. (...)

O lucrare reprezentativă

de Dr. Aurelia RĂSCEANU - sept. 18, 2009

Volumul TRANSFUZIA DE SĂNGE ÎN TERAPIA INTENSIVĂ, editat de un colectiv larg de colaboratori de la Clinica de Anestezie şi terapie intensivă din Craiova, sub redacţia dnei conf. dr. Daniela Cernea, aduce date noi privind transfuzia de sânge în această specialitate. (...)

Demers pentru sănătatea generaţiilor viitoare

de Dr. Valeriu MIHĂILĂ - sept. 18, 2009

Dedicată memoriei profesorului George I. M. Georgescu, întemeietorul Centrului de Cardiologie din Iaşi, cartea dlui conf. dr. Florin Mitu şi a dnei prof. dr. Cătălina Arsenescu- Georgescu, SINDROMUL METABOLIC – UN PARADOX AL CIVILIZAŢIEI? (Editura PIM, Iaşi, 2009) este justificată de creşterea enormă a interesului ce se acordă sindromului metabolic (SM), pe de o parte datorită prevalenţei acestuia, cauzată (!) îndeosebi de creşterea «epidemică» a obezităţii, iar pe de altă parte din cauza datelor tot mai numeroase care îi conferă statut de precursor al bolii cardiovasculare şi al diabetului zaharat de tip 2, precum şi evidenţei că „în centrul tratamentului SM se află schimbarea stilului de viaţă, în care dieta şi exerciţiul fizic reprezintă cheia de boltă“, în timp ce „medicaţia va fi administrată (doar) atunci când mijloacele nonfarmacologice nu au adus rezultatele scontate şi vor aborda fiecare componentă a SM conform unui algoritm specific“. (...)

Compendiu de etnoiatrie stomatologică

de Dr. Valeriu MIHĂIERU - sept. 18, 2009

O carte de mici dimensiuni, apărută recent (Editura PIM, 2009) este salutată de dna prof. dr. Florica Glăvan, care o apreciază astfel: „Presărată cu umor intelectual, vădind rădăcini adânci în cunoaşterea obiceiurilor folclorice, autorii se identifică cu ştiinţa populară, fapt pentru care nu pot decât să le mulţumesc şi să îi felicit pentru minunatul dar oferit nouă, celor din specialităţile medicinii dentare“. (...)

ŞANSĂ ÎNTRE 0 ŞI 44 LA SUTĂ

de Prof. dr. Peter MANU - sept. 18, 2009

Jamais de la vie/ On ne l’oubliera/La premičre fille/Qu’on a pris dans ses bras…, ne spunea minunatul poet şi muzician Georges Brassens acum 50 de ani şi niciun bărbat nu-l va contrazice. Dar mai sunt şi altfel de evenimente iniţiatice. Unul mi s-a întâmplat în primăvara anului 1975. (...)

DIAGNOSTIC PESTE SECOLE

de Prof. dr. Peter MANU - sept. 18, 2009

Moartea lui Wolfgang Amadeus Mozart la 5 decembrie 1791, la vârsta de 35 de ani, continuă să preocupe. Speculaţiile au început la numai o săptămână după înmormântare, când un ziar berlinez a lansat ipoteza otrăvirii. S-a insinuat că autorul crimei ar fi fost compozitorul Antonio Salieri (1750–1825), care era în acel moment Kapellmeister-ul curţii imperiale. Mai târziu s-a vorbit despre sifilis, reumatism poliarticular acut, tuberculoză, inflamaţie cerebrală, purpură Henoch-Schoenlein şi trichineloză. (...)

Acribie & orgoliu

de Dan LĂZĂRESCU - sept. 18, 2009

Cunoscut iatroistoric, dl dr. farm. Vasile I. Lipan revine, publicistic, cu o broşură (50 de pagini) despre ŞTEFAN MINOVICI – luptător pentru o cauză nobilă (Editura Farmaceutică, Bucureşti, 2008). (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe