Luna aceasta a apărut la Editura Printech o amplă lucrare de interes atât pentru farmaciști, cât și pentru medici: „Teste de legislaţie medico-farmaceutică pentru examene și concursuri”, ediția a doua revizuită și adăugită.
Autorii coordonatori ai lucrării sunt conf. dr. farm. Emil Ștefănescu (UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie) și șef lucrări dr. farm. Nicoleta Mirela Blebea (Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Farmacie).
Alţi cinci autori colaboratori li s-au alăturat pentru realizarea acestui volum: șef lucrări dr. farm. Andrei Văleanu – UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie; șef lucrări dr. farm. Dragoș Paul Mihai – UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie; asist. univ. dr. farm. Corina Cornet – UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie; asist. univ. dr. farm. Ciprian Pușcașu – UMF „Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie; conf. dr. farm. Adriana Maria Dărăban – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Facultatea de Farmacie.
„Legislația este componenta cheie a tuturor domeniilor de activitate, stabilind cadrul, regulile și metodele de desfășurare ale acestora. Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului roman care se aplică și astăzi în toate sistemele de drept derivate din acesta este «nemo consetur legem ignorare» care poate fi tradus prin «nimeni nu are voie să nu cunoască legea». Pe cale de consecință, necunoașterea legii nu poate constitui o justificare pentru nerespectarea ei”, au transmis în prefață autorii coordonatori ai lucrării.
Din perspectivă didactică, legislația ca obiect de studiu prezintă un anumit grad de dificultate imprimat de terminologia specifică și de necesitatea acoperirii cât mai în amănunt a tuturor aspectelor subiectului supus reglementării, mai amintesc cei doi coordonatori.
De aceea, prezenta lucrare își propune familiarizarea profesioniștilor din domeniul sanitar (medici, farmaciști, asistenți medicali și asistenți de farmacie) cu o serie de acte normative care reglementează condițiile de exercitare ale profesiilor, cadrul de desfășurare al activităților specifice și modul de organizare și funcționare al unor instituții cu atribuții de supraveghere și control în domeniul sanitar.
Pentru lucrarea „Teste de legislaţie medico-farmaceutică pentru examene și concursuri” (ediția a doua revizuită și adăugită) au fost analizate 23 acte normative, au fost identificate elementele concrete care se circumscriu obiectivului cărții și au fost realizate 2 tipuri de itemi: 530 teste de tip grilă și 250 teste de tip sinteză.
Pornind de la conceptul pedagogic de problematizare, au fost formulate cerințe astfel încât soluțiile acestora să poată fi regăsite punctual în conținutul actelor normative. Fragmentarea textelor legislative în calupuri binomiale de tip întrebare + răspuns facilitează atât procesul de învățare cât și procesul de evaluare a cunoștințelor. Cu toate acestea, autorii coordonatori atrag atenția asupra faptului că prezenta lucrare nu acoperă în integralitate actele normative citate.
Conf. dr. farm. Emil Ștefănescu ne-a explicat că lucrarea „Teste de legislaţie medico-farmaceutică pentru examene și concursuri” în primul rând aduce o revizuire a întregii componențe a ediției vechi:
„După cum știm legile se schimbă atât de repede, încât nici nu-mi venea să mai fac o ediție. Am revizuit ediția anterioară, în sensul în care am scos întrebările sau am modificat întrebările care nu mai erau valabile și am introdus niște acte normative noi în lucrare”.
Astfel, conf. dr. farm. Emil Ștefănescu a explicat pentru „Viața Medicală” că au fost introduse în această ediție șase capitole noi, printre care:
„Volumul se adresează medicilor și, mai nou, și medicilor veterinari, farmaciștilor, asistenților medicali și asistenților de farmacie care vor dori să participe la concursurile organizate pentru posturi în unitățile sanitare de stat. (...) Mai are o dimensiune cartea aceasta, în sensul în care ea este de folos și celor care trebuie să învețe, dar și celor care trebuie să elaboreze grile, pentru că desigur vor mai fi și alții ca mine, care sunt puși de manageri să facă subiectele [din domeniul Farmacie]. Cumva, din ambele perspective este folositoare lucrarea de față – și din cea a creatorului de subiecte, a corectorului, cât și din cea a unuia care trebuie să le rezolve”, a declarat conf. dr. farm. Emil Ștefănescu pentru „Viața Medicală”.
Din cuprinsul lucrării menționăm și alte subiecte pe baza cărora autorii au creat enunțuri (teste grilă) și răspunsuri:
„Am introdus Legea drepturilor pacientului. Am făcut și din aceasta teste, pentru că am văzut că la unele concursuri pentru asistenți se dau subiecte din acest domeniu. Am introdus grile din Legea suplimentelor alimentare, din Legea de organizare a Colegiului Fizioterapeuților, din Legea de funcționare a medicilor veterinari și din ordinul ANSVSA pentru înființarea farmaciilor veterinare. În total, 6 capitole noi am introdus. Printre ele este și un capitol despre reglementările privind asistența medicală paliativă. Acestea chiar sunt importante pentru toată lumea, nu numai pentru medici și nu doar pentru farmaciști”, a conchis conf. dr. farm. Emil Ștefănescu.
Lucrarea poate fi achiziționată de la editura PRINTECH, care poate pune în contact doritorii cu autorii coordonatori ai volumului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe