Legislația are prevederi specifice referitoare la posibilele situații în care o persoană bolnavă și-ar putea dori să lase o moștenire persoanelor care au îngrijit-o, fie acestea medici, farmaciști sau alte persoane.
Între medic și pacient se creionează o relație specială. Acest lucru se întâmplă deoarece, atunci când pacientul se află într-o suferință, toată încrederea și speranța în ceea ce privește însănătoșirea acestuia se pune în profesionistul din sectorul medical. Uneori, deoarece această relație este foarte apropiată, pacientul dorește să-l recompenseze pe medic. Nu facem referire la acele cazuri în care pacientul acordă sume de bani ori alte cadouri drept mulțumire, ci la situația în care doctorului îi este lăsată o moștenire drept mulțumire pentru îngrijirile medicale ce au fost acordate în timpul vieții.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 990 din Codul civil, intitulat „Incapacitățile speciale”, „Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului”.
Așadar, în primul rând, textul de lege face referire în mod expres la medici și farmaciști, două categorii profesionale cu care pacientul interacționează în mod direct și frecvent atunci când se află într-o fază avansată de degradare din cauza unei boli.Se observă că legiuitorul nu se limitează doar la câțiva profesioniști din sectorul medical, ci include, în acest text de lege, toate persoanele care acordă îngrijiri de specialitate. Astfel, vor fi aplicabile dispozițiile legale chiar și unor asistenți medicali.
Reîntorcându-ne la prevederile stipulate de Codul civil, înțelegem că, în vederea anulării, sunt necesare îndeplinirea a trei condiții. Prima dintre ele este reprezentată de existența unei liberalități – de exemplu, o donație ori un legat prin intermediul unui testament. A doua condiție este ca donația ori legatul să fie instituit de către o persoană care suferă de o boală, în favoarea unei persoane care acordă îngrijiri de specialitate. Ultima condiție este aceea ca boala pentru care persoana a primit îngrijiri să fie și cea care a provocat decesul.
Scopul pentru care o astfel de prevedere a fost stipulată în actualul Cod civil este acela de a proteja persoanele care sunt vulnerabile. Atunci când persoanele sunt bolnave, profesioniștii din sectorul medical pot exercita anumite influențe asupra pacienților. Din dorința de a evita astfel de situații, legiuitorul a înțeles că este necesară o prevedere de ordin preventiv, nefiind necesar ca moștenitorii, în caz de nevoie, să demonstreze că medicul ori farmacistul i-au spus pacientului să le lase lor o casa, un teren și așa mai departe.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe