Distins intelectual şi un promotor neobosit al iatroistoriei, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, dr. Gheorghe Brătescu s-a născut la 16 iunie 1922, la Vălenii de Munte. Urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti (1941-1947) şi ajunge extern prin concurs al spitalelor bucureştene (1944-1946).

Din 1953, devine şeful Laboratorului de Istoria Medicinei din cadrul Centrului de Organizare a Ocrotirii Sănătăţii şi Istoria Medicinei (COOSIM). De asemenea, a fost cercetător ştiinţific principal în cadrul secţiei de Istoria medicinei din Institutul de igienă şi sănătate publică (1959-1962, 1969-1986).

O viaţă profesională bogată

Traseul profesional în domeniul medicinei a fost extrem de sinuos şi, din păcate, adesori, fără meritatele recunoaşteri administrative. În 1960 a obţinut titlul de medic primar de sănătate publică, iar în 1966, la Cluj, pe cel de doctor în ştiinţele medicale, specialitatea Istoria medicinei, îndrumătorul său la pregătirea doctoratului fiind profesorul
Valeriu L. Bologa.

A fost distins cu numeroase diplome de excelenţă pentru întreaga activitate din partea Societăţii Române de Istoria Medicinei şi a făcut parte din numeroase societăţi academice medicale naţionale şi internaţionale.

În cadrul Societăţii Române de Istoria Medicinei a fost membru al comitetului de conducere de la reînfiinţarea acesteia (în 1961, cu întrerupere în perioada îndepărtării din postul de cercetător ştiinţific), vicepreşedinte al comitetului naţional şi preşedinte al comitetului din Bucureşti (1977-1986).

A fost membru în Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, coautor al tratatelor de Istorie a ştiinţei şi tehnicii în România, redactor la Noesis, vicepreşedinte al Comitetului pentru Studiul Demografiei Istorice de pe lângă Universitatea din Bucureşti, membru al Comisiei pentru Antropologie şi Etnologie a Academiei Române.

A ţinut rubrica de „Istoria medicinei” în revista Muncitorul Sanitar (1972-1974). A fost membru al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei, membru de onoare al Societăţii Suedeze de Istoria Medicinei, membru corespondent al Societăţii de Istoria Ştiinţei şi Tehnicii din Germania, membru în colegiul de redacţie al revistei internaţionale Ethnomedizin din Hamburg. A trecut în nefiinţă la 11 septembrie 2017.

Volume de referinţă

O esenţială şi amplă operă scrisă l-a consacrat pe Gheorghe Brătescu drept un nume de referinţă în istoria medicinei de la noi, cu recunoaştere pe plan internaţional.

Numeroase cărţi publicate ca unic autor sau în colaborare, volume editate de referinţă, peste 200 de articole reprezintă astăzi o lectură obligatorie în iniţierea în domeniul medicinei româneşti. Amintesc doar câteva titluri: „Hipocratismul de-a lungul secolelor”, 1968; „Etica medicală”, 1969; „Sănătatea Bucureştilor (1862-1944)”, 1970; „Tinereţea lui Carol Davila”, 1979; „Grija pentru sănătate – Primele tipărituri de interes medical în limba română (1581-1820)”, 1988; „Miracolul grec în medicină: hipocratismul”, 1992; „Freud şi psihanaliza în România”, 1994; „Către sănătatea perfectă – O istorie a utopismului medical”, 1999; „Ce-a fost să fie. Notaţii autobiografice” 2003; „Doctorul Iacob Felix, savantul şi înfăptuitorul”, 2004; G. Brătescu şi M. Lucian: „Epidemiile de-a lungul timpurilor”, 1968; N. Vătămanu şi G. Brătescu: „O istorie a medicinei”, 1975; G. Brătescu şi K. Fabritius: „Biological and Medical Sciences in Romania”, 1989 etc.

În opera sa ştiinţifică vastă şi variată recunoaştem valoarea deosebită a contribuţiilor sale preponderent iatroistorice, dar şi filosofice, respectiv din domeniul eticii generale şi deontologiei medicale, precum şi editarea unor volume clasice din istoria ştiinţei: René Descartes, Julien Offray de La Mettrie. Între 1957 şi 1985 a tipărit 19 volume colective de studii şi cercetări medico-istorice, cu colaboratori de marcă din ţară şi străinătate.

Aparat critic asamblat fără cusur

Dar mai presus chiar şi de exemplara îndeplinire a îndatoririlor ce-i reveneau în exercitarea acestor activităţi savante, Gheorghe Brătescu a fost ca un mentor fără egal pentru toţi cei care l-au cunoscut, un reper de consecvenţă erudită, pe cât de discretă, pe atât de elegantă, un exemplu viu de modestie, rafinament cultural şi, mai ales, de dragoste pentru istoria medicinei.

În inedita autobiografie „Ce-a fost să fie”, publicată la Humanitas în 2003, ne povesteşte cum în fiecare săptămână discuta cu copiii săi câte o carte pe care le-o dăduse spre lectură, ca exerciţiu spre a deveni intelectuali autentici. Pentru toţii iatroistoricii contemporani care se respectă, Gheorghe Brătescu este un model de magistru, de competenţă desăvârşită şi de atentă cântărire a informaţiilor de arhivă.

Un savant pentru care fiecare analiză contextuală este justificată doar printr-un aparat critic asamblat fără cusur. Nu contrafactualităţi persiflante, nu discursuri fictive amplificate de afecte, ci reconstrucţii istorice pertinente şi coerente. Pentru toţi cei care au avut onoarea şi bucuria de a-l cunoaşte, doctorul Brătescu va rămâne mereu în amintire ca un model de intelectual desăvârşit.

Citiți și: Sfaturi de acum un secol pentru dentiști