Interviu cu prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele
SRATI
– Domnule
profesor, vă rog să prezentaţi cititorilor noştri principalele componente ale
acestei manifestări deja de tradiţie.
– Vorbim despre al 38-lea Congres al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă
(SRATI), programat în perioada 16–20 mai 2012, la Sinaia. Conform tradiţiei,
congresul va fi însoţit şi de alte câteva manifestări ştiinţifice: al şaselea
congres româno-francez de anestezie şi terapie intensivă, al patrulea simpozion
româno-israelian de actualităţi în anestezie şi terapie intensivă, al
unsprezecelea congres al asistenţilor de anestezie şi terapie intensivă şi al
zecelea congres al societăţii române de sepsis.
– Ce
anume face ca această reuniune medicală să fie un eveniment?
– Succesul manifestării este legat de viaţa
specialităţii noastre. Congresul a crescut semnificativ în ultimii ani şi a
devenit o manifestare internaţională după toate regulile, chiar dacă e
intitulat „congres naţional“… Iată, şi anul acesta, ca şi anul trecut, avem un
număr de aproape 50 de speakeri internaţionali, toţi de valoare deosebită. Vor
fi prezenţi preşedinţii societăţilor europeană, germană, israeliană şi,
respectiv, franceză de anestezie, dar şi mulţi alţi reprezentanţi de prestigiu.
Sunt nume grele şi, alături de aceşti invitaţi, vor veni şi alţi experţi în
ATI: prof. dr. Stefan De Hert, preşedintele comitetului ştiinţific al Societăţii
Europene de Anestezie, prof. dr. Jannicke Mellin-Olsen (Norvegia) şi aşa mai
departe. Sunt semne ale progresului făcut şi dovezi ale aprecierii deosebite de
care se bucură Şcoala românească de ATI. Şi o putem spune cu toată gura, nu
este niciun fel de exagerare în această afirmaţie. La fel, sunt şi reprezentanţi
ai Şcolii româneşti de ATI, invitaţi în calitate de conferenţiari şi nu de
simpli spectatori la manifestări ştiinţifice majore din alte ţări. Aşa cum eu
am fost invitat ca speaker la patru manifestări internaţionale anul trecut,
sunt şi mulţi alţii dintre colegii mei. Nu pot să fac o listă exhaustivă acum,
dar aş menţiona câteva nume: prof. dr. Sanda Maria Copotoiu, conf. dr. Şerban
Bubenek, conf. dr. Daniela Filipescu, conf. dr. Ioana Grigoraş, conf. dr.
Natalia Hagău – ultimele două nume citate se regăsesc şi în reportaje de
referinţă publicate în „Viaţa medicală“
– şi mulţi alţii… Sunt profesionişti care-şi onorează numele şi clinicile unde
lucrează şi reprezintă cu cinste specialitatea.
– Ce
anume v-a determinat să alăturaţi şi celelalte manifestări?
– Acest congres se desfăşoară, cum vă
spuneam, în paralel cu două întâlniri bilaterale. Astfel de întâlniri s-au desfăşurat
şi la ediţiile din ultimii ani şi mă refer la întâlnirea româno-franceză,
organizată împreună cu Societatea Franceză de Anestezie, şi la întâlnirea româno-israeliană,
împreună cu Societatea Israeliană de Anestezie. Au contribuit semnificativ la
creşterea nivelului ştiinţific al manifestării noastre. De asemenea „la pachet“
sunt şi congresul societăţii de sepsis, societate-fiică a SRATI, precum şi
congresul asistentelor de anestezie, demarat abia în ultimii ani, o iniţiativă
benefică întrucât subliniază caracterul muncii de echipă în ATI, iar aportul
colegilor şi colegelor noastre asistenţi medicali este esenţial. Şi am dorit să
creăm şi cadrul organizatoric în care să-şi poată prezenta experienţa şi să se
regăsească în congres.
– Câţi
participanţi vor fi?
– Undeva în jurul a o mie de participanţi, în
acest moment putem doar să facem o estimare. Practic, toată populaţia anestezică
disponibilă va fi prezentă la congres.
– Câţi
anestezişti au mai rămas în România?
– Ştim cu toţii că, în ultimi ani, suntem
afectaţi de o hemoragie de anestezişti. Este acest fenomen de migraţie a forţei
de muncă în străinătate…
– În
ce procent este acoperit necesarul de anestezişti în ţară?
– Avem deja un deficit foarte important şi
marea majoritate a spitalelor nu-şi mai pot desfăşura activitatea din cauza
lipsei de anestezişti. Avem pe puţin un deficit de 30%. Şi sunt spitale – multe
– fără anestezişti! Din cauza asta nu-şi mai pot desfăşura activitatea
chirurgicală şi sunt în pericol să se închidă…
– Se
pot găsi rezolvări?
– Se mai fac contracte de prestări servicii,
unii manageri apelează la medici activi din spitale învecinate…
– Iar
asta duce la supraîncărcarea medicilor în cauză, la oboseală…
– Asta este situaţia. Din păcate, ea este
globală. Şi în Europa există această criză ce determină şi întreţine migraţia în
număr mare a anesteziştilor… Doar că în celelalte ţări se iau şi unele măsuri,
sunt încurajaţi medicii care se îndreaptă către ATI…
– Nu
ar trebui ca o atare situaţie de criză să determine şi „autosesizarea“ instituţiilor
din ţară responsabile pentru asistenţa medicală, care să asigure preventiv
mecanisme de stimulare şi încurajare a medicilor buni să rămână în ţară?
– Ce să vă spun? Aşa ar fi normal. De fapt,
se şi lucrează la o nouă lege a sănătăţii, chiar dv. aţi realizat un interviu
pe această temă cu dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în MS, care coordonează
activitatea unui grup de iniţiativă. Vom participa şi noi – am fost deja
solicitaţi – cu propuneri concrete, pentru ca în viitoarea lege să se regăsească
şi cadrele medicale din ATI şi să fie încurajate să rămână în ţară, să facă
performanţă. Partea bună a lucrurilor este că o atare situaţie arată şi
importanţa ATI şi că toată această „criză“ este reversibilă. Vindecabilă! Plecăm
de la premisa că există interesul de a rezolva lucrurile şi de a însănătoşi
sistemul de sănătate…
– Pe lângă
manifestările amintite, mai sunt şi alte componente importante ale Congresului?
– Înainte de congres vom organiza pentru
prima dată un curs de scientific writing.
Un expert internaţional de prestigiu va prezenta în conferinţe şi workshopuri
tehnici de scriere a lucrărilor ştiinţifice.
– De
ce este nevoie de un astfel de curs?
– În criteriile de promovare universitară şi
de evaluare a universităţilor, astfel de criterii – numărul de lucrări
publicate în reviste de impact – au devenit aproape exclusive. Noi considerăm că
într-un mod nedrept.
– De
ce nedrept?
– Anulează ori reduc ponderea unor alte
componente ce asigură profilul universitar. Sigur, ele nu pot fi neglijate şi,
cum nu există o formare oficială, ne-am gândit să-i ajutăm pe medici şi cu un
astfel de curs, susţinut, repet, de cei mai buni în domeniu. Şi, iată, începem
acest proiect cu un grup deocamdată mic, profilul nu permite grupuri mai mari
de 25 de cursanţi, se vor desfăşura şi activităţi practice. După care, la ediţiile
viitoare – de ce nu? – vom putea repeta acest curs şi astfel să ajungem, în
timp, la un număr semnificativ de medici pregătiţi şi pentru creşterea „producţiei“
de lucrări ştiinţifice…
– Nu
este, totuşi, o perspectivă prea simplistă asupra activităţii ştiinţifice? Nu
lucrarea ştiinţifică în sine e esenţa problemei, ci activitatea care să conducă
medicul, cadrul didactic, cercetătorul la rezultate cu adevărat semnificative,
de interes pentru ceilalţi… Sunt importante şi mediul în care îşi desfăşoară
activitatea – motivant sau demotivant –, contactele cu alţi profesionişti,
interesul pentru problemele de cercetare şi capacitatea de a valorifica în
activitatea clinică proprie rezultatele obţinute de alţii. Nu credeţi că astfel
de cursuri, orientate către un fenomen secund, şi „producţia“ de lucrări ştiinţifice
sunt mai degrabă componentele unui mecanism de recoltare a rezultatelor obţinute
cu efort într-un anumit spaţiu şi preluarea lor – gratuită! – de către alţii?
Nu cred că noutăţile ştiinţifice migrează tot gratuit şi de la alţii către noi…
– Şi eu cred – şi am spus-o de câte ori am
avut prilejul – că nu se poate defini valoarea unui cadru didactic universitar
doar prin numărul de lucrări publicate în reviste de impact sau prin frecvenţa
citărilor (cu alte cuvinte, prin receptarea şi valorificarea acelor lucrări de
către alţii). Mai este importantă şi activitatea didactică şi, nu în ultimul rând,
cea clinică. În multe locuri în lume, şi acestea fac parte din criteriile de
apreciere şi promovare academică. Or, la noi s-a decis – cred eu că în mod
nefericit – să se limiteze acest punctaj doar la publicaţiile ştiinţifice. În
acest context, ne-am gândit să-i ajutăm, totuşi, pe medici, mai ales pe cei tineri,
cu un astfel de curs realizat de experţi.
– O
nelămurire: dacă privim structura pe grade didactice a chirurgilor, constatăm că
profesorii sunt majoritari. În ATI însă, majoritatea sunt doar conferenţiari
sau asistenţi universitari. Care ar fi explicaţia?
– Disciplina noastră este una tânără, mult
mai tânără decât altele… Ea a fost introdusă ca disciplină separată, autonomă
abia după evenimentele din decembrie 1989. Până la Revoluţie nu a existat decât
la Bucureşti o catedră, condusă de profesorul George Litarczek, întemeietorul
specialităţii noastre. Este un model pentru anesteziştii de astăzi, considerat
„părintele anesteziei din România“. A pus bazele SRATI, a scris primul tratat
de anestezie din România şi a format, de-a lungul vieţii, peste o mie de
specialişti. Poate că dv. ştiaţi, s-a născut la Boston, Massachusetts, într-o
familie de medici de notorietate, tatăl său a fost conferenţiar la Spitalul
Filantropia, iar mama – asistentă la catedra de histologie a Facultăţii de
Medicină din UMF „Carol Davila“. Revenind, abia după 1990 au început să se
formeze aceste discipline autonome. Şi-acum, cei titularizaţi profesori imediat
după 1990, abia acum au atins vârsta pensionării iar intervalul de timp nu a
fost suficient ca urmaşii lor să poată îndeplini condiţiile pentru a fi promovaţi
pe treptele didactice următoare. Sunt unele centre unde într-adevăr nu mai sunt
profesori ATI, chiar şi în Bucureşti. Dar, dacă privim lucrurile dintr-o altă
perspectivă, poate că de la această tinereţe şi efervescenţă vine şi dinamismul
specialităţii noastre. Şi entuziasmul, şi felul în care medicii răspund la iniţiativele
societăţii…
– Dv. sunteţi prezentat de mulţi interlocutori
ca fiind charismatic, asociind în multe proiecte inteligenţa cu afectivitatea. Încărcătura
emoţională nu e o povară într-o asemenea profesie?
– Eu sunt
convins că nu. De altfel, sunt tot mai multe date că esenţialul în realizarea
oricărei acţiuni pare a fi mai degrabă inteligenţa de tip emoţional şi nu cea
de tip raţional. Sunt tot mai multe date că oamenii predominant raţionali au
cunoştinţe aparent mai solide, dar sunt în acelaşi timp mai rigizi şi mai puţin
pregătiţi să se adapteze unor situaţii noi, stresante… Sigur, sunt structuri
diferite de personalitate şi chiar dv., în reportajele publicate, aţi adus la
vedere tipologii diferite de medici şi, discret, rezultatele lor. Nu mai este
surprinzător că aplecarea medicilor către literatură, muzică, pictură nuanţează
şi dezvoltă latura emoţională, atât de necesară în realizarea unor performanţe.
Am plecat de la o asemenea premisă şi în organizarea congresului. Deşi
programul este încărcat şi foarte strâns, am acordat atenţie şi programului
social şi laturii emoţionale – presupun că aici aţi dorit să ajungeţi – în aşa
fel încât congresul să devină un eveniment pentru cât mai mulţi participanţi. Într-o
profesie ca a noastră nu este însă deloc uşor să gestionezi emoţiile. Se mai alătură
şi un alt „ingredient“, esenţial – credinţa… Este un reper care te ajută să ai şi
o anumită perspectivă asupra situaţiilor uneori atât de dramatice. 
.jpg)
