Dr. Ioan Badiu, medic primar medicină internă din Onești, practică medicina de mai bine de patru decenii, iar în prezent, pensionat de zece ani, a hotărât să nu își încheie cariera, deschizând pacienților în fiecare zi ușa cabinetului său. Cu dăruire, responsabilitate și motivație, a pășit pe multe drumuri oferite de medicina anilor trecuți și a clădit o carieră la care nu poate renunța nici când poate ar trebui.

– Vă propun o scurtă radiografie a activității dv. profesionale. Cum descrieți acest traseu?
– Imediat după obținerea licenței, am fost repartizat pentru stagiul de practică. Am avut ocazia de a alege între mediul urban și cel rural. Am ales să fac acest stagiu în provincie, pentru că astfel îmi puteam dovedi dacă pot pune în practică cele acumulate pe parcursul anilor de studiu. După aproximativ trei ani de practică în mediul rural, am realizat că începeam să mă plafonez. Așa că am mers să susțin un concurs la nivel național, ceea ce numim astăzi rezidențiat, atunci era numit secundariat. În urma examenului, am obținut un post pentru medicină internă. În 1978 am activat la Institutul Clinic Fundeni, după trei ani devenind medic specialist pe secția de medicină internă la Spitalul Municipal Onești. Timp de zece ani, guvernul de atunci a hotărât să suspende concursul de medic primar. Îndată ce acest lucru a fost posibil din nou, după revoluție, deși consideram că este târziu pentru mine, m-am dus încrezător să susțin acest examen, pe care l-am promovat. În același an am susținut și concursul pentru a deveni șef de secție, post pe care l-am ocupat până în anul 2007, când am ieșit la pensie. În prezent, îmi continui activitatea în cabinetul propriu de medicină internă din Onești.

– Ce v-a determinat să întemeiați un cabinet privat?
– În anul 1984 am început să lucrez în paralel și în sistemul privat de sănătate. Iar în ʼ93 am decis să deschid un cabinet medical, oferind consultații, ecografii, electrocardiograme etc. Un prim factor motivant care m-a determinat să iau această decizie l-a reprezentat faptul că îmi doream să practic medicina și după pensionare. M-am gândit că astfel voi avea acest prilej. Din punct de vedere profesional, psihic, dar și fizic, să continui să fac ceea ce știu mai bine și după pensionare reprezintă o sursă importantă de echilibru. Cred că așa îmbătrânesc mai încet.

– Descrieți profilul pacientului care vă calcă pragul cabinetului.
– Majoritatea pacienților sunt în intervalul de vârstă 50–60 de ani și prezintă patologii pe care le caracterizez ca fiind mult mai simple față de cele pe care le-am întâlnit în timp ce profesam în spital.

– Aveți contract cu Casa?
– Nu. Am considerat că nu este cazul să complic lucrurile. Iar banii pe care îi oferă Casa sunt puțini și nu acoperă nevoile unui cabinet mic, așa cum este al meu.

– De ce ați ales să activați și în privat? Cum erau atunci diferențele dintre cele două sisteme?
– Fiind vremuri mai grele, partea materială a cântărit pentru această decizie. Din punct de vedere profesional, și atunci, și acum există diferențe. În spitalul de stat, cazurile sunt complexe și, ca medic, ești solicitat mai mult, în timp ce la privat se adresează pacienții cu afecțiuni deja cunoscute, care vor investigații amănunțite sau pacienții cu afecțiuni nu atât de complexe. Totodată, consider că asistența în spital este de o mai bună calitate.

– Care dintre cele două sisteme aduce mai multe satisfacții la nivelul medicului?
– Din punct de vedere profesional, în spital eram mult mai activ, astfel că satisfacția era mai mare. Principala recompensă pe care mi-o oferă în prezent domeniul privat este faptul că mă ajută să îmi mențin echilibrul, făcând ce știu eu mai bine.

– Încotro credeți că se îndreaptă medicina? Cum era atunci când ați devenit oficial medic și cum este acum? Ce s-a schimbat în bine și ce în rău?
– Înainte de anii ʼ80, această profesie era privită la un nivel cât se poate de serios, drept urmare, studenții erau foarte pregătiți. Mă bucur că am făcut parte din astfel de generații. Atunci, din punctul de vedere al dotărilor, nu stăteam foarte bine, pe când astăzi lucrurile s-au schimbat foarte mult, Spitalul din Onești cunoscând o serie de transformări complete.

– Și totuși, în astfel de circumstanțe, cum reușeau medicii să îndeplinească acte medicale de calitate?
– Lipsurile din acea vreme nu au împiedicat nicio clipă medicii să fie profesioniști. Lipsa aparaturii ne provoca să fim mai performanți față de cum suntem în prezent. Mai mult decât atât, în acest context, colaborarea era de cea mai bună calitate, lucrul în echipă fiind esențial în stabilirea unui diagnostic corect. Medicina echilibra balanța profesionalismului la care contribuie astăzi tehnologia, prin echipa de medici care punea mai presus de orice colegialitatea. Îmi place să cred că și acum se lucrează având la bază echipă și comunicare.

– Vă desfășurați activitatea de mai bine de patru decenii. Cum v-ați caracteriza cariera de medic în România?
– Pentru un medic care încă de la începutul traseului profesional se implică și pune baze solide pentru profesia sa, recompensele vor veni de la sine. Consider că pregătirea academică a unui medic reprezintă fundamentul a ceea ce va urma în carieră. Este o profesie care costă. Costă să îți asiguri toate resursele de a deveni și a te mențiune un medic pregătit și mereu la curent cu ce se întâmplă în lumea medicală. Pe lângă investiția masivă din punct de vedere academic, această meserie are multe costuri. Dar concluzionez că merită să fii medic dacă iei în serios acest rol și, da, merită să faci lucrul acesta în România.

– Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă sistemul de sănătate din țara noastră?
– Nu aș putea să le cuprind pe toate în această discuție. În primul rând, finanțarea, care atrage o multitudine de factori capabili să împiedice o bună funcționare. Pentru ca lucrurile să o ia spre o direcție mai bună, ar trebui să se realizeze o mai bună gestionare a bugetului alocat acestui sistem și, nu în ultimul rând, să se ia măsuri împotriva exodului masiv al medicilor români. Semne ar fi pentru îmbunătățirea situației, astfel că anul acesta a fost o concurență acerbă în rândul candidaților de la facultățile de medicină. În 1982 am avut ocazia să merg în Germania, prilej cu care am dorit să vizitez un spital local. Îmi amintesc că m-a impresionat faptul că pacienții erau amplu investigați încă din unitatea de primiri urgențe. Lucru care în țara noastră nu se întâmpla.

– A fost și ceva care nu v-a plăcut la sistemul lor?
– Da! Îmi amintesc că, încă de când am pășit pe tărâmul lor, am fost atenționat să nu intervin în situații de urgență, oriunde ar fi acestea, decât dacă sunt calificat pentru specialitatea în care se încadra respectiva situație. Adică, eu ca medic internist nu aveam voie să intervin să ofer sprijin unui pacient care a suferit un traumatism, spre exemplu. Acest lucru nu îl consider demn de a fi corect pentru că, mai presus de toate, înainte de orice calificare, a oferi ajutor celui aflat la nevoie este, în primul rând, un gest uman firesc.

– Ne puteți descrie un caz care v-a pus într-o ipostază nepotrivită de-a lungul carierei dv.?
– Da. În trecut, nu dispuneam de toate resursele pentru a stabili un diagnostic corect și complet. Așadar, eram nevoit să trimit pacienții în centre universitare. Aceste situații mă poziționau în ipostaze de-a dreptul nepotrivite. Sunt convins că și în prezent se întâlnesc asemenea circumstanțe, însă bolnavul trebuie îndrumat acolo unde poate beneficia de tot ce are nevoie.

– Medicina modernă, prin prisma tehnologizării, apropie medicul de aparatură și poate mai puțin de pacient. Cum influențează performanțele tehnice beneficiile pacientului?
– Tehnologizarea a venit în bagaj cu o doză de comoditate. Totul este mai ușor de realizat, iar acest lucru determină într-adevăr un confort atât al medicului, cât și al pacientului. Pe de altă parte, principalul dezavantaj al medicinei moderne îl constituie faptul că tehnologia îndepărtează oarecum medicul de pacientul său. Doctorii români au fost mereu apreciați pentru legăturile pe care le formează cu pacienții, însă mă tem că acest lucru va fi diminuat în timp de era tehnologiei. Este de o importanță considerabilă intervenția tehnologiei în medicină, însă nu trebuie uitat un principiu de bază care stă la baza acestui domeniu, și anume comunicarea.

– Cum credeți că s-ar putea eficientiza rolul medicului internist în vederea unui act medical cât mai performant?
– În primul rând, orice medic trebuie să se pregătească în mod constant, să fie la zi cu informațiile. Menționez aici un factor fundamental în desfășurarea unui act medical cât mai bun – comunicarea, fără de care un medic nu poate profesa.

– Transmiteți un mesaj viitorilor medici.
– Să învețe din prima zi de facultate!