Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Din secretele endocrinologiei - Interviu cu prof. dr. Corin Badiu

Viața Medicală
Dorin CHIOȚEA vineri, 24 august 2018
Pentru prof. dr. Corin Badiu, pasiunea se contopește cu plăcerea. Dacă îl pui să se caracterizeze într-un singur cuvânt, laimotivul existenței sale profesionale e curiozitatea. Endocrinolog la Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon”, șeful Secției clinice de endocrinologie II – Patologia tiroidei de corelație, profesorul Badiu cercetează tiroida de zeci de ani și spune despre ea că nu mai poate furniza surprize. Admite însă că și aici, ca în orice alt domeniu, există o graniță a cunoașterii.
 
    – După atâția ani în domeniu, încercați o mică istorie?
    – Endocrinologia s-a dezvoltat ca o specialitate din medicina internă, dar este strâns legată de neurologie și psihiatrie. România are o tradiție deosebită în acest sens. Sunt cunoscute studiile profesorilor Gh. Marinescu și C. I. Parhon, apoi Ștefan Milcu și Ana Aslan – toți erau interesați în ce măsură hormonii influențează comportamentul și procesele fiziologice ale dezvoltării ființei umane. Profesorul Parhon, neuropsihiatru renumit al perioadei interbelice, director al Spitalului de Boli Mintale de la Socola, a fost numit director al Institutului pentru Boli Nervoase, Mintale și Endocrinologice din București (1933–1940), care va deveni în 1947 Institutul de Endocrinologie. Tot C. I. Parhon a fondat la noi prima catedră de endocrinologie din lume (1933) și a scris cel dintâi tratat de endocrinologie („Les secretions internes” – 1909).

    – Acum unde ne aflăm?
    – Lucrurile s-au dezvoltat în direcția supraspecializării, endocrinologia devenind o specialitate de sine stătătoare. Neurologia, psihiatria, psihologia și endocrinologia sunt științe care cercetează mecanismele comunicării la nivel sistemic, al celulelor în țesut, al țesuturilor în organism, al organismelor în societate, al societăților în decursul istoriei umanității. De altfel, majoritatea centrelor de performanță în endocrinologie văd integrativ toate aceste discipline. E util ca fiecare medic să aibă un grad de cunoștințe astfel încât pacientul să fie orientat spre un diagnostic și un tratament cât mai specifice. De la un anumit nivel încolo, lucrul acesta nu se poate fără a lucra în echipă, fiind necesară o abordare multidisciplinară.

    – Între timp s-a consacrat termenul de psihoneuroendocrinologie. Viața se complică...
    – Psihoneuroendocrinologia e o zonă de nișă, de interferențe, care are un impact foarte mare asupra asistenței medicale. Gândiți-vă ce crede omul de rând, fără cunoștințe medicale deosebite, despre termenii glandă și hormoni. Se gândește la tiroidă și apoi la chestiuni sexuale. Asta pentru că foarte multe manifestări de tip psihosomatic, comportamental – neliniște, anxietate, tulburări neurovegetative – se  asociază cu o senzație de nod în gât, de constricție cervicală. Tiroida e învinovățită pentru o nevroză, un sindrom anxios sau o patologie primordial psihiatrică. Hormonul, la modul general, e văzut ca un mediator chimic între celule situate la distanță mare și e adesea, în accepțiunea curentă, motorul unui mecanism prin care se explică comportamentul sexual. Fie furtuna de hormoni, fie lipsa hormonilor definește stări consacrate în limbajul popular.

    – E înțeleasă de pacienți zona aceasta de nișă?
    – E posibil ca o anumită patologie să necesite consulturi interdisciplinare pentru a face diagnosticul etiologic. De exemplu, din ce cauză pacientul nostru e neliniștit și are insomnii? Pentru că are o hipertiroidie, poate că e la menopauză sau poate că are o demență vasculară ori alte patologii neurologice. În toate aceste cazuri e necesar sfatul unui coleg.

    – La dentist mergi când te doare, la fel la ORL sau la gastroenterologie. La endocrinologie când se vine?
    – Depinde mult de cultura sanitară a fiecăruia. Unii se alertează din lucruri simple, cu impact important asupra psihicului. Normal ar fi ca prima vizită să fie la medicul de familie, ca pacientul să îl implice mai mult pe acesta. Accesul la informație a crescut enorm și, din păcate, oamenii iau de pe internet decizii care vizează sănătatea, evitând doctorii. Soluția e una legislativă și ar trebui să vizeze atitudinea profilactică activă. În foarte multe țări, pacienții merg la controale periodice obligatorii, deoarece în caz contrar riscă să piardă beneficiile asigurării de sănătate. Nu trebuie să fie într-o situație critică pentru a ajunge la analize. Forțez comparația cu ITP-ul la mașini, e vorba de un minimum necesar. Fiecare poate găsi, anual, câteva ore pentru a-și analiza propriul corp. A te simți bine nu e mereu totuna cu a fi sănătos.

    – A crescut prevalența bolilor endocrine?
    – Prevalența este o noțiune de epidemiologie clinică și definește numărul de cazuri dintr-o anumită patologie la un anumit moment. Biologia nu se schimbă pe parcursul unui interval scurt de timp. Un organism sau un agent patogen nu se modifică în 20–30 de ani. A crescut enorm însă performanța de analiză. Tehnologiile imagistice pot vedea o leziune de câțiva milimetri, cele de intervenție terapeutică au devenit foarte specifice, minim invazive. În felul acesta putem diagnostica mult mai multe persoane care altădată nu ar fi fost considerate bolnave. Nu patologiile s-au înmulțit, ci posibilitățile de a le detecta în stadii precoce, ceea ce este cu siguranță un avantaj.

    – Care ar fi reversul medaliei?
    – S-a ajuns la supraterapie. Asta generează și costuri suplimentare, dar și o patologie specifică prin tratamentul intensiv. Iar forțez o comparație și spun că nu e nevoie să anihilăm o muscă aruncând o grenadă în cameră. Există ghiduri de tratament, în cele mai multe domenii ghidurile sunt foarte dinamice, unele se schimbă anual sau chiar mai des. Toate aceste posibilități sporite de intervenție trebuie însă adaptate unor evidențe de eficiență și de risc. Ele ajută la gruparea cazurilor de același fel în studii care arată eficiența unei metode de diagnostic și tratament.

    – Aveți un exemplu concret?
    – În cancerul tiroidian, unde avem o expertiză deosebită, s-a făcut pasul înapoi. În anumite situații se consideră că tratamentul cu iod radioactiv și/sau intervenția chirurgicală de tiroidectomie totală reprezintă niște acte abuzive. Nu e nevoie mereu de intervenții radicale pentru un mic focar de neoplasm. Sigur, asta înseamnă stadializare, diagnostic histopatologic amănunțit, tehnologii de ultimă generație și, implicit, reducerea costurilor terapeutice.

    – Sunteți pentru sare iodată?
    – O, da! Iodul este un element fundamental în funcția tiroidei. Cea mai ieftină metodă de a-l introduce în corp este prin sare. Nu constituie doar un condiment, ci și un aport de ioni esențial pentru funcționarea organismului. Hormonii tiroidieni sunt atât de importanți pentru că nu există celulă umană cu nucleu care să nu aibă nevoie de ei. Asigurarea acestui element e vitală, la fel ca și a aminoacizilor.

    – Cardiologilor nu le place sarea... în exces.
    – Evident. Excesul e responsabil pentru nenumărate probleme, hipertensiune, insuficiență cardiacă, dar sunt și alte soluții pentru a da iod.

    – Unii vorbesc că ar fi o otrăvire lentă a populației...
    – Otrăviri lente și disruptive se întâmplă, de pildă, cu substanțele folosite drept conservanți în alimente. Sau cu îngrășămintele și tratamentele chimice pentru plante. Sunt norme din ce în ce mai riguroase. Niște roșii de curte se strică în două–trei zile după ce au fost culese, cele din galantarele hipermarketurilor țin trei–patru săptămâni.

    – Cum arată consumul de sare iodată în alte țări?
    – Organizația mondială a sănătății e atentă la această stare de fapt. La nivel european există o monitorizare atentă, iar România e parte din sistem. În septembrie va fi întâlnirea anuală a Societății europene de tiroidă, iar acolo avem și grupuri de lucru care se ocupă special de situația deficitului de iod. În România sunt zonele clasice de carență iodată – Moldova, Transilvania, zona subcarpatică – unde e necesară suplimentarea. Acum nimeni nu mai mănâncă din ogradă și nu mai bea apă din fântână. Asta duce la o uniformizare a aportului de iod. Până la urmă rămâne o populație vulnerabilă unde necesitățile sunt mai mari: copiii la pubertate și gravidele.

    – Există o problematică genetică rezol­vabilă a tiroidei?
    – Sunt boli transmise ereditar, inclusiv cancere tiroidiene. În aceste situații, cu mutații bine determinate, după teste genetice și multe analize precise, practicăm și tiroidectomia profilactică.

    – În toamnă organizați cel de-al șaselea Congres Național de Neuroendocrinologie. Ce obiective aveți?
    – Între 10 și 13 octombrie va avea loc, la București, a șasea ediție a congresului. Sperăm să aducem din nou în atenția participanților interferența dintre endocrinologie și patologiile psihiatrice și neurologice. Avem invitați de nivel mondial. Vine profesorul Constantine Stratakis, directorul științific al National Institute of Health din SUA, savant cu o contribuție fundamentală la dezvoltarea geneticii sindromice în endocrinologie. Neuroendocrinologia înseamnă și patologie hipotalamo-hipofizară, tumori hipofizare, dar vom discuta și despre tumorile gastro-entero-pancreatice. Vom vedea expuneri din medicina nucleară, imagistică, anatomie patologică, pentru a dovedi că această zonă de nișă e performantă prin spiritul de echipă și prin abordarea multidisciplinară. Evident, nu putem exclude chirurgii, oncologii, radioterapeuții, vor veni specialiști de vârf în România. De asemenea, prof. dr. Anna Maria Colao, o veche prietenă a endocrinologiei românești, va fi alături de noi. Este considerată cel mai bun expert mondial în maladiile de hipofiză. Vor mai fi surprize din acest punct de vedere, manifestarea e de înaltă ținută și colegii știu asta de la cele cinci ediții anterioare.

    – Cu cercetarea cum stați?
    – Noua zonă top-level de la Institutul „C. I. Parhon” este rezultatul unui proiect european de infrastructură, dar și al unei tradiții recunoscute. Din această biobază, așa cum se numea înainte, a plecat profesorul Nicolae Simionescu. El a condus Departamentul de anatomie patologică în anii ʼ70. Apoi, la vizita profesorului Emil Palade și la recomandarea academicianului Ștefan Milcu, s-au pus bazele unei colaborări de mare utilitate în dezvoltarea cercetării, care a dus la crearea Institutului de Cercetări Biologice. Laboratorul de Cercetare Moleculară, Celulară și Structurală în Endocrinologie, așa cum se numește acum, are tot ce îi trebuie pentru această activitate. Vorbim aici de tehnologii de imunodozare, determinare pe spectrometrie de masă atât pentru molecule mici, cât și pentru proteine, există laboratoare de culturi de celule, de histopatologie cu sisteme automate de procesare de țesuturi și de imunodozări. Avem și o parte de microscopie optică ultramodernă, microscopie confocală. Pentru partea de microscopie electronică colaborăm cu colegii de la Institutul „Victor Babeș”. Avem și o biobancă, centru în care putem stoca piese, țesuturi, probe de sânge, ser, ADN, putem face toate tehnologiile genetice de secvențiere – inclusiv secvențierea întregului genom.

    – Câți oameni lucrează acolo?
    – Peste 30. Sunt medici, chimiști, laboranți, biologi, bioingineri, oameni cu înaltă calificare.

    – Măririle de salarii au ajuns și în această zonă?
    – Din păcate, aici se vede o lipsă a sistemului de finanțare. Performanța endocrinologiei stă în laborator. De acolo vine capacitatea de diagnostic precis, din rezultatele pe care le primim din această zonă aflată, din păcate, mai mult în culise. Profesiile asociate domeniului medical sunt vitale, iar acest lucru trebuie înțeles și în privința salariilor. S-a ajuns la situații paradoxale. Un cercetător de clasă mondială, cu 30 de ani de experiență, cu doctorat, are un salariu mai mic decât o asistentă. S-au făcut petiții, par să se rezolve problemele. Trăim și situația inversă, în care un medic ce a primit un salariu indexat în martie nu mai poate beneficia de el pentru că lucrează în cercetare si se ajunge la reducerea salariilor la nivelul existent la începutul anului. Un medic cu doctorat încadrat pe post de cercetător are și el un salariu mai mic chiar decât al unui rezident sau al unei asistente medicale care lucrează în spital. Acești oameni, în afară de munca de asistență medicală, au și îndatoriri științifice. Redactează articole, proiecte, citesc enorm. Consumul fizic și intelectual, dincolo de putință, este impresionant. Evident că, nefiind răsplătiți, vor pleca spre alte zări.

    – Cum vă găsiți timp pentru toate acestea?
    – Există pentru fiecare domeniu o importanță și ne implicăm în echipă cu sacrificiile familiale aferente. Timpul în medicina de avangardă este tot timpul. De aceea, mă înclin în fața familiilor noastre, care ne înțeleg pasiunile.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC