Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Cum se reinventează un spital de la un an la altul

Viața Medicală
Iftimie NESFÂNTU joi, 18 iunie 2015
De aproape 15 ani urmăresc metamorfozele Spitalului Municipal Moineşti, de câţiva ani spital de urgenţă.
În ultimii nouă ani, am participat constant la simpozionul intitulat Zilele Medicale ale SMU Moineşti.
Anul acesta, în perioada 25–27 iunie, se va desfăşura a zecea ediţie. De fiecare dată altfel, reinventat, simpozionul a avut urmări pe termen lung, benefice pentru activitatea spitalului şi a participanţilor.
Despre ediţia 2015, am discutat cu prof. dr. Adrian Cotîrleţ, chirurg, managerul unităţii.
 
 
 
 

 

Care vor fi noutăţile de la Zilele Medicale ale SMU Moineşti?
– Anul acesta vom sărbători douăzeci de ani de chirurgie laparoscopică la Moineşti. Vor fi prezente personalităţi de renume din ţară şi din străinătate – SUA, Israel, Uniunea Europeană, Ucraina, Republica Moldova. La 26 iunie, un colectiv de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, coordonat de prof. dr. Doina Azoicăi, va susţine un curs despre strategiile de monitorizare oncogenetică a cancerului colorectal familial. Tot în cadrul acestei manifestări, vom acorda premiul special pentru cea mai bună lucrare ştiinţifică prezentată în cadrul sesiunii dedicate medicilor rezidenţi. O zi va fi rezervată asistenţilor medicali, cu un workshop cu manechine şi simulatoare vizând însuşirea aptitudinilor practice de bază în toate etapele îngrijirii bolnavului.

 

    Spitalul din Moineşti are legături importante cu instituţii din ţară şi din străinătate. Cum s-au format ele?
    – SMU Moineşti a dezvoltat de-a lungul anilor parteneriate cu instituţii de învăţământ superior, respectiv UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi şi Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Aşa a luat fiinţă, în 2010, la Bacău, specializarea în asistenţă medicală generală. Membrii departamentului nostru de cercetare sunt implicaţi în colaborări cu organisme din Europa – schimburi de experienţă, cursuri de specialitate, participare la proiecte comune, seminare şi conferinţe. Fireşte, aceşti parteneri s-au regăsit de fiecare dată ca participanţi activi în programul Zilelor Medicale.

 

    Care este scopul conferinţelor pe care le organizaţi în fiecare vară?
    Este o manifestare a cărei structură a ţinut pasul cu spitalul: când medicii, echipa, colaborările noastre au crescut, când abordările medicale s-au nuanţat ca tematică, acest lucru s-a văzut într-un progres al Zilelor Medicale. Le-am putea numi „şcoala de vară de la Moineşti“ şi ar reflecta, cred, adevărul. Avem motive de mândrie şi dorim să continuăm: numărul celor care aleg unitatea noastră pentru rezolvarea unor probleme de sănătate este în continuă creştere, cei mai mulţi pacienţi vin în urma recomandărilor foştilor pacienţi sau ale colegilor medici de familie, au sporit gradul de satisfacţie a pacienţilor. Ne bucură aprecierile şi dorinţa de colaborare profesională ale medicilor din spitalele româneşti şi ale colegilor din centre universitare europene. Ne simţim bine să fim un model pentru alte spitale, acest lucru ne face cinste şi ne motivează să continuăm, să dorim să facem şi mai mult, să avem idei şi proiecte noi. Cartea de onoare a spitalului arată doar o mică parte din reuşitele noastre; adevărata „carte de onoare“ este activitatea spitalului, care se va putea citi şi în ediţia de anul acesta a Zilelor Medicale.

 

   – Ce înseamnă astăzi Spitalul din Moineşti?    Ne-am propus ca stagnarea să nu facă parte din fişa noastră descriptivă, în schimb, dorim să fim cunoscuţi şi definiţi ca echipă şi instituţie cu oameni de excepţie prin evoluţie profesională, perfecţionare conti­nuă, optimizare a parametrilor de evaluare a acţiunilor noastre. Şi nu sunt lozinci sau cuvinte goale. Sunt concepte, idei, principii, care aici, la SMU Moineşti, au prins conţinut şi au generat rezultate remarcabile în activitate. Am realizat pe parcurs că liantul fenomenului l-au constituit tocmai Zilele Medicale. Fără acest feedback, multe din realizările noastre şi‑ar fi pierdut efectul motivant. Adevăratele ingrediente ale succesului nu sunt secrete pentru nimeni: seriozitatea şi disciplina în muncă a fiecăruia dintre noi, pornind de la personalul auxiliar, până la cel medical şi de conducere, raporturi corect gestionate în echipă şi o anume armonizare cu ţelurile unităţii pot da rezultate imposibil de obţinut în alte condiţii.

 

Refacerea funcţională şi anatomică a osului fracturat

 

Prof. Wilhelm FriedlUnul dintre evenimentele incluse în programul ediţiei 2015 a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti va fi ceremonia de acordare a titlului de doctor honoris causa al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău profesorului Wilhelm Friedl, ortoped la Aschaffenburg (Germania). Am discutat cu universitarul german la Timişoara, oraşul său natal, cu prilejul uneia dintre numeroasele sale prezenţe în România la manifestări ştiinţifice de ortopedie-traumatologie.

 

 
 

Costuri cu beneficii

 

    Plăcile cu stabilitate angulară multidirecţională, la a căror dezvoltare aţi contribuit, au revoluţionat tratamentul fracturilor complexe periarticulare. Cum s-a ajuns la această abordare?
    – Ne-au dus înainte dificultăţile. Vechile implanturi ne obligau la abordări invazive şi nu întotdeauna răspundeau nevoilor. Aceasta a dus la imaginarea plăcilor cu stabilitate angulară şi, datorită performanţelor dovedite, în ultimii zece ani s-a schimbat felul în care abordăm fracturile epifizo-metafizare. Şuruburile care se blochează în placă şi elasticitatea implanturilor dau stabilitate şi siguranţă montajului de osteosinteză. Şi nu e de neglijat că acum putem conserva mult mai bine vascularizaţia periostală, nu există contact între os şi fixator, sunt ochitoare speciale ce asigură fixarea percutanată cu şuruburi la diafiză. E adevărat, este nevoie de o bună stăpânire a tehnicilor chirurgicale, însă avantajele pentru pacient şi timpul scurt de recuperare fac să merite efortul.
 
    Şi costurile acestor implanturi?
    – Dacă ne referim doar la implanturi în sine, costurile sunt mai mari. Însă dacă luăm în calcul timpul scurt de recuperare şi integrarea rapidă în activitate, numărul mare al celor care pot beneficia de noile tehnici, diminuarea cheltuielilor pentru concedii de boală, spitalizare şi ulterior asistenţă socială a celor cu handicap, putem vorbi de economii mari şi de o mai bună calitate a vieţii pentru cei care au trecut printr-o astfel de situaţie.
 
    Acum toate tehnicile sunt minim invazive?
    – Nu neapărat. Pentru fracturile articulare cu deplasare de la nivelul humerusului proximal sau distal, radiusului distal, femurului distal şi tibiei proximale sau distale, se folosesc tehnici puţin mai invazive, care permit vizualizarea fragmentelor, reducerea lor anatomică şi fixarea cu o placă cu stabilitate angulară plasată „la vedere“. Pentru fracturile complexe epifizo-metafizo-diafizare, se pot folosi tehnici de reducere sângerândă anatomică a componentei articulare şi tehnici minim invazive de restabilire a axului, rotaţiei şi lungimii osului, pentru componenta metafizo-diafizară; stabilizarea reducerii se face cu plăci lungi cu stabilitate angulară (adaptate la forma anatomică a osului). Când folosim plăci angular stabile, atât blocul articular, cât şi axele şi lungimea trebuie reconstruite exact anatomic. Nu numai stabilitatea este esenţială, ci şi reducerea anatomică a fracturii.
 
    Se poate face o comparaţie cu ce a fost altădată?
    – Sunt şef de clinică de peste douăzeci de ani şi, vă mărturisesc, nu aş mai semna pentru mai mult de 10% din operaţiile făcute de mine acum două decenii. Lucrurile s-au schimbat foarte mult prin apariţia acestor implanturi noi, s-au modificat proceduri, s-au dezvoltat şi sistemele de fixare pe suprafaţa osului. Avem acum posibilitatea de a aborda fracturi foarte complexe, cu reconstrucţie anatomică şi cu posibilităţi de recuperare funcţională mult mai bune decât acum zece sau douăzeci de ani.

 

Lupta cu inerţiile

 

    Pledaţi pentru o recuperare funcţională începută imediat după operaţie. De ce?
    – Motivele principale ţin de reintegrarea în activitate; un pacient care stă două săptămâni în pat după operaţie poate face complicaţii, mortalitatea e ridicată şi trebuie să evităm asta. Recuperarea funcţională trebuie începută imediat: dacă am operat, de exemplu, un picior, pacientul trebuie să pună greutate pe acel picior; cu cât stă mai mult în pat, cu atât e mai greu să revină la comportamentul normal. Orice ieşire din tiparul obişnuit poate induce alte obişnuinţe şi, ulterior, inerţii. Pe un traseu urmat de pacient, trauma şi intervenţia chirurgicală sunt discontinuităţi, întreruperi inevitabile. Nu trebuie să adăugăm artificial şi altele. Dacă se obişnuieşte să stea în pat şi ziua, deşi înainte era activ, pacientului îi va fi mult mai greu să-şi depăşească inerţiile. În cele din urmă, vorbim şi de costuri: spitalizare, pensii de invaliditate, concedii. Reintegrarea în activitate se face mai uşor. Practic, inovaţiile în ortopedie duc la o mai bună gestionare a banilor publici. Cheltuieşti pentru proteze, pentru dotarea unor compartimente de recuperare şi pentru formarea specialiştilor, însă costurile sociale se reduc. Este o mai bună gestionare a banului public, care se traduce prin răspundere şi profesionalism.

 

Grade de libertate

 

    Reuşita unei operaţii este condiţionată de foarte mulţi factori. Care dintre aceştia sunt mai importanţi?
    – Degeaba ai cele mai bune gânduri dacă nu eşti în stare să le transpui în practică folosind un instrumentar şi tehnici operatorii de abordare potrivite situaţiei, fără a adăuga devascularizări. Nu lucrăm cu piese de lemn, trebuie să ştim că osul trăieşte, să-i păstrăm vascularitatea, să nu lezăm ţesuturile moi vecine zonei accidentate, sunt multe aspecte biologice, mecanice şi funcţionale la care trebuie să fie atent ortopedul.
 
    Ce se întâmplă după operaţie?
    – Odată ce fractura este rezolvată, începe munca de recuperare. Ceea ce ai reparat sau înlocuit e nevoie să fie folosit la o capacitate cât mai aproape de cea normală, de dinainte de accident. Sunt multe lucruri importante de care trebuie să ţii seama. Dacă pierzi din vedere solicitările funcţionale de după operaţie, n-ai făcut nimic. Nu poţi spune că ai rezolvat o fractură când omul operat ajunge imobilizat. El trebuie să facă toate acele mişcări pe care le făcea şi înainte fără restricţii şi solicitările ţin de fiecare pacient în parte: unul are activitate de birou şi îşi foloseşte mâinile mai mult, altul face sport şi sunt solicitări mult mai mari. E adevărat că oasele, odată reaşezate, se regenerează funcţional, însă, ca să facilitezi acest lucru, trebuie să asiguri prin intervenţia propriu-zisă toate gradele de libertate necesare.

 

„Memoria“ osului

 

    Am putea vorbi de o „memorie“ a osului?
    – Este un subiect controversat, dar de interes pentru cei orientaţi către calitatea actului medical. Fiecare os are o anumită elasticitate, ceea ce înseamnă că, într-o anumită măsură, poate reveni la forma avută înainte de apăsare. Lucrurile nu sunt statice, osul trăieşte şi se adaptează situaţiei mecanice aşa cum este, spunem noi că se adaptează necesităţilor funcţionale. Nu în sensul că şi-ar „aminti“ cum a fost el în tinereţe – nu-şi aminteşte, însă se adaptează unor restricţii şi unor solicitări. Dacă avem o malpoziţie a omului, vom avea reacţii în articulaţiile sau oasele vecine, care, însumate, generează tendinţă de a conserva acea poziţie ori postură corectă sau greşită. Dacă noi înţelegem memoria ca şi cum osul ar fi în stare să revină la parametrii iniţiali, va fi nevoie să-i „arătăm“ noi cum arăta el înainte de accident.
 
    Şi cum se poate face aşa ceva?
    – Întâi facem examinări, vizualizăm tipul de fractură şi dislocările din zonă, ca să putem pune fiecare fragment în poziţia lui anatomică, pentru o funcţionare normală. Una dintre modalităţile de a-i „arăta“ osului este să-l fixăm în poziţia corectă, potrivită acelui om şi cerinţelor impuse de activitatea lui. Una este dacă lucrează la strung, alta dacă face arte marţiale sau box. Pentru fiecare caz, sunt solicitări diferite şi e nevoie să ne adaptăm fiecărui caz în parte, din punct de vedere mecanic şi geometric, şi apoi după tipul de activitate. Pornind de la astfel de repere, gândim şi recuperarea funcţională. Analizăm forma articulaţiei şi apoi vom şti să reconstruim partea mecanică, altfel osul nu este în stare să revină în poziţia în care ar trebui. „Memoria“ nu este a osului, ea rămâne în sarcina chirurgului.

 

Legea Wolff

 

    De unde vine vorba „tare ca osul“?
    – Vorba aceasta nu este corectă, osul are în permanenţă microleziuni în structura lui. Este o permanentă deconstrucţie şi construcţie. El se reface periodic, iar aceste cicluri diferă de la un os la altul şi de la o vârstă la alta. Dacă procesul de reconstrucţie nu ar funcţiona, am avea întotdeauna fracturi. Dacă nu se mai păstrează echilibrul între distrugerea ţesutului osos şi refacerea lui, apar probleme: nu se mai curăţă părţile distruse şi atunci ţesutul osos nou format vine ca un fel de tencuială peste părţile parţial descompuse, ţesutul devine poros şi apar fracturi tipice.
 
    Ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi această deconstrucţie şi reconstrucţie perpetuă?
    – După câteva luni, scheletul nu ar mai putea fi folosit. Din punct de vedere statistic, într-un anume interval de timp, variabil de la o structură osoasă la alta, toate componentele osoase din organism se refac integral. Acele mici leziuni dispar însă, de fiecare dată se pune ceva în loc. Aceasta explică şi modul cum funcţionează aşa-numita lege Wolff: structura osului se adaptează întotdeauna la necesitatea lui.
 
    Mai exact?
    – Structura oaselor, la fel ca a muşchilor, se dezvoltă în funcţie de forţele pe care le suportă. Osul se adaptează constant cerinţelor impuse de organism, cu alte cuvinte se află într-o continuă regenerare şi remodelare. Pentru un atlet care face sărituri, înoată, aleargă, oasele se mineralizează mai mult şi vor avea o rezistenţă mai mare decât pentru un sedentar.
 
    Ce se întâmplă odată cu înaintarea în vârstă?
    – Procesul de regenerare osoasă devine mai puţin performant. Pentru că nu mai sunt aceleaşi solicitări locale, efortul e mai mic, iar răspunsul organismului este încetinit – şi pentru că mecanismele de sprijin hormonal şi enzimatic nu mai funcţionează ca în tinereţe sau la maturitate. Cel mai spectaculos este procesul de regenerare osoasă la copii. El se regăseşte însă şi la vârstnici. E necesar să ştim cum să-l stimulăm şi cum să facem intervenţiile şi recuperarea ţinând seama de procesele naturale de reconstrucţie şi de viteza lor. În principiu, şi la vârstnici procesul de vindecare a osului funcţionează în acelaşi fel, însă cantitatea de os care se produce este redusă. La aceste vârste apar osteopenia şi osteoporoza.

 

Imaginaţie 3D

 

    Ce aptitudini sunt necesare unui chirurg care se specializează în ortopedie-traumatologie?
    – E necesar să ai imaginaţie tridimensională, să ştii bine anatomie, să cunoşti tehnicile corespunzătoare, să-ţi dezvolţi deprinderi, o anume manualitate.
 
    Cum v-aţi dezvoltat manualitatea?
    – La Timişoara, educaţia în anatomie era foarte intensivă şi mie întotdeauna mi-a plăcut anatomia. Şi ceea ce eu fac acum, chirurgie şi traumatologie ortopedică, este de fapt anatomie aplicată.
 
    În ce sens?
    – Întotdeauna există o distrugere anatomică şi, prin intervenţia noastră, încercăm să readucem ţesutul distrus la forma şi funcţionalitatea iniţiale. E un deziderat care cere chirurgului cunoştinţe solide de anatomie şi imaginaţie tridimensională. Trebuie să poţi reîntregi mental, pentru situaţia pe care o ai în faţă, detaliile anatomice iniţiale.
 
    Există şi echipamente de asistare computerizată, sisteme de navigaţie, reconstrucţie tridimensională.
    – Da, însă ele doar ajută imaginaţia, bazată pe cunoştinţe, deprinderi, experienţă. Operează chirurgul, nu computerul.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.