Newsflash
Internaționale

Varșovia are cei mai mulți senzori de monitorizare a calității aerului din Europa

de Florentina Ionescu - feb. 17 2022
Varșovia are cei mai mulți senzori de monitorizare a calității aerului din Europa

În urma deciziei guvernelor de a combate poluarea aerului, numeroși senzori de monitorizare a calității aerului au fost instalați în Birmingham și Varșovia.

Al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, Birmingham, și capitala Poloniei, Varșovia, au luat măsuri importante în vederea combaterii poluării. A fost făcut, deci, primul pas spre monitorizarea calității aerului prin Airly, care va instala senzorii în cele două orașe. Astfel, Varșovia devine orașul cu cei mai mulți senzori de monitorizare a calității aerului din Europa, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

poluarea aerului senzori airly in varsovia
Fotografie creată de Markus Distelrath, de la Pexels

Dispozitivele Airly instalate în Varșovia și în toate municipalitățile învecinate vor analiza calitatea aerului în 165 de locuri în timp real, 24 de ore pe zi. De asemenea, senzorii vor monitoriza concentrația celui mai dăunător praf – PM1, PM2,5, PM10 - și gaze – NO2 (dioxid de azot) și O3 (ozon).

Comparativ cu Varșovia, în București sunt instalați doar 45 de senzori, ajungând la un total de 70, luând în calcul dispozitivele din județele învecinate. Pentru o analiză precisă și amănunțită a calității aerului în România, este nevoie de instalarea mai multor senzori, inclusiv în alte orașe mari din țară, transmit reprezentanții companiei Airly.

Rețea uriașă de senzori

Birmingham și Varșovia se alătură unui număr considerabil de orașe din întreaga lume, cum ar fi Hong Kong, Jakarta, Oslo, Granada, care colaborează cu această companie în vederea combaterii poluării aerului. Astfel, Airly oferă o soluție SaaS cuprinzătoare pentru monitorizarea și controlul calității aerului. Acest lucru este posibil datorită unei rețele de senzori distribuită la preț redus, care oferă date hiperlocale, în timp real, oferă date concludente cu privire la calitatea aerului.

Totodată, senzorii permit utilizatorilor să analizeze tendințele și sursele, să dezvolte inițiative specifice pentru combaterea poluării și să urmărească îmbunătățirile, servind drept suport în călătoria lor pentru combaterea poluării, îmbunătățirea calității aerului și protejarea sănătății publice.

monitorizare și în România

În urma unei campanii dedicate, intitulată  #ȘcolileRespiră, #ScolileRespiră, 31 de senzori au fost trimiși către școlile din România care au intrat în acest program, dintre care 24 se află în București, iar restul senzorilor sunt localizați în Bacău, Comarnic, Craiova, Galați, Ploiești și Plopeni.

Până acum, au fost activați 11 senzori, iar datele lor au fost analizate, ca parte a unei analize parțiale. Ca rezultat, cel mai poluat a fost senzorul din aproprierea Grădiniței Paradisul Verde din București, concentrația medie de PM2,5 în perioada analizată a fost de 30,1 - ceea ce echivalează cu 200% din norma OMS zilnică.

Cel mai puțin poluat a fost senzorul Liceului Simion Stolnicu din Comarnic, fiind și singurul loc pentru care nu a fost depășită norma OMS pentru PM2,5 (concentrația a fost de 14,62).

Analiza detaliată a tuturor senzorilor activați:

analiza airly romania
Pentru imaginea detaliată, dați „open image in new tab”

Decese cauzate de expunerea la poluarea cu particule în suspensie

Conform ultimelor estimări ale EEA, în 2019, 307.000 de persoane au murit prematur în Uniunea Europeană din cauza expunerii la poluarea cu particule în suspensie. Cel puțin 58%, sau 178.000, dintre aceste decese ar fi putut fi evitate dacă toate statele membre ale UE ar fi atins noile norme recomandate de OMS cu privire la calitatea aerului, respectiv 5 µg/m3.

În acest sens, ca parte a Pactului Ecologic European, Planul de acțiune al UE către zero poluare a stabilit un obiectiv de reducere a numărului de decese premature cauzate de expunerea la particule în suspensie cu peste 55% până în 2030, comparativ cu 2005, se mai arată în comunicatul Airly.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe