Newsflash
Știri

Proiect de HG privind Programul Naţional de Control al Poluării Atmosferice, aprobat

de Florentina Ionescu - feb. 9 2023
Proiect de HG privind Programul Naţional de Control al Poluării Atmosferice, aprobat

Guvernul a aprobat ieri proiectul de hotărâre privind Programul Naţional de Control al Poluării Atmosferice.

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Executivul a aprobat miercuri, 8 februarie a.c., în şedinţă de Guvern, proiectul de HG pentru aprobarea Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA). 

Prin aprobarea acestrui act normativ se creează condiţiile pentru clasarea procedurii de infringement declanşată de Comisia Europeană pe această speţă şi aflată, în prezent, pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă preluat de AGERPRES

poluarea aerului in oras

Totodată, se îndeplineşte o condiţionalitate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru proiectele din sectoarele transporturi, energie, agricultură şi pentru alte proiecte incluse în componenta Valul Renovării din PNRR.

Reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici

Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici (Directiva NEC) stabileşte pentru România şi pentru fiecare Stat Membru angajamentele de reducere a emisiilor de anumiţi poluanţi atmosferici (dioxid de sulf - SO2, oxizi de azot - NOx, amoniac - NH3, compuşi organici volatili nemetanici - COVnm şi particule fine în suspensie - PM2,5), care afectează sănatatea umană şi mediul, având ca ani ţintă anul 2020 şi respectiv anul 2030.

„Acest Program Naţional de Control al Poluării Atmosferice este un pas extrem de important către soluţionarea problemelor de mediu cu care se confruntă ţara noastră şi un demers susţinut pentru clasarea procedurii de infringement din domeniul calităţii aerului. Îi felicit pe toţi colegii care au lucrat şi au contribuit la atingerea acestui obiectiv. Respectarea de către România a angajamentelor de reducere a emisiilor constituie un obiectiv ambiţios, în special în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de PM2,5, NOx şi COVnm care au ca sursă principală încălzirea în sectorul rezidenţial şi traficul din marile aglomerări urbane. Prin aprobarea acestui plan ne îndeplinim obligaţiile asumate la nivel european şi putem acţiona mult mai eficient pentru îmbunătăţirea calităţii aerului”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos.

Totodată, în scopul îndeplinirii cerinţelor de reducere a emisiilor şi de a contribui în mod eficient la realizarea obiectivelor Uniunii Europene privind calitatea aerului, Directiva NEC a instituit obligaţia ca Statele Membre să elaboreze, să adopte, şi să pună în aplicare un Program Naţional de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA), având ca termen de raportare la Comisia Europeană, data de 1 aprilie 2019.

Priorităţile privind calitatea aerului

Conform cerinţelor minime prevăzute în Directiva NEC, Programul Naţional de Control al Poluării Atmosferice trebuie să stabilească priorităţile de politică privind calitatea aerului, în corelare cu priorităţile de politică, planurile şi programele stabilite în alte domenii de politică relevante, prin identificarea/adoptarea şi implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanţi atmosferici aplicabile tuturor sectoarelor de activitate relevante care constituie surse de emisii de poluanţi atmosferici cum ar fi: agricultura, energia, industria, transportul rutier, încălzirea rezidenţială, utilizarea motoarelor cu ardere internă pentru echipamentele mobile fără destinaţie rutieră şi utilizarea solvenţilor, etc.

În cadrul acestui proiect de act normativ privind aprobarea PNCPA, sunt prezentate detaliile privind politicile şi măsurile individuale sau pachetele de politici şi măsuri selectate pentru adoptare, autorităţile competente responsabile şi indicatorii pentru monitorizarea progreselor şi de asemenea estimări de costuri şi beneficii aferente fiecărei politici şi măsuri în parte sau a pachetelor de politici şi măsuri avute în vedere pentru îndeplinirea angajamentelor de reducere, se mai arată în comunicat.

În elaboarea PNCPA s-a ţinut cont de impactul planurilor şi programelor adoptate sau planificate a fi puse în aplicare în temeiul obligaţiilor privind clima şi energia sau a altor politici conexe (de exemplu, dezvoltarea infrastructurii de transport, procese industriale şi agricultură) care ar putea avea impact pozitiv sau negativ asupra respectării angajamentelor naţionale de reducere a emisiilor de poluanţi atmosferici.

Conform Legii nr. 293/2018 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici care transpune Directiva NEC, autorităţile responsabile desemnate cu îndeplinirea obligaţiei de elaborare, adoptare şi punere în aplicare a PNCPA, sunt autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, respectiv Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în colaborare cu autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniile: economie, energie, sănătate, transport, agricultură şi dezvoltare rurală, dezvoltare regională şi administraţie publică, iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 293/2018, PNCPA se adoptă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, se precizează în comunicatul de presă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe