Newsflash
Internaționale

Copiii născuți cu mult înainte de termen au risc mai mare de a fi diagnosticați cu depresie

de Florentina Ionescu - nov. 16 2020
Copiii născuți cu mult înainte de termen au risc mai mare de a fi diagnosticați cu depresie

Un studiu amplu a arătat că fetițele care se nasc cu mult înainte de termen, mai devreme de 28 de săptămâni (vârsta gestațională), au un risc de trei ori mai mare de a fi diagnosticate cu depresie decât copiii care s-au născut aproape de data estimată.

Totodată, potrivit www.sciencedaily.com, riscul crescut de depresie s-a aplicat și la fetițele și la băiețeii cu o dezvoltare fetală precară care se nasc la termen, dar și după termen. Efectele dezvoltării precare a fătullui au fost mai evidente odată cu creșterea vârstei gestaționale, amintește sursa citată.

copii prematuri risc de depresie studiu

Depresia este cea mai frecventă tulburare psihiatrică despre care s-a raportat că afectează 1-2% dintre copiii preșcolari și copiii antepubertari și 3-8% dintre adolescenți. Chiar și așa, depresia la vârsta copilăriei este o tulburare gravă, iar prevenirea ei poate fi realizată prin indentificarea grupurilor la risc.

V-ar putea interesa și: Ziua Mondială a Prematurității, marcată la 17 noiembrie

„Studiul acesta subliniază nevoia de intervenții preventive pentru copiii cu risc ridicat și programe de suport pentru sănătatea mintală a părintelui în timpul sarcinii și îngrijirii neonatale, în special pentru bebelușii care s-au născut extrem de devreme și pentru bebelușii născuți la termen cu o dezvoltare afectată”, a declarat cercetătoarea Subina Upadhyaya de la Research Centre for Child Psychiatry, University of Turku.

Aceasta a mai precizat că măsurile de îngrijire de follow-up ar trebui să includă screeningul psihosocial și testarea dezvoltării copiilor, în cazul micuților născuți înainte de termen și în cazul familiilor lor, cu susținerea corespunzătoare din partea specialiștilor în sănătate mintală.

În plus, spune cercetătoarea, studiile viitoare ar trebui să examineze riscul asociat cu nașterea prematură și prognosticul pe termen lung pentru sugar în actuala eră a practicilor de îngrijire neonatale.

Studiul acesta a inclus 37.682 de copii născuți în Finlanda între ianuarie 1987 și decembrie 2007 și care au fost diagnosticați cu depresie. Copiii au fost comparați cu 148.795 de persoane, din grupul de control, care nu au suferit de depresie. Acest face mare dintr-o cercetare mult mai amplă, care investighează factorii de risc de dinainte de naștere și tulburările psihiatrice majore. Principalul investigator al studiului, profesorul Andre Sourander, a atras atenția că rezultatele sunt semnificative atât pentru înțelegerea factorilor de risc, cât și pentru prevenția tulburărilor psihiatrice.


Notă autor:

Credit foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe