Newsflash
Internaționale

Cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva variantei Delta?

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - aug. 20 2021
Cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva variantei Delta?

Până acum, eficienţa vaccinurilor împotriva COVID-19 (Pfizer-BioNTech și AstraZeneca) a fost un subiect de controversă. Rezultatele primului studiu care testează această eficienţă au fost publicate săptămâna trecută în The New England Journal of Medicine.

3Datele tuturor persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, din Marea Britanie, au fost analizate prin două metode: o estimare de tip caz-control negativ, care a comparat eficienţa vaccinului în a preveni boala simptomatică provocată de varianta Delta, respectiv de varianta Alfa, în perioada de circulaţie a variantei Delta. În acest sens, cercetătorii au analizat statusul vaccinal la persoanele simptomatice diag­nosticate cu COVID-19 versus persoanele care au raportat simptome specifice infecţiei, dar au avut test negativ pentru COVID-19.
A doua analiză a presupus estimarea numărului de cazuri de infecţie cu varianta Delta, comparativ cu cel cauzat de varianta Alfa, estimare făcută în funcţie de statusul de vaccinare. Cercetătorii au presupus că dacă vaccinul a fost la fel de eficient împotriva ambelor tulpini, o proporţie egală de cazuri cu oricare dintre variante ar fi de așteptat atât în cazul celor vaccinaţi, cât și al celor nevaccinaţi. Dacă vaccinul ar fi fost mai puţin eficient împotriva variantei Delta faţă de varianta Alfa, atunci o proporţie mai mare de cazuri pozitive pentru Delta s-ar fi observat la trei săptămâni după vaccinare, comparativ cu proporţia din rândul celor nevaccinaţi.
Specialiștii au analizat datele celor vaccinaţi în Marea Britanie până în 16 mai (a.c.), iar pentru a identifica varianta implicată (Delta sau Alfa) a fost utilizată secvenţierea genomică (whole genome sequencing). Au fost efectuate 38.592 de secvenţieri, iar varianta Alfa a fost identificată în 14.837 de cazuri, în timp ce varianta Delta a fost identificată în 4.272 de cazuri.
Rezultatele pentru cele două vaccinuri (BNT162b2 – Pfizer-BioNTech și ChAdOx1 nCoV-19 – AstraZeneca) au fost similare după administrarea unei singure doze de vaccin, eficienţa fiind mai mică faţă de varianta Delta (de 30,7%), comparativ cu Alfa (48%). Eficienţa a crescut semnificativ după administrarea celei de-a doua doze: în cazul Pfizer-BioNTech, la 93,7% faţă de Alfa, respectiv la 88% faţă de Delta, iar pentru AstraZeneca, la 74,5% faţă de Alfa, respectiv la 67% faţă de Delta.
Studiul are anumite limitări, fiind unul observaţional, însă dincolo de acest lucru, metodologia solidă și datele populaţionale susţin rezultatele acestuia.


Notă autor:

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2108891

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe