Newsflash
Știri

Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

de Dorina Novac - oct. 1 2021
Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Un incendiu a izbucnit, astăzi, la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Șapte pacienți au decedat.

Din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI.

incendiu Constanta
Sursă imagine: ISU Constanta // Facebook

Ministerul Sănătății a precizat că toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU.

„La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, ai fost activate de către DSP Constanța și unitatile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie. În acest moment,  echipele  sunt în misiunea de intervenție”, transmite sursa citată.

Potrivit reprezentanților Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, șapte persoane au decedat. 

„Incendiul s-a manifestat la nivelul secției ATI cu pacienți COVID. La ora 09:53 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Sunt 9 pacienți decedați. Întregul spital a fost evacuat. Incendiul a fost lichidat la ora 10:55. Au fost prealertate toate spitalele din județ pentru preluarea pacienților”, transmite DSU.

Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis un mesaj privind incendiul produs la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

„Astăzi, chiar de Ziua Internațională a Medicului asistăm iarăși, din nefericire, la un incendiu intr-un spital public româneasc. Suntem alături de tot personalul medical și de pacienți. Este însă inacceptabil ca, din acest șir de incendii care au zguduit din temelie sistemul medical să nu avem soluții pentru a preveni astfel de tragedii. Vom vedea concluziile anchetei, dar un lucru este clar: pacienții sunt tratați, iar medicii români și personalul medical în ansamblu lucrează în spitale și unități cu infrastructură veche în mare parte din cazuri”, au precizat reprezentanții CMR.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe