Serviciile medicale dentare sunt oferite
asiguraţilor prin contractarea de către casele judeţene de asigurări de sănătate
cu (în primul rând) medici dentişti din mediul privat, precum şi cu unii
prestatori de servicii stomatologice din sistemul bugetar. Alocarea
contractelor şi atractivitatea acestora pentru medicii dentişti reflectă criza
în care se află accesul populaţiei României la îngrijiri medicale dentare. Pe
de o parte, contractele oferite sunt considerate ca lipsite de atractivitate de
către medicii dentişti. Pe de altă parte, se înregistreză diferenţe imense în
oferta de servicii stomatologice prin sistemul de asigurări de sănătate în judeţele
ţării. Astfel, sunt judeţe în care, la un contract cu casa judeţeană, sunt sub
2.000 de asiguraţi, dar sunt judeţe în care numărul de persoane asigurate care
revin unui medic dentist cu contract este mai mare de 10.000 (Călăraşi, Bistriţa-Năsăud,
Teleorman) sau chiar peste 17.000 (Olt). La contractările cu CASAOPSNAJ, revin
peste 22.000 de asiguraţi la un contract, respectiv un medic dentist cu
contract. Aceste diferenţe de peste 800% în judeţe trebuie să fie luate în
considerare, doarece ele generează diferenţe majore în accesul asiguraţilor la
serviciile de medicină dentară.
Asiguraţii, în proporţie de 56%, sunt jenaţi
de aspectul lor ca urmare a lipsei dinţilor şi a afecţiunilor stomatologice.
Protezele dentare – clasicele proteze acrilice din pahar – rămân un vis de
neatins pentru cei mai mulţi edentaţi, cu toate că aceste reabilitări protetice
minimaliste sunt, de fapt, dispozitive medicale stomatologice sociale. O
pereche de proteze pentru un edentat nu încape în plafonul lunar contractat de
un medic dentist aflat în relaţii contractuale cu casa judeteană de asigurări
de sănătate. Copiii şi adolescenţii au şi ei accesibilitate limitată la
serviciile de stomatologie, ca urmare a trei factori: fonduri reduse de la
CNAS, lipsa finanţării de la buget a unor programe naţionale de sănătate orală şi
posibilităţile financiare reduse în majoritatea familiilor cu copii. Evident că
preluarea la buget a unor costuri pentru asistenţa stomatologică a copiilor,
suplimentarea alocaţiilor cu destinaţie controlată pentru proceduri preventive şi
curative ale cariilor dentare şi tratamente ortodontice, precum şi implicarea
consiliilor locale în finanţarea cabinetelor dentare dedicate grupurilor-ţintă,
cu susceptibilitate maximă pentru afecţiuni stomatologice, ar reduce din handicapul
pe care România îl are în ceea ce priveşte controlul morbidităţilor prin carii
dentare şi tulburări de creştere ale maxilarelor şi dinţilor.
Se uită prea uşor şi prea des că în medicina
dentară toate costurile de finanţare ale infrastructurii se fac din resurse
private. Medicii dentişti au preluat pe risc propriu aceste costuri. Statul şi
sistemul de asigurări de sănătate nu cheltuiesc nimic în acest sens. Mai mult
chiar, se percep taxe consistente pentru a credita la contractare cu casele de
asigurări de sănătate un cabinet dentar. Nici în politica financiară nu există
vreo facilitate pentru creditarea în vederea înfiinţării unei unităţi private
prestatoare de servicii medicale. Nu trebuie uitat niciun moment că
stomatologia se face în România, ca în toate statele cu economie de piaţă, în
mediul privat. Medicul care deschide un cabinet medical dentar are costuri
comparabile cu cele necesare deschiderii unui salon de jocuri de noroc sau
orice altă activitate comercială. Nu este corect! Cu toate acestea, în mod
inexplicabil şi în afara unei echităţi sociale şi profesionale, medicina dentară
este marginalizată. Considerăm că această abordare trebuie revizuită şi
Colegiul Medicilor Dentişti din Romania şi-a declarat în ultimul timp, în
numeroase rânduri, disponibilitatea pentru o colaborare corectă, legală şi
transparentă în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă
stomatologia românească. Dorim să găsim aceeaşi deschidere sinceră a
partenerilor, spre folosul cetăţenilor acestei ţări, plătitori de taxe pentru sănătate.
Sănătatea orală este parte integrantă a sănătăţii
omului şi bolile dinţilor şi ale cavităţii orale au implicaţii etiopatogenetice
majore în foarte multe afecţiuni. De fapt, subfinanţarea serviciilor preventive
şi curative stomatologice pentru bolile de bază creşte costurile de îngrijiri
medicale ulterioare, prin afecţiunile induse de focarele dentare şi de tulburările
funcţionale ale aparatului dento-maxilar. Afectarea fizionomică, chiar dacă are
implicaţii estetice, este în aceste cazuri un motiv medical de intervenţie (nu
o solicitare subiectivă de ordin estetic), principiu aplicat ca atare în toate
celelalte domenii medicale, cu excepţia medicinii dentare. Acest lucru este
cunoscut şi învăţat în şcoală de toţi medicii; ar trebui să-l ştie şi factorii
de decizie din domeniul sănătăţii. Dreptul şi accesibilitatea la proceduri
profilactice şi la tratamente stomatologice sunt o necesitate, nu o pretenţie
exagerată a asiguraţilor şi în niciun caz un lux. Societatea are responsabilităţi
în acest sens.
