Newsflash
Hi-tech & Gadgets Știri

GPT-4, posibil ajutor în triajul pacienţilor oftalmologici

de Florentina Ionescu - mai 3 2024
GPT-4, posibil ajutor în triajul pacienţilor oftalmologici

Inteligenţa artificială ar putea fi folosită în viitor în triajul pacienţilor cu probleme oculare, astfel încât cazurile grave să ajungă urgent la oftalmologi.

Cercetători de la Universitatea din Cambridge au testat GPT-4 și l-au comparat cu nivelul de cunoștinţe al medicilor în diferite stadii de carieră. Programul bazat pe inteligenţa artificială (AI) a obţinut un scor de 69% atunci când a fost testat în cadrul unui examen bazat pe 87 de întrebări, potrivit BBC.

Aproximativ 374 de întrebări din oftalmologie au fost folosite de experţi pentru a antrena aplicaţia GPT-4 în acest sens. Răspunsurile sale au fost comparabile cu cele obţinute de la cinci medici oftalmologi, precum și cu ale unor doctori care nu erau specializaţi în această ramură.

ChatGPT 4 a obţinut un scor de 69% la examenul „înscenat” de cercetători, mult mai mare decât al altor programe, cum ar fi ChatGPT 3.5, Llama și Palm2. La același „examen”, specialiștii în oftalmologie au obţinut un scor median de 76%, medicii oftalmologi trainee au obţinut un scor de 59%, iar medicii rezidenţi au avut un scor de 43%.

Util în luarea deciziilor

Dr. Arun Thirunavukarasu, care a condus studiul referitor la ChatGPT-4, spune că AI ar putea decide acele cazuri urgente ce trebuie văzute de medicii oftalmologi. „La modul cel mai realist, am putea instala AI pentru a lucra în triajul pacienţilor cu probleme oculare, pentru a decide care cazuri reprezintă urgenţe medicale ce trebuie văzute imediat de un specialist, care cazuri pot fi analizate de un medic generalist și care cazuri nu necesită tratament”, a declarat dr. Thirunavukarasu. El lucrează la Oxford University Hospitals, din cadrul NHS Foundation Trust.

„Noi am descoperit că ChatGPT-4 este un expert la fel de bun ca medicii clinicieni, în ce privește procesarea semnelor și simptomelor oculare, pentru a găsi răspunsuri la întrebări mai complicate. Cu dezvoltări suplimentare, aceste modele de limbaj ar putea oferi sfaturi medicilor generaliști care fac eforturi să acceseze rapid un oftalmolog. Oamenii din Marea Britanie așteaptă mai mult decât oricând să primească îngrijiri oftalmologice”, a completat acesta.

Cercetătorii implicaţi în studiu au subliniat totuși că modelele de limbaj precum ChatGPT-4 nu par să fie capabile să în­locuiască medicii oftalmologi.

 

 


Notă autor:

https://www.bbc.com/news/uk-england-cambridgeshire-68845314

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe