Unul urma să devină chirurg. Celălalt – cardiolog. Reumatologi. Endocrinologi. Oftalmologi. Eram ca puii de găină, halatele noastre – o coajă de ou.

Dacă m-aș putea întoarce în timp, să-i spun puștiului de atunci ce urma să i se întâmple, nu m-ar crede. Sensul surprizei, chemarea aventurii, dar și îndrăzneala de a rămâne curios prin toate decepţiile, toate ruperile sufletului mi-au definit cariera și continuă să mi-o hrănească. 

Nu cred c-am fost „născut” pentru medicină. Am fost născut pentru povești. Din acest altoi, născut și făcut, am ajuns aici. Fac psihiatrie, doar că nu fac psihiatrie, nu în sensul tradiţional al cuvântului. Respect reguli, dar nu le respect, nu în sensul formal al expresiei. Am primit și deprins o profesie, dar după aceea am făcut-o „a mea”. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. 

Discutând, nu demult, cu un medic ale cărui speranţe au fost zdrobite de tăvălugul unui scandal, m-am trezit că resimt din nou, dureros, parcursul petrecerii noastre. Vom fi judecaţi, la final, nu pentru ce-am reușit, ce-am dobândit, munţii pe care i-am urcat, vârfurile pe care le-am cucerit. Pe muchia de cuţit a destinului medical stă valea eșecului, un memento mori. E o chestiune de timp până la pacientul pe care-l pierdem, operaţia care se termină în dezastru, peisajul înfrângerii. Există un Waterloo pentru fiecare Napoleon din noi. 

Mi-am dat seama, cândva, că de-abia după aceea începem, de fapt, să întruchipăm cu adevărat un doctor la maturitatea lui. După ce ne contemplăm limita aroganţei, siguranţei de sine, orgoliului, omnipotenţei și credinţei că tratatul de medicină e o carte sfântă. 

Nu e o carte sfântă. E doar culegerea fiecărui pas făcut înainte, curăţată atent de greșeală după greșeală, eșec după eșec, fiecare drum înfundat prin labirint. Cărţile mele de medicină din bibliotecă, în mare parte, sunt astăzi doar mici relicve. Multe valabile și azi și mai multe lăsate în urmă și inaplicabile.

Singurii care nu se schimbă, în imensitatea lor necunoscută, sunt oamenii și bolile lor. 

Și sunt conștient. Sunt conștient că nu educaţia m-a făcut doctorul care sunt astăzi. Oamenii m-au făcut. Bolnavii m-au făcut. Încrederea lor, momentul când și-au deschis mintea, sufletul, corpul. Și am putut să mă uit între coperţi.