Newsflash
Hi-tech & Gadgets

FOTO: un robot autonom de dezinfecție va ajuta spitalele din România în lupta cu noul coronavirus

de Florentina Ionescu - mar. 23 2020
FOTO: un robot autonom de dezinfecție va ajuta spitalele din România în lupta cu noul coronavirus

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va introduce roboții în lupta contra noului coronavirus, SARS-CoV-2.

Potrivit unui anunț făcut de autorități în 21 martie, Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Bucharest Robots, primul start-up de robotică din România, și Asociația Suport, introduc roboții în combaterea noului virus.

robot dezinfectare spitale (1)

Recent, mai exact în 19 martie, Bucharest Robots și Asociația Suport au pus la dispoziția Institutului Național de Boli Infecțioase „Profesor Doctor Matei Balș” un robot autonom de dezinfecție cu lumină UVC, pentru dezinfectarea spațiilor largi și aglomerate care sunt foarte dificil de dezinfectat prin folosirea metodelor tradiționale.

Tehnologia Robotului UVD este eficientă în combaterea bacteriilor, virusurilor, fungilor și a altor patogeni, se precizează în anunțul făcut pe o rețea de socializare.

robot dezinfectare spitale (2)

Robotul care folosește spectrul de lumină UVC este complet autonom, funcționează fără intervenție umană și poate dezinfecta singur mai multe saloane sau săli de operații. Robotul are o productivitate mult mai mare și protejează astfel personalul medical din spitale.

robot dezinfectare spitale (3)

Soluția aceasta a fost dezvoltată în Danemarca și a fost aleasă și de statul chinez pentru dezinfecție. Experții chinezi au comandat deja peste 200 de bucăți (roboți de acest gen), iar tehnologia este folosită și în spitale din Taiwan, Italia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia, Emiratele Arabe Unite și altele.

robot dezinfectare spitale (4)


Notă autor:

Sursa foto: www.facebook.com/departamenturgente/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe