O serie de pelicule premiate vor putea fi vizionate până pe 27 septembrie într-un spațiu inedit din centrul Bucureștiului. Vinerea aceasta va rula comedia franțuzească “Hippocrate”.
Proiecțiile de la “Cinema sub clar de Lună” au loc la sfârșit de săptămână, într-un spațiu de lângă Casa Florescu-Manu, pe Calea Victoriei nr. 192A (vizavi de Casa Vernescu), spațiu ce permite prezența a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de distanțare.
Bucureștenii au astfel ocazia să vizioneze, pe ecran mare, filme de festival, de exemplu cele care au deschis și închis TIFF-ul de anul acesta, dar și alte producții europene premiate sau de mare succes.
Astfel, în această vineri va rula “Hippocrate”, o comedie franțuzească cu un premiu Cesar în 2015, care spune povestea unui tânăr rezident, ce a prins post într-un mare spital datorită faptului că tatăl său lucrează acolo. Însă rezidentul nu se descurcă prea grozav cu pacienții, spre deosebire al alți colegi de-ai săi... Vă sună cunoscută situația?
Și duminică va fi proiectat tot un film care se referă la sistemul medical, respectiv “Pacienții”, regia Grand Corps Malade și Mehdi Idir, care a avut premiera în 2017. Filmul este considerat un debut-fenomen, având peste un mllion de spectator în Franța.
Puteți vedea programul integral al proiecțiilor și rezerva bilete aici.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe