Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit acreditarea internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating - IAAR (Astana, Kazakhstan).
Acreditarea este acordată pentru următorii cinci ani, procesul de acreditare implicând evaluarea riguroasă a gradului de îndeplinire a nouă standarde principale (Misiune și rezultate; Program educațional; Evaluarea studenților; Studenți; Cadre didactice/ Personal academic; Resurse educaționale; Evaluarea programului; Guvernanță și administrație; Înnoire continuă) și a 123 de criterii sau indicatori.
În total, dintre aceste 123 de criterii, UMF „Iuliu Hațieganu” a îndeplinit 119, adică 96,74%.
„Suntem foarte mândri de această recunoaștere internațională. Acreditarea IAAR confirmă angajamentul nostru de a oferi educație medicală de cea mai înaltă calitate și de a sprijini dezvoltarea profesională a studenților noștri. Vom continua să investim în infrastructura universității și să îmbunătățim serviciile oferite pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității noastre academice”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, într-un comunicat.
Obținerea acestei acreditări, până la finalul anului 2024, este obligatorie pentru Facultățile de Medicină în vederea recunoașterii diplomelor de studiu ale absolvenților de medicină care doresc să urmeze o carieră în domeniul medical în Statele Unite ale Americii și în țările central și est-europene.
Agenția Independentă pentru Acreditare și Rating (IAAR) este recunoscută de către Federația Mondială de Educație Medicală (WFME). IAAR este înregistrată în Registrul European de Asigurare a Calității pentru Învățământul Superior (EQAR) și este membră cu drepturi depline a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe