Newsflash
ACTUALITATE Știri

Veste bună pentru întreaga comunitate academică UMF „Carol Davila” București

de Florentina Ionescu - ian. 12 2026
Veste bună pentru întreaga comunitate academică UMF „Carol Davila” București

Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din capitală au împărtășit recent o veste care confirmă direcția solidă în care se află instituția de învățământ.

Independent Agency for Accreditation and Rating (IAAR) a aprobat Raportul de monitorizare post-acreditare internațională pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, se menționează într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. 

Din cele 14 recomandări, 10 au fost considerate implementate 100%, 4 au fost implementate în proporție de 90%.

„Acest rezultat reflectă munca constantă, seriozitatea și implicarea tuturor: cadre didactice, cercetători, studenți și personal administrativ. Este o validare clară a progreselor făcute în calitatea educației, a metodelor de predare și a serviciilor academice. Felicitări întregii comunități academice! Mulțumiri speciale doamnei Prorector Florentina Furtunescu pentru efortul susținut și coordonarea acestui parcurs complex”, se mai arată în postarea de pe pagina UMFCD. 

Așa cum a subliniat rectorul Jinga Viorel, următoarea etapă – reacreditarea internațională – va avea loc peste 2 ani, „iar acest succes ne întărește încrederea că suntem pe drumul corect”. 

UMF „Carol Davila” București își confirmă angajamentul pentru standarde globale în educație și cercetare, pentru excelență, transparență și dezvoltare continuă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe